Dorin Streinu, Un cer pentru stele albastre (vol. 8 de versuri; 1997) [2]

*

Aici…pentru prima parte.

***

XVIII

Mai rănită-i fericirea
Şi-adevăru-i mult prea trist;
Piatra de o ploaie udă
Stă măreaţă-n optimist.

Cârduri de răcori în grabă
Trec în infinit mereu,
Numai cel ce este singur
Ştie cine-ai al său Zeu.

Blând răsună lângă tâmplă
Numele-i de nedescris,
Cel ce stă în neclintire,
Nu-i nici cald, nici indecis.

*

XX

Ce nu ştie o spărtură
Este litera lejeră,
Ca un fruct ce stă bronzat
Într-o rară etajeră.

Ea se smulge binişor
Şi se pune în pumnal,
Incizând cu lăcomie
Faptele-i de criminal.

Când cu sânul răguşit
Îşi întoarce în lămâie
Clipocitul de smintit
Ce-mi albise în gutuie.

Vezi purtat de aristarh
Bătălia cu fir nou;
Nu oricine-şi spune geniu
E-un martir la fel de nou.

*
XXII

În osul rupt al cărnii
Stă ursul şi ascultă,
Cum ies petale crude
De raze, în uliţă.

Vuind în sinea ceţii
Se toarnă c-o părere,
Căci tu nu ştii ce este
Aceea o durere.

Se bea de caldă trudă
Şi fruntea se alină;
Cum ies mineri din apă
Şi mi se spală-n tină.

*

XXIII

În cărţi mi-am scris, tăcut,
Iubirea de-a fi om,
Cu crengile plecate
De parcă aş fi pom.

Şi cine-mi va culege
Rând, pe rând, scântei
‘M-va da să sorb, în grabă,
Tăcerea din căţei.

Dar va fi timp să plouă
Şi va veni şi gândul.

*

XXIV

Cum este fierul stins
De ploaia din Serai,
Aşa mă plâng, iubito,
Fără păreri de mai.

Şi ştiu să-ţi ud tricoul
C-un cal în nechezare
Şi-ntr-o scrisoare, două,
Să-ţi fac din nou chemare.

Iar tu să vii, prelungă,
Să stai în faptul serii,
Să mi se pară clipa
Că m-am sedus plăcerii.

*

XXV

Mi-e groază de plictisul
Ce l-am cules în vânt,
Furatul de-nnoptare
Cu glasul lui prelung.

Şi pântecul de sârmă
Al cerbului, în pripă,
Ca o prelungă taină
Ce e mereu privită.

Cum nu-i frumos să saturi,
În ochi, pe un sărac,
Nu-i bine nici în rochii
Să mi-l îmbraci pe drac.

În sternul plictiselii
S-ar face mai hain
Şi nici prin gând nu-i trece
Să nu dea un festin.

*

XXVII

Mumia este-o vină
Ce n-ai Egipt să vrei,
Golind un parc, vederea,
Să taci învins, s-o iei.

Şi nici dorit să vină
Şi nici pământ să scape
Şi nici să sufle unul
Şi nici unul să crape.

Să-i iei pe toţi în braţe,
Cu pace să-i măsori,
Ca să nu treci cu pixul,
În grabă, să-i omori.

*

XXVIII

Aştept în moartea caprei
Să-mi fac şi eu statuie,
Să pun pe prispa veche
O mare cetăţuie.

Cu litere de-o şchioapă
Să spun c-aici a fost,
Cel ce mira cu lumea
Pe mare şi pe prost.

Să pun urechea-n sunet,
Adânc s-o înfior,
Eternităţi de-a rândul
S-ascult şi să nu mor.

*

XXIX

Să treci prin faruri stinse,
Să nu miroşi rugina!
Aprinsă este casa
Ce-mi prigonea inima.

Acum e mai aproape
De cer auzul meu
Şi-aud în ceruri albe
Cum cântă Dumnezeu.

Şi-cum mă plec sub fruntea
Arinului din crâng,
Cu Îngerii în stoluri
Iubirile îmi plâng.

*