Mie imi place foarte mult sa stau in preajma preotilor si mai ales sa le cersesc binecuvantari. M-a invrednicit Bunul Dumnezeu, prin Maica Siluana Vlad, sa inteleg ce miracol este o binecuvantare de la cineva,cu atat mai mult de la un preot.
O data,acum doi ani,eram la Sfantul Maslu la noi la Biserica cu Sofia,fetita mea.Si cum ajunsesem mai devreme, m-am asezat pe un scaun tinand-o in brate si asteptam slujba.
Sofia era putin obosita si a adormit la mine in brate.Parintele avea ceva treaba prin biserica si trecand pe langa noi a lasat in urma lui un miros atat de frumos de mir si tamaie ca m-a zapacit.
Iar cand s-a trezit Sofia,mi-a spus:mama am visat ca a trecut Parintele pe langa noi si mirosea ata de frumos…Sofia avea pe atunci 4 anisori.
…Si nu este singura confirmare pe care mi-o trimite
Dumnezeu prin fetita mea…
Un sfarsit de saptamana cu bucurie si Sfintiilor voastre si celorlalti!
Parinte,fara a dori sa fac o apologie a pacatului,sunt insa si situatii,cel putin ciudate (pentru mentalitatea mea ),in care tocmai pacatul in care te afli si de care nu te poti desprinde cu usurinta,tocmai el te conduce catre Hristos.
Pentru ca uneori constiinta propriei stari pacatoase in care te afli poate aduce ceea ce mai tarziu afli a fi cu adevarat pocainta.
Iar pocainta curata si elibereaza sufletul,te ajuta sa-ti constientizezi propria dimensiune – neinsemnata.
Dar,cred ca totul este posibil pentru ca,de fapt,acum Il cunosti pe Dumnezeu Cel Viu,Care-ti raspunde la chemarile tale,Care-ti cunoaste toate neputintele si nu te lasa nemangaiat.
Si toate acestea pentru ca,asa cum se spune,singur Domnul stie cum sa intoarca tot raul catre un scop bun.
Cei care se „trezesc” in mijlocul propriilor pacate se afla, de fapt, in iad. In iadul propriilor lor neputinte.
Stiti,Parinte,ca Domnul, desi incearca pe fiecare dupa masura puterilor sale,nu ne lasa singuri niciodata, desi noua ni se pare ca suntem parasiti si uitati cu totul.
Cumva,incearca sa ne ajute sa vedem acea portita de scapare spre care trebuie sa ne indreptam singuri,din proprie vointa.
De protejat ne protejeaza pe cat poate – in timpul grelelor incercari „interzice” altor persoane sa ne supere,uneori am impresia chiar ca oamenii cu care vii in contact in asemenea momente nu stiu cum sa se poarte mai delicat cu tine.
Un zambet,o vorba buna sunt suficiente sa-ti ridice moralul,sa te intareasca sa poti merge mai departe.
Intr-un fel anume,Domnul a hotarat sa cunoastem momentele premergatoare unor incercari mai grele : prin atmosfera densa,grea si uneori irespirabila.
Te pregatesti,teoretic si practic,din instinctul de supravietuire,uman,dar intr-un final constati ca te confrunti cu ceea ce nu ai putut anticipa nicicum.
Nu ai niciodata pretentia de a controla acele momente,pur si simplu te lasi dus, lasi lucrurile sa curga – cum ar spune sotul meu.
Insa cel mai greu este momentul caderii in gol, intr-un hau fara fund, inconjurat de intuneric total.
Sentimente confuze,incredere,teama,deznadejde-la inceput,apoi ti-aduci aminte ca nu ai voie; in mod ciudat, te indrepti spre singurul care poate sa te ajute: Sf.Siluan.
De la Sf.Siluan iti insusesti ideea ca nu trebuie sa scapi niciodata din mana poalele hainei Mantuitorului. Nu stii cum se face asta,dar incerci si,cu cat tinde sa se indeparteze de tine imaginea Mantuitorului, cu atat iti imaginezi ca strangi mai tare in maini haina Lui.
Dupa o scurta perioada incepi sa te obisnuiesti cu intunericul,care parca se extinde si patrunde mai mult in viata cotidiana. Lucrurile prind intai contur iar mai apoi culoare cenusie.Tern. Totul devine tern, lipsit de viata.
Si gandul ce se repeta in mintea ta cu ostentatie:nu te vrea, te-a parasit, te-a lasat de izbeliste…nu mai ai scapare,nici o sansa,nu te va primi in veci…
Nu te slabeste nici macar in Sfanta Biserica: uita-te la toti din jurul tau,sunt smeriti,se vede,sunt plini de credinta,tu niciodata nu vei fi ca ei…
Vei ramane acelasi pacatos pe care nu-l vor mai primi in biserica…
Lacrimi,foarte multe lacrimi si durere…dar care dispar dupa terminarea rugaciunilor;parca ceva din povara ce apasa pe umerii tai se mai duce si linistea incepe treptat sa ti se aseze in suflet.
Canonul Sf.Andrei Criteanul este facut pentru asemenea momente,imprastie multa durere stransa in suflet.
Incet,dar sigur,prin rugaciune,viata revine oarecum la normalul de dinainte.
Dar,in pofida atator dureri sufletesti,ai castigat ceea ce nimeni nu-ti va putea lua vreodata – apropierea de Hristos.
La drept vorbind,asemenea stare este binecuvantata,dar nu ai de unde sti decat mult mai taziu.
Cat de bine poti intelege de aici plansul lui Adam,regretul lui parca te ajuta,te intareste.
Fara lacrimi,poate ca durerea ar fi fost de nesuportat.Dar Domnul nu te lasa fara de ajutor niciunde,si trimite rauri de lacrimi.
“Am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc!“
Nu-i parea rau atat de rai si de frumusetea lui, cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care in fiece clipa si nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.
Adam tanjea pe pamant si suspina cu amar, si pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu si graia:
“Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit, si vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli, si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El.
Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si de multimea intristarii plang cu suspine:
Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!“
(Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Ed. Deisis, pag. 230-231.)
Si,totusi,speranta incolteste in sufletul tau si se transforma intr-o mica si indepartata luminita.
Lumina de la capatul tunelului.
Si,totusi,din intunericul departarii se vede cel mai bine lumina.
Numai astfel il poti intelege pe Sf.Siluan, care, parca, te ajuta si te ocroteste cu rugaciunile lui.
„Smerenia e lumina in care putem vedea Lumina-Dumnezeu,dupa cum se canta:
Pentru predica părintelui Dorin, din 2007, de la această duminică, intraţi aici.
Cea din 2008, din păcate, a fost ştearsă de către administratorul locaţiei unde era inclusă în format audio.
Amin!
Sa ne traiti, Parinte!
Mie imi place foarte mult sa stau in preajma preotilor si mai ales sa le cersesc binecuvantari. M-a invrednicit Bunul Dumnezeu, prin Maica Siluana Vlad, sa inteleg ce miracol este o binecuvantare de la cineva,cu atat mai mult de la un preot.
O data,acum doi ani,eram la Sfantul Maslu la noi la Biserica cu Sofia,fetita mea.Si cum ajunsesem mai devreme, m-am asezat pe un scaun tinand-o in brate si asteptam slujba.
Sofia era putin obosita si a adormit la mine in brate.Parintele avea ceva treaba prin biserica si trecand pe langa noi a lasat in urma lui un miros atat de frumos de mir si tamaie ca m-a zapacit.
Iar cand s-a trezit Sofia,mi-a spus:mama am visat ca a trecut Parintele pe langa noi si mirosea ata de frumos…Sofia avea pe atunci 4 anisori.
…Si nu este singura confirmare pe care mi-o trimite
Dumnezeu prin fetita mea…
Un sfarsit de saptamana cu bucurie si Sfintiilor voastre si celorlalti!
Amin!
Numai bine si Dvs.si doamnei Preotese!
Parinte,fara a dori sa fac o apologie a pacatului,sunt insa si situatii,cel putin ciudate (pentru mentalitatea mea ),in care tocmai pacatul in care te afli si de care nu te poti desprinde cu usurinta,tocmai el te conduce catre Hristos.
Pentru ca uneori constiinta propriei stari pacatoase in care te afli poate aduce ceea ce mai tarziu afli a fi cu adevarat pocainta.
Iar pocainta curata si elibereaza sufletul,te ajuta sa-ti constientizezi propria dimensiune – neinsemnata.
Dar,cred ca totul este posibil pentru ca,de fapt,acum Il cunosti pe Dumnezeu Cel Viu,Care-ti raspunde la chemarile tale,Care-ti cunoaste toate neputintele si nu te lasa nemangaiat.
Si toate acestea pentru ca,asa cum se spune,singur Domnul stie cum sa intoarca tot raul catre un scop bun.
Bucurie si pace de la Domnul!
Cei care se „trezesc” in mijlocul propriilor pacate se afla, de fapt, in iad. In iadul propriilor lor neputinte.
Stiti,Parinte,ca Domnul, desi incearca pe fiecare dupa masura puterilor sale,nu ne lasa singuri niciodata, desi noua ni se pare ca suntem parasiti si uitati cu totul.
Cumva,incearca sa ne ajute sa vedem acea portita de scapare spre care trebuie sa ne indreptam singuri,din proprie vointa.
De protejat ne protejeaza pe cat poate – in timpul grelelor incercari „interzice” altor persoane sa ne supere,uneori am impresia chiar ca oamenii cu care vii in contact in asemenea momente nu stiu cum sa se poarte mai delicat cu tine.
Un zambet,o vorba buna sunt suficiente sa-ti ridice moralul,sa te intareasca sa poti merge mai departe.
Intr-un fel anume,Domnul a hotarat sa cunoastem momentele premergatoare unor incercari mai grele : prin atmosfera densa,grea si uneori irespirabila.
Te pregatesti,teoretic si practic,din instinctul de supravietuire,uman,dar intr-un final constati ca te confrunti cu ceea ce nu ai putut anticipa nicicum.
Nu ai niciodata pretentia de a controla acele momente,pur si simplu te lasi dus, lasi lucrurile sa curga – cum ar spune sotul meu.
Insa cel mai greu este momentul caderii in gol, intr-un hau fara fund, inconjurat de intuneric total.
Sentimente confuze,incredere,teama,deznadejde-la inceput,apoi ti-aduci aminte ca nu ai voie; in mod ciudat, te indrepti spre singurul care poate sa te ajute: Sf.Siluan.
De la Sf.Siluan iti insusesti ideea ca nu trebuie sa scapi niciodata din mana poalele hainei Mantuitorului. Nu stii cum se face asta,dar incerci si,cu cat tinde sa se indeparteze de tine imaginea Mantuitorului, cu atat iti imaginezi ca strangi mai tare in maini haina Lui.
Dupa o scurta perioada incepi sa te obisnuiesti cu intunericul,care parca se extinde si patrunde mai mult in viata cotidiana. Lucrurile prind intai contur iar mai apoi culoare cenusie.Tern. Totul devine tern, lipsit de viata.
Si gandul ce se repeta in mintea ta cu ostentatie:nu te vrea, te-a parasit, te-a lasat de izbeliste…nu mai ai scapare,nici o sansa,nu te va primi in veci…
Nu te slabeste nici macar in Sfanta Biserica: uita-te la toti din jurul tau,sunt smeriti,se vede,sunt plini de credinta,tu niciodata nu vei fi ca ei…
Vei ramane acelasi pacatos pe care nu-l vor mai primi in biserica…
Lacrimi,foarte multe lacrimi si durere…dar care dispar dupa terminarea rugaciunilor;parca ceva din povara ce apasa pe umerii tai se mai duce si linistea incepe treptat sa ti se aseze in suflet.
Canonul Sf.Andrei Criteanul este facut pentru asemenea momente,imprastie multa durere stransa in suflet.
Incet,dar sigur,prin rugaciune,viata revine oarecum la normalul de dinainte.
Dar,in pofida atator dureri sufletesti,ai castigat ceea ce nimeni nu-ti va putea lua vreodata – apropierea de Hristos.
Doamne, ajuta!
La drept vorbind,asemenea stare este binecuvantata,dar nu ai de unde sti decat mult mai taziu.
Cat de bine poti intelege de aici plansul lui Adam,regretul lui parca te ajuta,te intareste.
Fara lacrimi,poate ca durerea ar fi fost de nesuportat.Dar Domnul nu te lasa fara de ajutor niciunde,si trimite rauri de lacrimi.
“Am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc!“
Nu-i parea rau atat de rai si de frumusetea lui, cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care in fiece clipa si nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.
Adam tanjea pe pamant si suspina cu amar, si pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu si graia:
“Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit, si vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli, si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El.
Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si de multimea intristarii plang cu suspine:
Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!“
(Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Ed. Deisis, pag. 230-231.)
Si,totusi,speranta incolteste in sufletul tau si se transforma intr-o mica si indepartata luminita.
Lumina de la capatul tunelului.
Si,totusi,din intunericul departarii se vede cel mai bine lumina.
Numai astfel il poti intelege pe Sf.Siluan, care, parca, te ajuta si te ocroteste cu rugaciunile lui.
„Smerenia e lumina in care putem vedea Lumina-Dumnezeu,dupa cum se canta:
“Intru lumina Ta vom vedea Lumina”(Ps. 35, 10).
Doamne, ajuta!