Dorin Streinu, Un cer pentru stele albastre (vol. 8 de versuri; 1997) [3]

***

XXX

Păscut e înţelesul
De cei cu-auzul fin,
Arunc în grabă tihna,
Căci el îmi e divin.

Nu-i însă şi dulceaţă
Când plânsul e cu restrişti,
Cum ciocârlii îmi cântă
Zburate din mirişti.

Şi cum pândind în floare
Să vezi cum naşte fânul,
Dulceaţa izgonită
Ce ne-a lăsat Stăpânul.

XXXII

Tutun al înserării
Mi te prelingi pe limbă
Şi nu îmi dai în taină
Nici chiar o grea odihnă.

Să stau în vânt cu vântul,
Să stau în şes cu mieii,
Să fiu păstor la turmă
Şi să-mi asmut griveii.

Tu mă aduci în seară
Cu capul în cuvinte
Şi-mi dai să-mi văd durerea
Chiar şi pe-un bob de linte.

XXXIII

Cu palmele-n roşite
Mă pun la încălzire
Să-mi curgă amăgirea
Ce o socot iubire.

Şi să salut cântatul
Cocoşilor de zi,
Cu umărul în venă,
Ca pentru nerozii.

Şi-apoi să mă ascundă
Sub trupul ei, cămila,
Să nu mă treacă apa
De scurtă ce-i sibila.

Şi să tot stau în soare,
Să văd o nouă zare,
Cum de sub plopi în grabă
Pe buze îmi răsare.

XXXIV

Pândesc în nălucă
Ideea cu vaci,
Rotundă şi plină
Aşa cum îmi placi.

Prin iarbă, tăioasă,
Mustind în ulei,
Ferindu-ţi privirea
În umerii mei.

În lacrima-ţi udă
Puţind calmul stins,
Cum trece plăcerea
Şi ochiul e nins.

Şi secunda îmi strigă…
Aşa, din adins.

XXXV

Părut sunt în umbră
Venind din ţărani,
Cu cerul în braţe
De zeci, mii de ani.

Ce-ascult la ureche
O şoaptă puţină,
Ce se schimbă în grabă
Într-o teamă divină.

Ce apele tremură
Şi frunza se-ndoaie,
Pândită de moarte
Ca lupul de oaie.

Dar vântul mi-e frate
Şi-o doină îţi zic:
Acum am în mână
Iubiri ce-mi prezic.

XXXVI

Tu ştii să mă minţi
Cu suflet, cu tot,
Rănind în ulcică
Şi apa de mort.

Şi grindina serii
Bătută-n uluci,
Unde în grabă, iubito,
De sâmburi mă duci.

Şi-mi săruţi tăcerea
Cu clanţa din turlă,
Încât venind în mine
Ma-lerg printr-o urmă.

XXXVII

În spaţiul de-o stea
Mă strig prin fântână,
Să prind o copilă
Adâncă, de mână.

Punând în statură
O carte deschisă,
Un şarpe să-i scrie
Vederea subscrisă.

Să-i sugă din sân
Copilul, cu sete,
Să vaiete cerul
Arzând în perete.

Şi mie să-mi dea
Un sărut de o taină,
Pe ochiul din sticlă
Să pună o haină.