Lecţie de morală gratuită

tren-vagon

În tren. Un compartiment de 8 locuri…în care nu eram decât eu şi un alt tânăr, care citea o carte şi care mă binedispunea cu ideea că citeşte. O, ce bine! Iată un om care mai şi citeşte…nu doar clămpăne! Nu stăm decât vreo 20 de minute singuri, pentru că, pentru o oră şi jumătate am avut compania a trei domni şi două doamne, care…m-au pus la punct.

Văzând atâta linişte în compartiment şi bun simţ (pentru că era mult bun simţ!) şi, mai ales, văzându-mă preot…au zis, dintr-un foc, în mintea lor, să mă pună la punct.

Şi au început cu bârfa împotriva preoţimiiAi văzut ce a făcut patriarhul? (Nu a spus la ce se referea, în mod concret) Dacă ăla e aşa, cei de jos ce să mai zicem? Că eu m-am supărat pe preotul nostru, pentru că a ţinut copilul lu’ vară-mea la uşă şi nu l-a botezat, până ce nu i-a plătit contribuţia, din urmă, pentru Biserică… [Pentru mine a fost interesant faptul, că ştia cine e patriarhul României, ceea ce însemna că nu era botă în ale vieţii bisericeşti.]

Al doilea sare şi el cu gura: Păi da, mă, că şi eu sunt cătrănit pe pop-al nostru, că am fost odată cu mama, cum dracu se face, sâmbăta la crucea lu’ tata şi nu a venit la mine, la cruce, ca să îmi tămâie, pentru că nu i-am dat 50 de lei şi a mers la vecina…care i-a dat.

Primul: Sunt corupţi toţi… (eu acum fac sinteza, pentru că e de povestit, vere, cu ăştia!). Că a venit la mine cu botezu şi se uita la picioarele lu nevastă-ma, de îmi venea să îl bat să îl omor, căcăcios nenorocit! Că o să-i zic odată, când îl mai întâlnesc!…

Am zis să relatez trei grame din aventura pe care am suportat-o, fără să zic nimic…şi, după care, au plecat dezamăgiţi. Însă, pentru că nu am ieşit imediat după ei, ci am mai stat puţin în compartiment…şi ei au ieşit pe hol şi au rămas blocaţi, tartorul discuţiei şi agitatorul ei au spus unul faţă de altul: Ce răbdare nenorocită a avut popa ăsta! Noi am spus câte în lună şi-n stele şi el n-a zis nimic. Dacă o fi om bun, să audă şi el ce se întîmplă, iar dacă nu, să-şi bage minţile în cap, că generaţia noastră, dacă mai sunt popi dă-ştia, ca la noi, nu mai merg la Biserică nici aduşi cu arcanul şi or să rămână Bisericile goale!

Să derulăm evenimentele în logica acţiunii!

Când m-au văzut că sunt preot au început să bârfească despre preoţi, dând foarte multe date despre ei. Unul dintre ei muncea la CFR, la triaj şi se ducea la muncă. Şi celălalt la fel. La fel şi doamnele, care râdeau cu poftă sau de enervare, că eu nici nu râdeam şi nici nu mă întristam că sunt din tagma batjocorită.

Când au văzut că nu mă interesează şi că nu dau doi bani pe intenţia lor lăudabilă, atunci l-au luat pe Băsescu la rând, pe doctori, pe jurişti şi chiar pe ceferişti, care au fost scuzaţi…

Şi toate pentru ca să mă moralizeze…

M-am întristat şi eu, vorba vine, când au plecat trişti, că nu mă luasem de ei, că nu spumegasem ca ei. Tot circul – pe care l-au ţipat ca la magafon –  era făcut numai ca să mă enerveze. Ştiam asta, dar am vrut să le-o arăt şi lor,  adică ce înseamnă să…nu fi prost…, pe de o parte iar, pe de altă parte, cum nu trebuie să-ţi pierzi energia degeaba.

Dacă îi tratezi cu indiferenţă… ei ştiu cine sunt…şi se repliază. Pleacă dezamăgiţi. Îşi dau seama că îi ţii de proşti şi tac. De fapt aşa sunt oamenii, care, cu o nesimţire lucie, vin şi fac o astfel de gargară despre un altul, oricare ar fi el.

Dar, dacă te iei cu ei la scandal…atunci tot prostul se simte rege, că, iată, au putut să îl facă pe preotul X să…îi privească. Şi vai, confundă dialogul cu bârfa şi timpul cu pierderea timpului!

Dragii mei potenţiali nesimţiţi cu preoţii!

Dacă vreţi să arătaţi că ştiţi ceva…uimiţi-ne cu bunul simţ, cu delicateţea, cu cunoştinţele dv., cu mărinimia dv.!

Şi noi ne ştim păcatele!

Unii şi le ştiu până şi în somn, până şi în tăcere, până şi în briza mării, până şi în culcuşul lor moale.

Şi noi le ştim pe ale dv….

De aceea: de ce să nu arătăm că ştim să fim oameni, dacă proşti sau nesimţiţi ne pricem de minune? De ce nu?

8 comentarii la „Lecţie de morală gratuită”

  1. Ceea ce am uitat să precizez…e că aceşti oameni erau, în felul lor, religioşi, că se închinau, se salutau cumva creştineşte…numai că erau dezamăgiţi.

    Dar nu erau dezamăgiţi de preoţi în sine…ci de ceea ce preoţii le făcuseră lor: adică 1. îi pusese la plată şi 2. nu au stat de vorbă cu ei, aşa după cum doreau.

    Însă, tot ce se poate, ca ei să fii înflorit lucrurile, pentru că eu nu ştiam despre cine se vorbeşte…

    Pe de o parte căutau să mă enerveze iar, pe de altă parte, căutau să îşi rupă năduful în două, pentru că toţi erau navetişti, care veneau la Bucureşti.

  2. Buna seara!

    imi permit sa sintetizez totul la un banc:
    omul, in pauza de masa, la restaurant,asteptand sa vina chelnerul sa-i ia comanda, se gandea:

    ” of … bine ca am pauza de masa, ca m-am saturat de munca, de alergatura; toti ma freaca: fa aia, fa ailalta du-te colo, du-te dincolo… da’ ce-s io? si cine se cred ei? si chelnerul ala unde #@* e???”

    Suntem o natie care cu greu ne putem accepta conditia. Conditie pe care nu ne-o asumam. Avem un instinct de conservare infailibil: toti ne vor raul si ne prostesc fiindca noi suntem buni si starnim invidie; insisi martienii si masonii ne vor raul ca sa ne ia locul (mai nou: pitpalacii de padure, dacii si olandezii conspira impotriva construirii nustiucarei autostrazi prin Transilvania).

    Asa ca, iertata-mi fie indrazneala, dar nu cred ca acei oameni din tren au tratat tacerea dumneavoastra in defavoarea lor; sunt aproape sigur ca au fost mandri de ei, ca v-au facut sa nu aveti cuvinte in fatza dreptatii lor.

    Sper ca sa-si dea si ei seama, chiar si in ultimul ceas, ca „nu mor caii cand vor cainii”.

    Doamne ajuta!

    PS: Iertati-ma, din patriotism sunt atat de nepatriot si mi-e ciuda pe mine ca-i judec pe altii.

  3. Buna dimineata!

    […]David,cand a pus mana pe Saul,care pacatuise,care raspandea in jur ucidere,care era vrednic de mii de pedepse,nu numai ca i-a crutat viata,dar nici n-a vrut sa rosteasca despre el vreun cuvant de rau.Arata si motivul,spunand:”este unsul Donmului”.

    Daca despre parintii trupesti a spus un intelept:”De si-ar pierde mintea,ingaduieste-i”-ca poti oare sa le dai ce ti-au dat ei tie?-,cu atat mai mult trebuie sa pazim aceasta lege fata de parintii cei duhovnicesti.

    Nimic nu pangareste atat de mult Biserica cat o pangareste patima aceasta,de a grai de rau pe preot. Si dupa cum un trup, care nu-i legat bine de nervi cade in multe boli si-i este viata un netrai,tot asa si Biserca,daca nu este legata cu lantul tare si de nesfaramat al dragostei,da nastere la mii si mii de lupte,mareste mania lui Dumnezeu si ajunge pricina multor incercari.

    Deci,ca sa nu se intample aceasta si sa nu mainiem pe Dumnezeu,ca sa nu inmultim pacatele noastre,ca sa nu ne pregatim o osanda neanduratoare,ca sa nu ne umplem viata noastra cu multa rusine,sa facem limba noastra sa graiasca numai de bine.[…]

    (Sfantul Ioan Gura de Aur-„Despre schimbarea numelor.Despre rabdare.Despre milostenie.Despre taria credintei.Despre propovaduirea Evangheliei„.)

    Domnul in mijlocul nostru!

  4. […]”N-ai auzit ce a pati sora lui Moise pentru ca a cartit impotriva conducatorului poporului iudeu?N-ai auzit ca a ajuns necurata,ca s-a umplut de lepra si a venit peste ea ce-a mai mare necinste?S-a rugat fratelui ei,a cazut inaintea lui Dumnezeu,dar n-a dobandit ierare.

    Si doar ea il dusese la Nil pe sfantul acela cand era mic,ea ajutase la cresterea lui si facuse ca mama lui sa-i fie doica,penru a nu fi crescut copilul de o mana pagana;mai tarziu le-a condus pe femei,dupa cum Moise ii conducea pe barbati,la ajutat pe Moise in toate necazurile lui fiind sora lui si totusi,pentru ca graise de rau pe Moise,nici una din toate acestea n-a ajutat-o sa scape de mania lui Dumnezeu.

    Si Moise, care dobandise iertarea unui popor atat de mare,dupa ce savarsise pacatul acela de nespus,chiar el,cand s-a rugat pentru sora lui si a cerut iertare,n-a putut sa-l induplece pe Dumnezeu,ba,dimpotriva,a si fost mustrat tare.”[…]

    (…aceeasi sursa)

  5. Imi vine in minte chiar acum o imagine a „judecătorului bolşevic” în faţa preotului ortodox:

    A, uite, am găsit…citez:

    „-Preot nu este o meserie!a zis Goldenberg(judecătorul tribunalului poporului).

    Un cizmar face pantofi. Un croitor face haine. Fiecare lucrător produce ceva. Ce produce un preot?[…]

    -N-ai nici o meserie, a zis Goldenberg. Este o crimă să nu fi învăţat nici o meserie până la vârsta asta! Ai trăit pe spinarea lucrătorilor![…]

    -Ştii de ce eşti adus în faţa Tribunalului Poporului?a întrebat Marcu Goldenberg.
    -Nu, a răspuns preotul(Korugă).
    -Răspunsul tipic al reacţionarilor! a strigat Marcu înfuriat. Reacţionarul declară totdeauna că nu ştie pentru ce e judecat.
    …………………………………………..
    -Tribunalul Poporului te condamnă la moarte prin spânzurare! a zis Marcu Goldenberg”(C.Virgil Gheorghiu, Ora 25)

    În faţa unor astfel de atidudini nu ai decât o posibilitate, să taci, cum spunea şi părintele.

    „Realitatea” lor despre preoţi nu a corespuns cu ce au văzut şi au simţit atunci şi asta le-a dat peste cap toate planurile, i-a enervat şi mai tare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *