Lecţie de morală gratuită

În tren. Un compartiment de 8 locuri…în care nu eram decât eu şi un alt tânăr, care citea o carte şi care mă binedispunea cu ideea că citeşte. O, ce bine! Iată un om care mai şi citeşte…nu doar clămpăne! Nu stăm decât vreo 20 de minute singuri, pentru că, pentru o oră şi jumătate am avut compania a trei domni şi două doamne, care…m-au pus la punct.

Văzând atâta linişte în compartiment şi bun simţ (pentru că era mult bun simţ!) şi, mai ales, văzându-mă preot…au zis, dintr-un foc, în mintea lor, să mă pună la punct.

Şi au început cu bârfa împotriva preoţimii…Ai văzut ce a făcut patriarhul? (Nu a spus la ce se referea, în mod concret) Dacă ăla e aşa, cei de jos ce să mai zicem? Că eu m-am supărat pe preotul nostru, pentru că a ţinut copilul lu’ vară-mea la uşă şi nu l-a botezat, până ce nu i-a plătit contribuţia, din urmă, pentru Biserică… [Pentru mine a fost interesant faptul, că ştia cine e patriarhul României, ceea ce însemna că nu era botă în ale vieţii bisericeşti.]

Al doilea sare şi el cu gura: Păi da, mă, că şi eu sunt cătrănit pe pop-al nostru, că am fost odată cu mama, cum dracu se face, sâmbăta la crucea lu’ tata şi nu a venit la mine, la cruce, ca să îmi tămâie, pentru că nu i-am dat 50 de lei şi a mers la vecina…care i-a dat.

Primul: Sunt corupţi toţi… (eu acum fac sinteza, pentru că e de povestit, vere, cu ăştia!). Că a venit la mine cu botezu şi se uita la picioarele lu nevastă-ma, de îmi venea să îl bat să îl omor, căcăcios nenorocit! Că o să-i zic odată, când îl mai întâlnesc!…

Am zis să relatez trei grame din aventura pe care am suportat-o, fără să zic nimic…şi, după care, au plecat dezamăgiţi. Însă, pentru că nu am ieşit imediat după ei, ci am mai stat puţin în compartiment…şi ei au ieşit pe hol şi au rămas blocaţi, tartorul discuţiei şi agitatorul ei au spus unul faţă de altul: Ce răbdare nenorocită a avut popa ăsta! Noi am spus câte în lună şi-n stele şi el n-a zis nimic. Dacă o fi om bun, să audă şi el ce se întîmplă, iar dacă nu, să-şi bage minţile în cap, că generaţia noastră, dacă mai sunt popi dă-ştia, ca la noi, nu mai merg la Biserică nici aduşi cu arcanul şi or să rămână Bisericile goale!

Să derulăm evenimentele în logica acţiunii!

Când m-au văzut că sunt preot au început să bârfească despre preoţi, dând foarte multe date despre ei. Unul dintre ei muncea la CFR, la triaj şi se ducea la muncă. Şi celălalt la fel. La fel şi doamnele, care râdeau cu poftă sau de enervare, că eu nici nu râdeam şi nici nu mă întristam că sunt din tagma batjocorită.

Când au văzut că nu mă interesează şi că nu dau doi bani pe intenţia lor lăudabilă, atunci l-au luat pe Băsescu la rând, pe doctori, pe jurişti şi chiar pe ceferişti, care au fost scuzaţi…

Şi toate pentru ca să mă moralizeze…

M-am întristat şi eu, vorba vine, când au plecat trişti, că nu mă luasem de ei, că nu spumegasem ca ei. Tot circul – pe care l-au ţipat ca la magafon –  era făcut numai ca să mă enerveze. Ştiam asta, dar am vrut să le-o arăt şi lor,  adică ce înseamnă să…nu fi prost…, pe de o parte iar, pe de altă parte, cum nu trebuie să-ţi pierzi energia degeaba.

Dacă îi tratezi cu indiferenţă… ei ştiu cine sunt…şi se repliază. Pleacă dezamăgiţi. Îşi dau seama că îi ţii de proşti şi tac. De fapt aşa sunt oamenii, care, cu o nesimţire lucie, vin şi fac o astfel de gargară despre un altul, oricare ar fi el.

Dar, dacă te iei cu ei la scandal…atunci tot prostul se simte rege, că, iată, au putut să îl facă pe preotul X să…îi privească. Şi vai, confundă dialogul cu bârfa şi timpul cu pierderea timpului!

Dragii mei potenţiali nesimţiţi cu preoţii!

Dacă vreţi să arătaţi că ştiţi ceva…uimiţi-ne cu bunul simţ, cu delicateţea, cu cunoştinţele dv., cu mărinimia dv.!

Şi noi ne ştim păcatele!

Unii şi le ştiu până şi în somn, până şi în tăcere, până şi în briza mării, până şi în culcuşul lor moale.

Şi noi le ştim pe ale dv….

De aceea: de ce să nu arătăm că ştim să fim oameni, dacă proşti sau nesimţiţi ne pricem de minune? De ce nu?