Predică la duminica a 7-a după Rusalii [2009]

li s-a deschis ochii lor

***

Mt. 9, 27-35, cf. GNT

27. Şi trecând Iisus pe acolo, Îl urmau [pe El] doi orbi, care strigau şi ziceau: Miluieşte-ne pe noi, fiul lui David!

28. Şi intrând [Domnul] în casă, au intrat orbii la El, şi le-a zis lor Iisus: Credeţi că pot să fac aceasta? [Şi] i-au răspuns Lui [orbii]: Da, Doamne!

29. Atunci S-a atins de ochii lor zicând: După credinţa voastră să vi se facă vouă!

30. Şi li s-au deschis ochii lor. Şi i-a certat pe ei Iisus, zicând: Vedeţi ca nimeni să nu cunoscă [minunea]!

31. Dar ei, ieşind, L-au făcut cunoscut pe El în tot pământul acela.

32. Şi plecând ei, iată!, i-au adus Lui un om mut, care era demonizat.

33. Şi fiind scos demonul,  mutul a vorbit. Şi mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat astfel în Israel!

34. Şi fariseii ziceau: Întru/cu  arhontele demonilor îi scoate pe demoni!

35. Şi mergea Iisus în toate cetăţile şi satele*, învăţând în sinagogile lor şi vestind evanghelia** Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată moliciunea/ neputinţa.

_________________________

* E pentru prima oară în Evanghelia după Matei când se vorbeşte despre sat la plural. În toată Evanghelia se vorbeşte doar de două ori despre sate:  la Mat. 9, 35 şi Mat. 14, 15.

** E a doua oară când apare cuvântul evanghelie la Matei. În toată Evanghelia după Matei, cuvântul evanghelie /veste bună apare de 4 ori: Mat 4. 23; 9, 35; 24, 14 şi 26, 13. Doar la Mat. 26, 13, din cele 4 ocurenţe mateene, nu apare sintagma : evanghelia Împărăţiei, ci numai evanghelia.

*****

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Lumea noastră, cea a secolului al 21-lea, după cum bine ştim, e suprasaturată de blasfemii, de înjurături, de blesteme la adresa lui Dumnezeu, a Sfinţilor şi a Bisericii, de contestări şi ridiculizări ale Revelaţiei dumnezeişti şi a divino-umanităţii Bisericii lui Hristos…

Însă e lumea noastră, în care trăim clipă de clipă şi în care ne sfinţim viaţa şi pentru care trebuie să ne rugăm. E lumea pe care o respirăm din prima clipă a vieţii şi cea pentru care, Domnul şi Dumnezeul nostru Şi-a vărsat prea scumpul Său sânge.

Nu trebuie să uităm acest lucru, atunci când considerăm că lumea, umanitatea, nu mai are nicio şansă, nicio speranţa de mai bine, de conversie, atâta timp cât Creatorul ei crede în şansa, în schimbarea interioară a lumii.

Poate că fiecare dintre noi, într-o anume parte a vieţii lui sau în anumite zile am acuzat pe Dumnezeu că e nedrept cu noi, că e rău, că nu ne aude sau că nu vede, că e orb, pentru că nu îi vede pe hoţi, pe răi, pe corupţi şi îi lasă în pace, dar, toate relele, parcă vin la cel credincios, la cel sărac, la cel fără sprijin, la omul singur.

L-am acuzat pentru că ne-am simţit slabi. L-am acuzat pentru că ne-am simţit singuri. L-am acuzat pentru că ne-am simţit neiubiţi. Însă, am înţeles – dacă am înţeles ceva important în viaţă – că toate relele îngăduite de Dumnezeu în viaţa noastră ne-au transformat, ne-au făcut alţi oameni. Şi, mai ales, că Dumnezeu conduce viaţa noastră şi nimeni altcineva!

Nu putea să închidă Hristos gura fariseilor, care blasfemiau şi care spuneau inepţia, mai mare decât ei, că Domnul primeşte ajutor de la draci, ca să-i exorcizeze pe oameni? Cu siguranţă! Şi de ce nu a făcut-o? De ce nu i-a omorât? De ce nu S-a răzbunat pe ei, cum, unii dintre noi, am fi tentaţi să o facem?

Nu putea Dumnezeu să îi suprime, într-o clipă, pe capii comunismului şi comunismul să dureze doar o săptămână şi nu câteva decenii? Cu siguranţă că putea! Şi de ce nu a făcut-o?!

De ce nu vindecă Dumnezeu pe toată lumea? De ce nu îi omoară pe criminalii în serie, pe nenorociţii care ne jecmănesc de vii? De ce nu îi lasă numai pe credincioşi în viaţă şi pe draci şi pe răi să îi extermine?

Cu alte cuvinte, de ce îngăduie Dumnezeu ispita, nedreptatea şi prilejurile de păcătuire, sminteala? De ce lumea asta nu e curată de blestemăţii…ci e plină numai de anomalii nenorocite?

De ce nu e cum vrem noi?

Pentru că Dumnezeu vede lucrurile într-o perspectivă totală, profundă, deplină şi nu periferică!

Dacă gândim periferic, la suprafaţă, credem că noi, cei urgisiţi şi îndureraţi suntem cu adevărat ai nimănui şi că suferinţa asta nu aduce nimic bun, când suferinţa aduce curăţire de păcate şi înobilare a omului, pe când, corupţia, mult lăudată şi propagată în media, în aparenţă înfloritoare şi indestructibilă, are un sfârşit groaznic, pentru că iadul…stă cu gura deschisă la sfârşitul vieţii, ca să ne înghită cu plăcere.

Problema e că noi nu gândim în parametrii veşniciei. Noi dorim ca toţi netrebnicii să fie omorâţi pe loc, desfiinţaţi şi Dumnezeu să triumfe. Însă Dumnezeu triumfă în fiecare clipă, chiar dacă noi, cei ai Săi, trăim greu şi suntem loviţi din toate părţile.

De ce triumfă Dumnezeu? Pentru că planul Său cu lumea e indestructibil. Faptul că noi răbdăm toate din iubire pentru El, această răbdare plină de dor  face ca faptele noastre  să fie o slăvire a Lui, o domnie a Lui în noi, pentru că El e Împăratul inimii şi al vieţii noaste.

Însă El Se slăveşte şi în cei păcătoşi, în cei care luptă cu obstinaţie împotriva Lui. Cum? Prin aceea că le respectă libertatea. Dumnezeu Se reţine pe Sine, Îşi reţine puterea, pentru că a creat pe om liber. Iar dacă omul vrea să fie rău, corupt, duplicitar, păcătos până în măduva oaselor, Dumnezeu îl lasă să facă ce vrea el şi prin aceasta Se dovedeşte atotputernic.

Cum aşa?!

Păi cum să nu fie atotputernic Dumnezeu, Care, deşi îl face pe om să existe, totuşi nu îl va mai desfiinţa niciodată, chiar dacă acela ar fi antihristul antihriştilor? El, care ştie ce va face omul, îi dă existenţă, chiar dacă acela e un om care va face mult rău altora şi, în primul rând, sieşi.

Şi Dumnezeu e atotputernic tocmai pentru că nu  Se răzbună pe om. E atotputernic, pentru că nu îi limitează deplin fumurile, ci îl lasă, o anumită vreme, ca să îşi facă de cap, iar apoi, din mare milă faţă de omul care a juns o epavă, îi opreşte, prin moarte, deteriorarea şi mai profundă a umanităţii sale.

Faptul că au existat şi există dictatori, criminali, prostituaţi de tot felul, satanişti de o cruzime indescriptibilă e un semn al atotputerniciei şi al marii smerenii a lui Dumnezeu faţă de oameni. Pentru că El le-a dat darul vieţii şi ei s-au manifestat şi se manifestă după cum au crezut  şi cred de cuviinţă faţă de acest dar.

Dumnezeu îţi dă viaţa ca un dar absolut şi te lasă să alegi.

Marele dar al liberei alegeri e acela, care face atât de răpitoare sfinţenia şi atât de jegoasă viaţa satanizată. Tocmai pentru că te alipeşti deplin şi te faci una cu Domnul, sfinţenia e cea mai mare împlinire şi cea mai mare alegere şi singura alegere conformă cu definiţia noastră ontologică.

Tocmai pentru că poţi şi vrei să fii cu Creatorul tău şi astfel să te împlineşti, în mod real şi deplin, ca om, Dumnezeu îi lasă pe toţi oamenii să aleagă între bine şi rău, pentru ca sfinţenia să vină de la sine, să vină din alegere deplină şi tocmai de aceea să nu planeze asupra ei niciun dubiu.

Nu putea Dumnezeu să oprească chinurile martirice ale multor Sfinţi ai Lui? Nu putea să facă minunea, ca de multe ori, ca să cadă foc din cer sau ca să îi înghită, pe cei păcătoşi, pământul de vii? Ba da: putea din plin!

Şi de ce Dumnezeu i-a lăsat pe Sfinţi ca să fie închişi, să fie torturaţi, să fie scuipaţi, să fie ponegriţi în chip şi fel? De ce Dumnezeu a îngăduit, ca o fecioară pudică şi frumoasă, să fie dezgolită în public iar unui bătrân episcop să i se taie barba şi să fie batjocorit cu necuviinţe incalificabile? De ce i-a lăsat pe pruncii Lui, pe tinerii Lui, pe bătrânii Lui să fie călcaţi în picioare de draci şi de acoliţii lor, cu raţiune şi de acelaşi neam cu cei torturaţi, de oamenii păcătoşi?

Pentru ca lucrurile să fie clare!

Şi dracii, cât şi nebunii de oameni, care se dau dracilor…văd în Sfinţi faptul, că sunt unii pe care nu îi merită, nu le merită prezenţa.

Şi tatăl, care şi-a făcut din fiică Muceniţă, dincolo de furia lui nenorocită, oare nu a simţit nimic din măreţia iubirii ei pentru Dumnezeu? Criminalii naţiunilor sau cei care îşi fac mendrele cu noi astăzi, da, astăzi, oare nu cunosc şi nu simt puterea vieţii şi a rugăciunii noastre? Ba da! O simt din plin!

Tocmai de aceea se satanizează şi mai mult. Tocmai de aceea se îndrăcesc şi mai mult. Omul prost şi invidios se satanizează şi mai mult când te vede, pe tine, cel blând şi smerit prosperând în viaţa după Dumnezeu şi, pe el, înotând într-o ignoranţă şi o luptă interioară crâncenă.

Dracii simt şi se cutremură. Simt puterea lui Dumnezeu lucrând prin oameni şi se cutremură. La fel se cutremură şi dictatorii şi marii justiţiari nedrepţi şi marii îmbogăţiţi din sângele altora.

Sângele Sfinţilor strigă din pământ către Dumnezeu, începând de la Sfîntul Abel. Sângele şi iubirea pentru Dumnezeu strigă: Vino, Doamne, şi să fie în cer ca şi pe pământ!

Tocmai de aceea tot ce mişcă se mişcă după voia lui Dumnezeu. Dumnezeu Se foloseşte de draci şi de oamenii păcătoşi ca să ducă lumea acolo unde trebuie. Şi lumea merge spre transfigurarea ei. Şi lumea merge spre judecata finală. Şi lumea merge spre veşnicie.

Lumea nu merge aiurea! Tot ceea ce Dumnezeu îngăduie, îngăduie din marea Sa iubire faţă de oameni, pentru că El doreşte să scoată Sfinţi şi din dictatori, şi din prostituaţi şi din vrăjitori şi din homosexuali şi din masoni şi din brahmani şi din tot felul de nelegiuiţi notorii. El aşteaptă…Îi aşteaptă pe toţi…

Fumurile umane sunt de o veşnicie de-o clipă. Fumurile umane sunt lungi ca sicriul. Numai că noi, fiind atât de scunzi la minte, nu înţelegem, până nu ne trage iarba spre ea, cimitirul…cum stă treaba cu voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu face pe surdul, pe prostul. Oamenii veşniciei de-o clipă Îl înjură, Îl contestă, se cred superiori Lui, scriu, se zbat, urlă, El îi lasă să se creadă dumnezei de carton…şi apoi, cu o mică suflare…îi trece pe linia moartă, cu vreo boală sau, direct, cu o moarte crâncenă.

Şi, după datul foii…vine o foaie de viaţă în care eşti lăsat să fii…cel pe care ţi l-ai dorit. Adică te cobori în Iadul pe care ţi l-ai creat, cu mult spor, cu multă imaginaţie, cu multă conştiinciozitate funestă…şi acest iad nu se mai termină.

Iadul acesta e veşnic, pentru că veşnică e şi bucuria cu Dumnezeu. Şi iarăşi Dumnezeu e arhidrept. El dă şi celor ai Lui şi celor anti, celor care au fost gică contra, le dă o veşnicie după cum şi-au dorit-o.

Dreptate şi adevăr. Judecată şi libertate. E drept ca toţi să fie veşnici, dar e drept ca toţi să fie veşnici în adevărul lor ontologic, adică în ceea ce au vrut ei să fie, în modul cum s-au construit pentru veşnicie. E o judecată dreaptă pentru toţi: primeşti ce ai vrut, pentru că primeşti conform libertăţii pe care ţi-ai manifestat-o.

Tocmai de aceea Hristos, în Evanghelia de astăzi, i-a lăsat pe farisei să spună ce au spus, dar le-a dat plata lor, cu siguranţă. Tot la fel orbii şi mutul, a cărui muţenie era datorată posedării lui de un demon care producea muţenia, au primit după credinţa lor.

Unii au primit plata pe loc…alţii mai târziu. Însă e fericit…numai cine râde la urmă, conform proverbului. Dacă râzi ca prostul, rămâi un exponent frumos pentru istorie dar nu şi pentru veşnicie.

Şi tocmai de aceea Dumnezeu e atotputernic întru mila Lui şi atotfrumos întru adevărul Lui. E atotputernic întru milă, pentru că El vrea să îi miluiască pe toţi şi îi sfinţeşte pe foştii Săi vrăjmaşi, dacă aceia vor, şi este atotfrumos întru adevărul Lui, pentru că ne umple de multă frumuseţe dumnezeiască, pe cei care împlinim cuvintele poruncilor Lui cu osârdie şi smerenie.

Fie dar să fim frumoşi şi înţelepţi întru toate! Răzbunarea nu e numai arma prostului, ci şi propriul cartuş cu care acesta se sinucide. Nu răul conduce lumea, ci Dumnezeu! Şi Dumnezeu aşteaptă îndelung coacerea Sfinţilor Lui, fapt pentru care îi trece prin foc şi prin apă, ca să îi aducă la odihna veşnică a slavei Sale.

Fericit e cel care înţelege schimbarea dreptei Celui Preaînalt şi ştie că El va veni şi va face judecată poporului Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Un comentariu la „Predică la duminica a 7-a după Rusalii [2009]”

  1. Amin!

    Care e diferenta dintre orbii din Evanghelie si noi?

    Credinta.

    Oare daca acum ne-ar spune Mantuitorul si noua:
    “După credinţa voastră să vi se facă vouă!”.

    Credeti ca vom intra intr-o alta dimensiune a vietii? Intr-o viata noua, frumoasa si lipsita de griji?
    Eu una nu cred asa ceva.

    De ce?

    Suntem cu totii fii ai lui Dumnezeu dupa darurile primite – viata in sine si tot ceea ce Creatorul a asternut la picioarele noastre:lumea vazuta cu toata frumusetea sa.

    Am primit libertatea alegerii,ni se respecta acesta,dar la ce bun?La ce bun toate daca cel mai important lucru ne lipseste:”dragostea unii fata de altii”,si daca “tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt”.

    Trist,dar adevarat.

    Viata noastra ar arata cu totul altfel,deja e plina de rautati,de intoleranta,de cenusiul care incet-incet iese din sufletele noastre si incearca sa acopere Lumina spunandu-i acesteia intuneric si ratacire si nenorocire si…

    Incet-incet gandurile noastre par a prinde forma, dar forma pe care o iau este una amenintatoare,defaimatoare a tot ceea ce poate fi sfant,este forma cosmarurilor si a durerii careia nu-i afli nici o alinare.

    Este starea de negare,de respingere a Domnului Dumnezeu – Creator a toate,plinatatea si bucuria tuturor sufletelor.

    Din pacate este viitorul catre care ne indreptam.

    Cat de departe au ramas invataturile Lui:
    „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri”.

    Iar de se intampla sa mai auzim uneori,in treacat,un mic ecou,ne napadesc grijile cotidiene care acopera totul…apoi urmeaza egoismul,ura,dispretul,mania…

    „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.

    Din dragoste pentru noi Hristos S-a intrupat,S-a rastignit si a infruntat iadul,biruindu-l.

    Din dragoste pentru noi Si-a frant Trupul Sau daruindu-ni-L prin Sfanta Taina a Impartasaniei.

    Din dragoste pentru noi asteapta sa redevenim fii ai Tatalui nostru asa cum El insusi ne-a invatat:
    „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri” .

    Noi ce facem cu dragostea Lui ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *