***
Primele două părţi
*
Adevărul trebuie să te facă cumpătat mai înainte de a te face înţelept.
*
Să nu speri niciodată în lucrurile pe care nu le-ai făcut! Altfel te paşte dezamăgirea.
*
Iubirea dăruită, care nu se întoarce înapoi, însingurează mai mult, decât ura pe care o primeşti, fără ca să o meriţi.
*
E foarte greu să fii un om fără caracter şi să poţi ascunde acest lucru mult timp.
*
Bădărănia nu ştie niciodată ce să facă.
*
Adevărata durere e aceea pentru care nu poţi să plângi.
*
Numai când eşti călcat în picioare simţi ce e măreţia.
*
Oamenii care au suferit nu pot să se răzbune.
*
Sunt rari oamenii pe care să-i cunosc şi pe care să nu-i găsesc meschini.
*
Unele din marile mele defecte: înţeleg mai mult decât simt şi gândesc mai mult decât îmi imaginez.
*
Îmi trăiesc foarte acut originalitatea.
*
Frica de naivitate e adevărata naivitate.
*
Adevărata valoare a marilor opere o constituie inefabilul lor.
*
E mai uşot să creezi decât să pui stavili creaţiei.
*
Singura tentaţie valabilă e aceea a rezistenţei.
*
Un proiect adevărat nu are detalii.
*
Văd romanul ca pe ceva care se explică.
***