Incultură teologică

Cred că o să regăsiţi în acest articol perle, care nu au nimic de-a face cu teologia ortodoxă, dar care sar aşa, năstruşnic, din gură în gură. Spre exemplu, nu aţi auzit zicerea: până la Dumnezeu ne mănâncă Sfinţii? Eu cred că da. Însă, de ce să ne mănânce Sfinţii lui Dumnezeu, când ei au fost mâncaţi, prin multe dureri, de oameni răi şi necredincioşi iar acum mijlocesc pentru noi continuu, la Dumnezeu, pentru iertarea noastră de păcate?

Ce fel de ideie e aceasta cu mâncarea? Cred că Sfinţii sunt antropofagi? Cred că Sfinţii sunt nişte monştri, cu zece capete, care ne mănâncă de vii? Nu prea cred! Şi totuşi…mai ştii ce poate să zburde printr-o minte goală de credinţă?!

Bineînţeles, că la Biserică românii ortodocşi nu au învăţat să drăcuie pe Dumnezeu, Sfânta Cruce, pe Maica Domnului, Sfintele Taine, pentru că Biserica Ortodoxă cinsteşte toate acestea. Şi atunci cine putea să îi înveţe pe români să drăcuie atât de goaznic, decât unii care nu sunt ortodocşi, nu? Adică turcii, evreii comunişti, neoprotestanţii, care resping cinstea acordată Maicii lui Dumnezeu şi Sfinţilor?

V-aţi pus întrebarea de când România are…atei? Dar atei, care să scrie împotriva lui Dumnezeu? Eu sunt de părere că din secolul 19 încoace. Mi-ar plăcea să am intrare la statistici concrete, la studii pe această temă. Poate cineva dintre dv. cunoaşte acest amănunt sau are o opinie în acest sens…

Însă ateii noştri nu au suflu, sunt ca şi când nu ar fi, pentru că problema ateismului sau a păgânismului nu este o problemă românească.

Comuniştii noştri au fost de paradă. Nu ştiu câţi ştiau, care era filosofia materialistă de la baza acestei orânduiri politico-sociale. Noi mergeam la manifestaţii, la Cântarea României, ne făceam că nu avem probleme şi…înghiţeam în sec. Însă Dumnezeu exista şi atunci în mintea oamenilor, chiar dacă dracu apărea, în prim plan, în tot felul de înjurături.

M-a întrebat la un moment dat un rătutit: De ce Dumnezeul meu e ţigan? Tânărul era român…dar îşi vedea Dumnezeul ţigan, adică cu încadrare etnică. Altul m-a întrebat ce sex are Dumnezeu: e bărbat sau femeie? Semn că nu înţelegea nicidecum spiritualitatea lui Dumnezeu, deşi, fără doar şi poate, când astfel de inculţi teologici aud că tună şi fulgeră, se înfricoşează de Dumnezeu, deşi nu văd nimic.

Dacă întrebi: Cine e Hristos? poţi să fii la fel de şocat. De fapt ce vrea să spună rătutitul care înjură de…Hristoşii /Cristoşii mă-tii? De ce la plural, dacă doar unul e Hristos? Şi de ce de mamă? Pentru că mama sau bunica erau acelea care mergeau, cel mai adesea, la Biserică, chiar dacă comunismul spunea, că omul se trage din maimuţă.

Însă, deşi avem teorie evoluţionistă făcută din flori de măr, nu avem şi dovada…primei maimuţe, oasele aceleia, care ne-a fătat pe noi (că maimuţele fată). Şi ce fel de ştiinţă e aia fără dovezi? E ca mama fără copii sau ca mărul fără mere.

Există şi expresia: e un drac gol. Cine? Unul care face numai rele. Dracul e văzut ca gol, ca neîmbrăcat…când e vorba de faptul că el a căzut din har, că nu mai e îmbrăcat în har.

De ce omul fură pădurea, pentru ca să cadă dealul peste el? Pentru că el nu vede acest pământ ca pe un dar al lui Dumnezeu şi nu vede viaţa şi lumea în dimensiunea viitoarei lor transfigurări prin harul lui Hristos Dumnezeu. De aceea şi face zgomot ca un dulău, aruncă toate pe jos ca o maimuţă şi râde ca un om fără minte.

Fără minte luminată…

Adventiştii au înnebunit pe români cu sfârşitul lumii înainte de anul 2000. Oamenii fără cultură teologică aşteptau…sfârşitul lumii cu groază. Astăzi există anumite cercuri de ortodocşi, care vorbesc în termeni finali despre lume, când lumea, de fapt, se va transfigura, se va umple de lumina Prea Sfintei Treimi.

De unde sfârşit? Pentru că nu au înţeles Scriptura în albia Tradiţiei Bisericii Ortodoxe. Pentru că Tradiţia vorbeşte despre transfigurarea întregii creaţii, de înduhovnicirea ei şi nu de finalul ei, despre distrugerea ei cu totul.

De unde avem ura sau indiferenţa faţă de trup, faţă de trupul nostru? Dintr-o înţelegere eterodoxă a trupului. Trupul e destinat îndumnezeirii, pentru că chemarea noastră e aceea de a fi Sfinţi încă de aici. Iar trupul nu e un deşeu, nu e un cadavru, nu e o baltă a simţurilor, ci este destinat să fie , din viaţa aceasta, templul lui Dumnezeu, o casă condusă de sufletul raţional, în care să se sălăşluiască harul lui Dumnezeu.

Trupul pe care îl înmormântăm va învia! Dumnezeu îl va învia şi îl va face spiritual şi nemuritor. Pe acesta de acum îl va învia şi nu pe altul!

De aceea nu există regrete eterne, pentru că există înviere a morţilor. Veşnicia e o viaţă veşnică a persoanelor înviate şi nu o realitate fără persoane. Trebuie să ne intre bine la cap, nouă, şi să spunem şi altora. Trebuie să le spunem multora, pentru că habar au pe ce lume sunt.