Predică la duminica a 8-a după Rusalii [2009]

***

Mt. 14, 14-22, cf. GNT

14. Şi ieşind, [Iisus] a văzut mulţime multă şi S-a umplut de milă pentru ei şi a vindecat pe bolnavii lor.

15. Şi, [când] s-a făcut seară, a venit la El ucenicii, zicând: „Locul este pustiu şi ceasul e deja trecut! Slobozeşte mulţimile, pentru ca să meargă în sate şi să-şi cumpere mâncăruri”.

16. Dar [Iisus] le-a zis lor: „Nu au nevoie ca să se ducă. Daţi-le voi să mănânce!”.

17. Şi ei i-au zis Lui: „Aici nu avem, decât numai cinci pâini şi doi peşti”.

18. Şi [Iisus] a zis lor: „Aduceţi-Mi-le aici pe acelea!”.

19. Şi poruncind [ca] să se aşeze mulţimile pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit în / către cer, a binecuvântat şi a frânt [şi] a dat ucenicilor pâinile şi ucenicii mulţimilor.

20. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat. Şi au strâns, din belşug, 12 coşuri pline cu resturi / firimituri.

21. Şi cei care mâncaseră erau bărbaţi, ca la cinci mii, fără [să îi punem la număr] pe femei şi copii.

22. Şi, imediat, [Iisus] şi-a forţat ucenicii ca să se îmbarce în corabie şi să treacă în cealaltă parte înaintea Lui, până va slobozi mulţimile.

Dorin Streinu, Cântece pentru râs şi plâns (vol. 10 de poeme, 1997) [2]

un tarm de mare

*****

Aici…pentru primul fragment.

*

Lacrimilor virginale

Mai rănesc în mine
doar continentul virgin
al stiloului,
ce-şi termină cina.

*

Aruncat peste zimţi

Răsare soarele în bărci
şi peste tot e
numai apă,
încât dau drumul
unui dig
şi strig: pantera este
descălţată!

M-aude vântul din urechi
şi îmi întinde o
umbrelă,
peste al veacului clăbuc,
să trec încet,
ca o cibelă.

Mă-ncerc în ceas
şi mi se fac nepoţii,
mă tot gândeam şi eu
de ce sunt acrii morţii.

*

Umanism

Daţi un fel de apă
pământului,
un fel de nămol,
o limbă deschisă tăcerii!

Rămâneţi în cot,
în cotul genelor,
cu iepurii întorşi ai oglinzilor,
cu mâinile împănate
de frunze.

Faceţi ceva cu peştii!
Înotaţi-vă în botul lor,
în apa clocită a lui tu,
fără sare în bucate.

Tu,
dă ceva gândului
şi mătură umbrele
din maxilarele noastre!

*

Manifest pentru balerini

Fiţi liniştiţi!

Ochiul vă vede pe toţi
şi nu sare pe nimeni.

El inspectează
urma furnicilor, a dinozaurilor,
a mierlelor.

Gândurile voastre sunt
recuzitele, decorul,
actorii mei.

Fiţi liniştiţi
şi un pic dramatici,
elegiaci mai mult.

El va ridica cortina
şi voi îl veţi aplauda.

Voi veţi fluiera golul
din spatele spectatorilor
în voie.

*
Pentru cititori

Dacă se rup de mine călăii,
iubiţi-i,
când trag din mine soarele
cu dinţii!

*

Epitaf

El a vorbit despre
curgerea izvorului
din Soare.

*

Străzi plictisite

Şi aripi plutind
prin cartoane,
al meu suflet zâmbind
feţele triste.

*
Complementul de argou

În bucurie trebuie să ai
două mâini:
cu una să cuprinzi
şi cu alta să stăpâneşti.

Când vei stăpâni, vei fi fericit.

Altfel, oglinzi sparte
se găsesc
la tot pasul.

*

Fericirea cuvântului

Mai am gustul tău
în gingii,
tăiat în pătrate
şi-n rapsodii.

Iar pasul tău
îl mai am înţelept,
visând în taină
drumul cel mai drept.

Până la umăr
mă dor în genunchi,
de parcă timpul
ar avea cinci, zece unchi.

Şi minunată
e numai ideea,
că, Doamne, mi-ai arătat în
palme, femeia!

*

Compoziţie

Să nu zici nimic!

Să te laşi prinsă şi băgată
în plic.

Nu e voie.

E bine să nu ai loc.

Însă găseşte unul,
unul cu răzmătoare
şi cu linişte.

*

Fotografie făcută în dimineaţa aceea

Sunt parfumat
cu cafea şi cu o idee,
de-mi spăl transpiraţia
cântând.

*

Timp cu prescurtări

În rând cu tine,
în rând cu tine aştept
autobuzul secundelor.

În rândul tău,
în rândul tău aştept
paginile ninsorii.

Şi vine atent
acel polonic cu viaţă,
acel singur polonic,
încât zilele se succed nopţilor
iar nopţile
stelelor cerului.

*

Din ciclul celor 1001 nopţi de şcoală

Să fii raţional!

Să ştii câte pietre sunt pe drum,
câte s-au dus
şi câte mai rămân de dus.

Să nu uiţi
niciuna!

Nici piatra pe care stai acum,
nici pe cea care va să vină.

Dacă se cere tuturora,
ţi se va cere şi ţie.

*

Declaraţie de dragoste

Iubesc umbra piciorului tău gol
în apusuri.

*

Poem pentru rimă şi vers

În rimă
piatra stă să joace
şi nopţii iarba îi mai place,
căci astfel mă-ntâlnesc cu mine
şi dau cu trenul peste şine.

De-aceea este-n noi idee
şi vântul bate-nnebunit,
e ca un uliu după păsări:
te uiţi la el
şi pari smintit.

În banul rece
stai cu silă
şi un miros de abator
te trece peste naftalină
şi-ai început să uiţi cu dor.

Dar nu huli,
căci în cuvinte
o hulă e o blasfemie
şi chiar acum, de nu-s semantic,
se pare, deci, c-aşa îmi place mie.

Să nu priveşti în patru vânturi, ceaţa
se risipeşte ca un carnaval
şi plasa,
dacă vor şi peştii,
o voi trânti, aici,
în, peste mal.

Şi nasul, drept, să-l ţii peste
burlane,
să pari frumoasă
ca un coş cu pene,
când treci prin apeducte
şi prin stridii,
să te privesc,
să mi se facă lene.

Să porţi dar rochii lungi
şi gânduri scurte,
de-aici
sau pân-aici, la mine;
te văd cum farmeci furculiţa,
mi-e tare dor,
mi-e tare dor de tine.

Să umbli cocoşat,
să cauţi stele,
prin iarba noastră nepătată,
cum caut eu, printre cercei, inele,
să îţi găsesc numele
de fată.

Ca un hoinar
prin cimitir alunec,
ca să-mi sărut crucea cu amor
şi în mormântul meu
cu ambalaje,
la cifra…să mor.

Căci rima-i săltăreaţă
şi ştie dar că bluesul,
se face doar în doi
şi nu de azi,
căci poţi să râzi,
să mesteci fân şi norul
şi-n fundul amintirii
să recazi.

*

Poeme alese. Am terminat volumul de faţă pe data de 1. 05. 1997.

Sfintele Icoane ale lui Ovidiu Stanciu (creaţii din timpul studenţiei)

Implinirea profetiilor

Atottiitorul

Prefigurarea Sfintei Treimi

Dacă aici îi vedeam caricaturile, domnului Ovidiu Stanciu, de această dată, iată, îi vedem admirabilele sale icoane ortodoxe, pe care le-a creat, aşa după cum ne spunea, în timpul studenţiei.

Vă mulţumim frumos, domnule Ovidiu, şi nu avem decât note de +10 ca să vă dăm!

Dorin Streinu, Cântece pentru râs şi plâns (vol. 10 de poeme, 1997) [1]

copacul unei nopti de-o viata

Elocinţă

Ascunde-mă!
Fă-mă un obiect valoros
şi ascunde-mă
în tenu-ţi mult
prea lucios!

Am să dorm ghemuit,
dar n-are să mi se
facă dor.

Dacă tot treci,
atunci, ascunde-mă,
ascunde-mă
cu iscusinţă!

*

Tăcerea Legiunii a V-a, Macedonica

Mi s-a abolit în urechi
tăcerea.

Mi s-a făcut romb,
zig-zag, smag,
de aur sfoiag.

Şi eu m-am uitat cam
trăznit,
căci statuia m-a plictisit,
of, m-a plictisit!…

Înaltă şi rece
cu ochii să-nece.

*

Paşi cu umărul

Apăsam pe bec
şi era să mă înec.

Apăsam pe rană
şi mă-ntorceam o mană.

Apăsam pe scânteie
şi mă iubea o femeie.

Apăsam tare, apăsam încet,
tot apăsam,
stelele nu se stingeau,
vacile adânc mugeau,
clipele erau,
clipele se năşteau.

Doamne,
cum se năşteau!…

*

Concertul tuşit

E prima vioară;
tăcută şi gravă.

A doua răsună
ca un pui răguşit.

Mă trece trenul.

Ce mult m-am simţit,
ca o strigare!…

Nu îndrăzni, vioară,
să cânţi!

Te va durea burta
şi vei cădea
pe brânci.

*

Starea sentimentului

Nu-ţi mai deschide
pleoapele stufoase
peste mare,
m-ai întunericit
ca în născare!

Fii mai atentă,
mai reţinută,
nu fi prea gravă
şi nu fi tăcută.

Fii circulară
şi taie salcâmul,
spală bine roata
şi prinde morunul.

Ai să-mi placi roşie
şi strivită,
de două umbre
să-mi fii tu
răpită.

*

Iertare pentru Dali

Iartă-mă,
pentru că înfloresc călătorii
şi mă dor
sateliţii născării.

Că-mi mor morţii
şi-mi învie naufragiaţii,
sar din apă, trăzniţi,
înecaţii.

E floare goală
şi multă durere,
da-i cu inima-n gard
şi te paşte-o plăcere.

E vina tancului
c-a sărit pe fereastră
şi c-avem o tăcere
prea pământească.

În unghii tăindu-mi
o singurătate,
ce n-are furnici
şi ape-mbătate.

*

Acorduri de orgă

Zburau cu cerul meu liliecii,
rotindu-se
în cercuri, mereu, mereu…
şi ciorile îmi cântau desuete
capul meu,
nesimţitor de greu.

Fumul ieşea, grav, din case
unduind lăcrimarea,
pe coridor
se-ntinsese o noapte
pustie ca marea.

Am crezut atunci,
că Dumnezeu S-a mâniat!…

Însă în viforul copacilor
cădea o ploaie de păsări
ce nu erau de mâncat.

*