Finalul începutului
Pentru Tradiţia ortodoxă, ziua de 1 septembrie a fiecărui an este…prima zi a anului bisericesc. Adică 31 august e ultima zi a anului…şi 1 septembrie prima zi a noului an bisericesc, dar creştinii noştri nu prea mai ştiu asta. Doar cei mai râvnitori dintre preoţi vor face astă seară sau mâine o rugăciune de mulţumire înaintea Domnului, împreună cu o sfinţire mică a apei, ca să se bucure în faţa Domnului.
Adică un început de an bisericesc fad, fără strălucire, în comparaţie cu revelionul politizat, care nu reprezintă nimic pentru Biserică.
Accente schimbate în mod fundamental. Şi…în detrimentul Bisericii…
Pentru că finalul anului bisericesc ar trebui să fie o aşteptare a roadelor pământului şi un îndemn la o şi mai accentuată viaţă duhovnicească. Pentru că munca în vie sau în livadă, munca la stână sau în gospodării, cât şi la oraş, e o muncă ascetică, dacă e o muncă bucuroasă şi mulţumitoare în faţa Domnului.
Tot tradiţional, prima zi a anului bisericesc aminteşte de începutul propovăduirii Domnului. Începutul anului Domnului, cu alte cuvinte, este un început viu, real, puternic. Începutul e un început, pentru că e un început al schimbării. Şi schimbarea vine printr-o continuă auzire şi aprofundare a cuvintelor lui Dumnezeu, printr-o continuă înaintare în viaţa cu Dumnezeu.
Iată, toate s-au făcut noi! Acesta e cuvântul care ne întâmpină în această primă zi a anului bisericesc. O luăm de la capăt. Finalul anului, ca şi al vieţii, nu e o cădere în abis…ci un nou început. Şi începutul e un mare dar de la Dumnezeu: e darul vieţii.
Troparul zilei de 1 septembrie subliniază acest lucru: „a toată făptura Ziditorule, Cel ce vremile [vremurile / anotimpurile n.n.] şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne” [Cf. ***Ceaslov, ed. 1993, p. 657].
Vremurile şi anii vieţii noastre sunt puşi, hotărâţi, întru puterea Domnului, a Celui care ştie începutul, cuprinsul şi finalul fără final al vieţii noastre. Noi nu ne ştim începutul, decât după ce ni-l conştientizăm. Nu ştim ce lărgime are viaţa noastră şi nici nu ştim, când El ne va cere socoteală pentru darul vieţii şi al comuniunii.
Întru puterea Sa e…viaţa noastră. Şi viaţa noastră e ca un fir de păr…întru puterea Domnului: o existenţă atât de firavă, că este incredibil, că ne putem mândri, vreodată, cu existenţa noastră cea atât de infimă.
Întru şi din puterea Sa trăim. Prin puterea harului Său. Şi cununa, încununarea anului ce va fi, care acum începe, cât şi a vieţii noastre e o binecuvântare a Sa. Nu e un merit, ci un har!
Cununa anului…Cununa vieţii…Finalul cel fără de final…al bunătăţii Tale, Doamne! E vorba de mult har de la Stăpânul. Condacul zilei e tot hristologic şi Se referă la Hristos, ca Creator şi Proniator a toate: „Cel ce locuieşti întru cei de sus [între Îngeri şi Sfinţi n.n.], Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute şi Ziditorule, Cel ce zilele şi nopţile, vremile şi anii ai făcut, binecuvintează acum cununa anului” [ Cf. Ibidem].
De ce să binecuvinteze cununa anului…dacă El a făcut şi face toate? Pentru că Îi cerem să binecuvinteze şi să primească, cele pe care le-am făcut împreună cu El, prin puterea Sa, arătându-ne nu reci şi distanţi, ci mulţumitori şi aprinşi spre a-L lăuda şi a-L preamări, din mijlocul iubirii noastre.
Să primeşti, Doamne, efortul şi jertfa noastră! Să binecuvintezi cele pe care le-am făcut împreună cu Tine şi prin puterea Ta, Dumnezeul nostru!
Pentru că Dumnezeu e un Dumnezeu atent la detalii, căci detaliile sunt dragoste, sunt sfială, sunt umilinţă, sunt adâncime duhovnicească. La examenul duhovnicesc cazi sau te ridici prin detalii. Detaliul, grija la detalii vine din adâncimea iubirii şi a credinţei noastre în Dumnezeu şi în oameni.
Şi Dumnezeu crede în oameni! El Se încrede în noi, chiar dacă noi suntem de un pesimism incurabil. El crede în noi şi Se încrede, cu totul, în cei care Îl iubesc cu nespus dor. Tocmai de aceea durerile şi necazurile Sfinţilor nu sunt …până la sfârşit.
Finalul e un început fără sfârşit. Tocmai de aceea, ca să o iei mereu de la capăt trebuie să ai multă vitalitate, multă forţă, multă întărire din partea lui Dumnezeu, Care e viaţă din belşug, mereu nouă şi fără oboseală, fără necredinţă, fără pesimism.
Ca să nu renunţi…trebuie să fii robul lui Dumnezeu, Care nu Se lasă învechit, ci e mereu nou, mereu atractiv, mereu nespus de dorit, mereu incalificabil de bun şi de iubitor.
Vă doresc tuturor să aveţi un an nou, în care să simţiţi că vă înnoiţi, paradoxal, pe măsură ce trupul se învecheşte! Să vă înnoiţi duhovniceşte! Dumnezeu să vă dăruiască bucuria de a tresălta de viaţa Sa, de viaţa Sa veşnică, pentru ca să vedeţi, cum arată tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte!
