serenitate

Alexandra Vrânceanu, Modele literare în naraţiunea vizuală. Cum citim o poveste în imagini?, Ed. Cavaliotti, Bucureşti, 2002. În format PDF, 159 p.

***

Autoarea se întreabă, încă de la începutul cărţii, dacă „există vreo legătură între modul în care citim un text şi modul în care citim un tablou”[1], pentru că doreşte să discute realitatea naraţiunilor vizuale[2].

Dintre noile forme de artă vizuală, numite de autoare forme democratice, autoarea enumără: fotografia, afişul, banda desenată, imaginea publicitară[3], albumul şi expoziţia de artă[4].

Imaginea „comunică mai uşor, mai clar sau mai convingător decât limbajul verbal”[5]. De aceea, în contemporaneitate imaginea a ajuns să se desprindă de „suportul cuvântului”[6].

Astfel s-a ajuns la situaţia, în care „imaginea vizuală nu [mai] este narativă, ci devine narativă prin interpretare”[7].

În cap. 1 al cărţii, autoarea cercetează modul în care se poate lectura o imagine[8]. Şi foloseşte teoria citirii vizuale a lui Erwin Panofsky[9], care propunea o citire a imaginii la nivelul percepţiei şi o alta la nivelul conţinutului imaginii[10].

Şi autoarea subliniază faptul, că Panofsky vorbeşte despre posibilitatea citirii imaginilor numai de către acei privitori, care înţeleg maniera culturală, care a stat la baza creării operei de artă[11]. Astfel imaginile se pot înţelege, numai dacă ai o iniţiere şi o înţelegere religioasă şi culturală profundă a ceea ce s-a transpus în imagine. Nu poţi înţelege o imagine, dacă nu îi poţi decripta semnificaţiile interioare.

Şi autoarea subliniază faptul, că Panofsky „nu vede imaginea în sine şi pentru sine, ci ca pe un mijloc de a transmite semnificaţie”[12].

Interpretarea imaginii înseamnă, aşadar, o cunoaştere a trecutului umanităţii[13]. Şi autoarea concluzionează, la sfârşitul unui subcapitol al cărţii, că „imaginea este văzută foarte mult ca un mijloc de comunicare”[14]. Imaginea are un limbaj al ei[15].

Ernst Gombrich[16] subliniază importanţa stilului personal în maniera de reprezentare picturală a naturii[17]. Imaginea vrea ca să sugereze privitorului că el este un martor ocular[18].

Pentru Rodolphe Töpffer[19] esenţa artei stă în expresivitatea ei şi nu în faptul de a imita natura[20].

Kandinsky, privind un tablou al lui Monet, nu a recunoscut subiectul ca atare al tabloului în ceea ce vedea[21]. Şi atunci şi-a dat seama, că se poate picta un lucru fără ca să îl adecvăm vizual în mod deplin[22].

Pentru VanGogh însă, „elementul plastic este de multe ori mai important decât cel iconic”[23], decât elementul real, care s-a dorit pictat.

„Centrul imaginii este definit ca locul geometric al percepţiei vizuale”[24].

„naratologia vizuală”[25].

Imaginile narative se formează prin juxtapunerea acţiunilor[26]. Naraţiunea vizuală nu se poate concepe fără mişcarea imaginilor şi fără devenirea temporală[27].

„Ochiul are într-adevăr o percepţie globală instantanee a ansamblului, însă pentru a înţelege imaginea, privitorul trebuie să o citească”[28].

Lectura imaginii se face treptat, în timp[29]. „Tablourile lui Bosch aduc în lumină…ordinea privirii”[30]. „Dacă în textul scris avem iluzia că asistăm la discuţia personajelor, în imagine avem iluzia că le vedem”[31].

Sumarul imaginii poate fi exprimat şi în cuvinte[32].

„Orice imagine dinamică poate fi considerată o scenă, în măsura în care dă privitorului iluzia, că asistă la o acţiune pe cale de a se petrece”[33].

Imaginea este eliptică[34], pentru că s-a prins în ea numai lucrurile esenţiale.

Pauza narativă în imagologie este imaginea care are personaje fără istorie, fără date de identificare[35].

„Nu se poate vorbi de temporalitatea imaginii fixe decât din perspectiva receptării”[36].

Distanţa devine sinonimă cu conceptul de punct de observaţie[37].

În literatură a te focaliza pe ceva înseamnă a vorbi din perspectiva personajelor care văd acţiunea[38].

„Imaginea fixă unică are puţine mijloace pentru a spune o poveste”[39]. „Sugerarea desfăşurării unui proces în imaginea fixă poate induce o receptare narativă”[40].

Fizionomia personajelor din imagine poate conta mai mult decât dinamismul lor[41].

Ilustraţia văzută ca o completare[42] sau ca o explicaţie[43] a textului. Avem de-a face cu o ilustrare coerentă dar şi cu una onirică şi absurdă[44].

Dali şi Chagall au ocolit în pictura lor faptele sau evenimentele, pentru a se cala pe latura simbolică a unor anumite nuanţe evenimenţiale[45].

Imaginea ca stare de spirit[46].

Lectura benzilor desenate are un ritm alert[47].

Aistoricitatea eroilor benzilor desenate[48].

„Reprezentarea iconică a sunetelor” în BD (BD = benzi desenate)[49].

Mişcarea în cadrul BD[50]. „Imaginea sintetică a bătăliei, în care se vede un nor de fum din care ies capete, mâini, steluţe, este o figură cinetică asemănătoare ca efect cu tablourile futuriste”[51].

BD sugerează dinamism şi multiplică nucleele narative[52]. Personajele BD au pauze narative puţine şi trăiesc intens acţiunea, pentru că „ele există în măsura în care acţionează”[53].

În BD este inclusă „plăcerea descifrării” acţiunii, datorată multiplicităţii planurilor[54]. În BD „utilizarea vocii din off este echivalentul monologului interior în literatură, prin care naratorul introduce cititorul într-un univers subiectiv”[55].

Ultima frază a cărţii, de la concluzii: „Majoritatea naraţiunilor vizuale fie pornesc de la un text, fie ajung la un text”.


[1] Alexandra Vrânceanu, Modele literare în naraţiunea vizuală. Cum citim o poveste în imagini?, Ed. Cavaliotti, Bucureşti, 2002. În format PDF, p. 1.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 4.

[4] Idem, p. 5

[5] Idem, p. 4.

[6] Idem, p. 5.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 6.

[9] A se vedea aici date despre opera autorului.

[10] Alexandra Vrânceanu, Modele literare în naraţiunea vizuală, op. cit., p. 6.

[11] Idem, p. 7.

[12] Idem, p. 8.

[13] Idem, p. 9.

[14] Idem, p. 15.

[15] Idem, p. 17.

[16] A se vedea…aici.

[17] Alexandra Vrânceanu, Modele literare în naraţiunea vizuală, op. cit., p. 19.

[18] Idem, p. 20.

[19] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Rodolphe_Töpffer.

[20] Alexandra Vrânceanu, Modele literare în naraţiunea vizuală, op. cit., p. 23.

[21] Idem, p. 29.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 31.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 39.

[26] Idem, p. 40.

[27] Idem, p. 41.

[28] Idem, p. 43.

[29] Idem, p. 44.

[30] Idem, p. 45.

[31] Idem, p. 46.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 47.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 49.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 50.

[38] Idem, p. 54.

[39] Idem, p. 59.

[40] Idem, p. 74.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 78.

[43] Idem, p. 81.

[44] Idem, p. 85.

[45] Idem, p. 90.

[46] Idem, p. 105.

[47] Idem, p. 113.

[48] Idem, p. 116.

[49] Idem, p. 119.

[50] Idem, p. 122.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

[54] Idem, p. 125.

[55] Idem, p. 126.

Did you like this? Share it: