Din dumnezeiasca experienţă a Sfântului Isaac al Ninivei [1]

sfantul ierarh isaac al ninivei

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, trad., introd. şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în FR, vol. 10, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981.

p. 48: dragostea Sfinţilor Îngeri faţă de noi şi grija lor pentru Sfinţi

p. 85: cunoaştere, iubire şi vedere a lui Dumnezeu. Paralelă între Sfântul Isaac şi Sfântul Simeon Noul Teolog.

p. 91: „Pruncii cei mici sunt curaţi cu trupul şi nepătimaşi cu sufletul, dar nimeni nu-i numeşte curaţi cu mintea”.

p. 96: rugăciunea în faţa lui Dumnezeu ca un prunc.

p. 99: „Împărăţia cerurilor spun (Sfinţii) că este vederea duhovnicească”.

p. 99-100, providenţa lui Dumnezeu; p. 119-120.

p. 106: Întruparea Domnului din prea Sfânta Fecioară

p. 108: omul înduhovnicit e recunoscut  de animalele sălbatice ca stăpân.

p. 108-109 contactul demonilor cu omul înduhovnicit le destramă uneltirile.

p. 109. ce este smerenia: „o putere tainică pe care o primesc Sfinţii desăvârşiţi în virtute, prin puterea harului, atât cât încape în hotarul firii”.

p. 115-116: ispitele Sfinţilor. „pricini de a se smeri şi ca să nu cadă în somnul trândăviei, fie din pricine unor lucruri faţă de care cel ce se nevoieşte este slab, fie pentru trezirea fricii de cele viitoare”, p. 116.

p. 125: „să te împaci cu sufletul tău prin unirea într-un gând a treimii din tine, adică a trupului, a sufletului şi a duhului”.

p. 126. Căderile Sfinţilor harismatici

p. 127: „duhul hulei”.

p. 128. citirea cărţilor duhovniceşti ; p. 131 citirea Scripturii şi a Vieţilor Sfinţilor.

p. 130: neiscodirea celor mai mari decât noi şi obosirea minţii.

p. 131: „Urât lucru este ca cei îndrăgostiţi de trup şi de pântece să vorbească despre lucruri duhovniceşti; e aşa cum desfrânata ar vorbi despre feciorie”.

p. 132: Domnul a stat la masă cu toţi, pentru ca să-i atragă pe toţi la frica de Dumnezeu.

p. 137-138 : Sfinţii au fost plini de iubirea lui Dumnezeu; p. 140. Sfinţii Mucenici.

p. 139: săracul Lazăr.

p. 141 rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu pentru noi şi ale tuturor Sfinţilor.

p. 141: despre ispitirile Sfântului Isaac

p. 144: „trupul porcesc”: a mânca fără raţiune.

p. 145: mâncarea multă şi desfrânarea.

p. 147: ispita trupului şi a desfrânării

p. 148: atenţia diavolului la viaţa noastră

p. 148: „nepăsarea tinereţii”.

p. 154: însemnarea cu semnul Sfintei Cruci pe trupul nostru.

p. 156: „Eu ca om am păcătuit, dar Tu, ca Dumnezeu, iartă-mă!”.

p. 160: ochii devin „ca o cristelniţă a botezului, prin lacrimile ce se revarsă din ei”.

p. 160: mândria aduce desfrânarea.

p. 169: patimile şi lumea

p. 174: curăţia sufletului şi rugăciunea curată. Cât de rari sunt cei care au experimentat aceste stări duhovniceşti.

p. 175: socotirea faptelor bune drept rugăciune.

p. 175: îl citează pe Sfântul Dionisie Areopagitul.

p. 176: Sfinţii în veşnicie: „Sfinţii, în veacul viitor, nu se roagă cu rugăciunea, mintea lor fiind înecată de Duhul, ci se sălăşluiesc, prin răpire, în slava care-i veseleşte”.

p. 177 nu există rugăciune duhovnicească, pentru că atunci încetează rugăciunea.

p. 178: sfinţirea Cinstitelor Daruri: „vedem că Duhul Sfânt coboară peste pâinea şi vinul puse pe altar, în clipele când preotul e pregătit şi stă la rugăciune şi cere îndurare lui Dumnezeu şi îşi adună mintea în această cerere”.

p. 178 Extaze iniţiate în timpul rugăciunii.

p. 179: „toate vederile arătate Sfinţilor au loc în vremea rugăciunii”.

p. 179: „Duhul cel Sfânt Se mişcă în el [în cel care se roagă n.n.] după măsura lui”.

p. 179 citează din Sfântul Grigorie Teologul.

179: uimirea răpirii, extazul, se produce în timpul rugăciunii.

p. 180: vederea extatică.

p. 180: „credinţa ce dă siguranţa nădejdii nu e înţeleasă niciodată de cei nebotezaţi sau de cei ce au stricat înţelesul adevărului”.

p. 182: vederile sfinte din timpul nopţii

p. 182. Cum îi vedem pe Sfinţii Îngeri? : „Sfinţii Îngeri iau înfăţişările unor vederi sfinte, cinstite şi bune şi se arată sufletului în închipuirile somnului, spre înălţarea gândurilor lui, spre bucurie şi mângâiere şi veselie. Şi ziua le mişcă sufletul la contemplarea gândurilor lor. Şi lucrarea sufletului se uşurează de bucuria celor sfinte”.

p. 182, demonii în somn: „iau înfăţişări şi arată sufletului năluciri care-l sperie, lucrând în el mai mult în amintirile din timpul zilei. Şi uneori îl fac să slăbească din această închipuire ce-l înspăimântă, alteori îi arată greutatea vieţuirii în linişte şi în singurătate, şi altele de felul acesta”.

p. 184: tulburarea e „căruţa diavolului”.

p. 186 despre mătănii

p. 188: „mândriei îi urmează curvia şi părerii de sine, rătăcirea”.

p. 188-189 mişcarea fără voie şi cea cu voie.

p. 191: foamea înfrânează simţurile

p. 192: „inima aspră şi nemilostivă nu se curăţeşte niciodată”.

p. 198: Domnul e aproape oricând de Sfinţii Săi.

p. 199: cel care cere să facă minuni e ispitit de demoni.

p. 205: iubirea duhovnicească pentru a scrie cuvinte duhovniceşti spre folosul oamenilor.

p. 210: „Hristos, Mijlocitorul vieţii noastre”.

p. 215 diferenţa dintre păcatele celor duhovniceşti şi ale celor păcătoşi.

p. 216. Cel duhovnicesc cade în păcate, dar nu se lasă biruit de ele, ci pune mereu început de pocăinţă şi de ridicare din patimi.

p. 231-232: nu cere lui Dumnezeu lucruri fără preţ

p. 233: nu te întrista, dacă rugăciunea ta nu se împlineşte. Înseamnă că Domnul are alte planuri cu tine.

p. 244: despre încercările prietenilor lui Dumnezeu.

p. 245: ispitele părăsirii noastre de către Dumnezeu.

p. 246: despre răbdare.

p. 247: despre curaj.

p. 252: „Mereu şi mereu greşesc unii, dar totdeauna îşi tămăduiesc sufletul lor şi harul îi primeşte din nou”.

p. 252-253: continua schimbare a oamenilor.

p. 255: prezenţa Sfinţilor Îngeri în viaţa noastră.

p. 256: harul lui Dumnezeu e cel care ne ţine în viaţa virtuoasă.

p. 259: importanţa pocăinţei în viaţa noastră.

p. 260 final: viaţa veşnică şi neschimbabilitatea oamenilor în har.

p. 261: boldul Satanei de la II Cor. 12, 7: întunecarea minţii.

n. 290, p. 263: părintele Dumitru Stăniloae accentuează faptul, că Sfinţii Înger sporesc împreună cu noi în desăvârşire, pe măsură ce ne ajută să ne luptăm cu demonii în fiinţa noastră. Un comentariu la cuvintele următoare ale Sfântului Isaac: Îngerilor nu li s-a dat puterea să nu se abată, „ca să nu se desăvârşească fără noi”, p. 263.

p. 264 sq. : diverse şiretlicuri demonice.

p. 271: cunoaşterea demonilor: demonii se luptă cu noi profitând de „iscusinţa câştigată în lupta cu mulţi luptători tari şi puternici”.

p. 272: demoni care se travestesc în femei pentru a ispiti pe oamenii duhovniceşti.

p. 273: „când se dă o mică îngăduinţă de la Dumnezeu, diavolul se apropie ispitind cu tărie, dar pe măsura puterii celor ispitiţi de el. Căci nu atacă nelegiuitul diavol după pofta lui”.

p. 273 final: despre nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu în încercări

p. 277: Dumnezeu ne dă să facem binele până în ultima clipă a vieţii

p. 277: „nu e hotar al desăvârşirii, pentru că chiar şi desăvârşirea celor desăvârşiţi e nedesăvârşită”.

p. 277: pocăinţa se poate face până în ultima clipă a vieţii

p. 279: patimile sunt precum câinii din faţa măcelăriilor

p. 283: Sfinţii preferau să fie crezuţi păcătoşi notorii.

p. 284: multele locaşuri de la In. 14, 2: „măsurile cugetării [personale  ale n.n.] celor ce se sălăşluiesc în patria aceea, adică puterile felurite de a deosebi felurimea darurilor (harismelor) duhovniceşti, de care se bucură cu mintea. N-a înţeles prin multele locaşuri deosebiri de locuri, ci trepte de daruri”.

p. 285: Rai şi Iad.

p. 288: cunoaşterea prin harului Duhului Sfânt, care se sălăşluieşte în inima noastră.

p. 290: semnele ieşirii din întuneric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *