O, Cuvioase Părinte Ioane, viaţă cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui Proroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredinţat.
De aceea, ai urmat în viaţa ta pilda lor. Pentru viaţa ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deşartă, Domnul ţi-a odihnit sufletul în strălucirea Raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.
Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii şi păcătoşii, venim cu umilinţă şi evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea, când alergăm la ajutorul tău.
Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinţi, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc;
cel ce ai fost frate şi vieţuitor în mănăstire, ajută-ne să vieţuim oriunde ca fraţi întru Hristos;
cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne, cu rugăciunile tale, să căutăm sfinţirea sufletelor noastre pustiite de păcate;
cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credinţă să împlinească poruncile lui Hristos în viaţa lor;
cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întăreşte rugăciunile noastre, sporind râvna şi evlavia în Biserică;
cel ce ai dorit a vieţui în Ţara Sfântă, ajută-ne să sfinţim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălăşluiască întru noi;
cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peşteră, roagă-L pe Hristos să încălzească şi să lumineze cu iubirea Sa peştera inimilor noastre îndepărtate de El;
cel ce încă din lumea aceasta ai simţit bucuria şi pacea vieţii veşnice, roagă-L pe Tatăl ceresc să ne dăruiască bucuria şi pacea Împărăţiei Sale.
Sfinte Părinte Ioane, păzeşte pe bătrâni în dreapta credinţă, pe tineri în viaţa curată şi pe copii în iubire de Dumnezeu şi de părinţi. Ocroteşte cu rugăciunile tale pe săraci şi pe bolnavi, pe văduve şi pe orfani, pe călători şi pe cei robiţi.
Fereşte ţara noastră de primejdii şi necazuri şi roagă-te pentru întregul popor binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credinţă şi fapte, pe Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin!
*
Cf. ***Viaţa şi Acatistul Sfântului Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993, p. 29-30.
Frumoasa rugaciune.
Sunt rugaciuni in care ma regasesc,si atunci sufletul pare ca se ridica cat mai sus,spre cer,in dorul lui spre Dumnezeu.
Dar sunt si rugaciuni in ale caror cuvinte nu ma pot regasi,cuvinte pe care doar le citesc,fara ca ele sa trezeasca in mine acea stare de emotie.
In acel moment,in acea stare,nu ma reprezinta,as incerca a spune,dar mi-e teama ca de vina sunt pacatele mele,cele multe.
Ce as putea face ca sa depasesc o atare situatie, Parinte?
……………
R: Trebuie să vă rugaţi cu cuvinte proprii sau cu rugăciunile care vă plac, în afara rugăciunilor de dimineaţă şi de seară, care sunt tipiconale, neapărate, pentru fiecare credincios ortodox în parte.
Este vorba de Psaltirea Maicii Domnului pe care,oricat m-as stradui,nu reusesc sa o transform in rugaciune.
Mecanic,sa citesc cuvintele fara ca sa inteleg din ele,da;sunt o multime de ganduri care ma asalteaza si de care nu scap decat atunci cand ajung la sfarsit,la Pomelnice-rugaciunile pentru semeni. Abia atunci pot vorbi de rugaciune.
Am incercat si varianta citirii Psaltirei,chiar daca nu o inteleg,dar nu am reusit sa-mi depasesc propria stare de neputinta.Gresesc,dar nu stiu unde.
Nu acelasi lucru se intampla insa cu Paraclisul sau Acatistele inchinate Maicii Domnului,exceptie face doar Acatistul Rugul Aprins pe care la fel,nu il pot citi.
Va multumesc cu anticipatie,Parinte.
Doamne,ajuta!
Din pacate,altceva se pare ca se intampla.
Sunt asaltata de mii si mii de ganduri dar,constat si ca sunt judecata,daca pot spune astfel,de propriile-mi ganduri – cele pe care nu mi le-am insusit,doar le privesc!
Este ciudat,dar acum cateva seri,la rugaciune (Psaltirea Maicii Domnului),ma vedeam cu ochii mintii pe mine,eram intr-un fel de curte delimitata de un gard iar pe gard stateau ciorchine,unul peste altul,multi copii curiosi.
In momentul in care am ajuns la Pomelnicele de sfarsit,au rupt-o la fuga cu totii!?Atunci m-am putut ruga cu adevarat.
(Uneori credeam ca am luat-o razna tare,insa in timp am inceput sa ma obisnuiesc cu aceasta modalitate de a afla ceea ce se intampla.Cu cat inaintam in lectura Sfintilor Parinti,cu atat aflam mai multe raspunsuri si ma linisteam intrucatva.)
Insa am realizat ca este vorba despre asaltul unor ganduri care nu-mi apartin (stiam,simteam),ganduri care au drept scop indepartarea de la rugaciune si care incearca sa strecoare in minte sentimentul vinovatiei – din ce in ce mai accentuat.
Am ajuns la concluzia asta pentru ca simt cum ma indepartez tot mai mult,din ce in ce mai mult de Maica Domnului,de rugaciune si,mai ales,datorita acelor ganduri care o denigreaza.
Din experienta de pana acum stiu ca orice indepartare de rugaciune si de Domnul,nu face altceva decat sa ma apropie si mai tare odata aflata cauza.
Iar aici cred ca de hula este vorba;asa pot explica si prezenta „grea”,densa de acum cateva zile si care aducea cu sine senzatia de greata puternica.
Va multumesc,Parinte pentru ca m-ati ascultat si ati luat lucrurile cat se poate de normal.Este foarte important pentru mine lucrul acesta.De altfel,este modalitatea de echilibrare a tuturor acestor intamplari care ies uneori din sfera normalitatii.
Doamne,ajuta!
ps:destul de alambicata exprimarea;daca este posibil sa ramana intr-un con de umbra,as prefera asa.
Dragă doamnă Camelia,
interferenţele demonice de acest gen…apar când suntem obosiţi foarte mult şi foarte atenţi la ceea ce se petrece cu noi.
Deşi nu mulţi înţeleg asta şi nu se spune, explicit, în multe cărţi patristice, excesul de atenţie e tot la fel de dăunător ca şi excesul de oboseală, pentru că maximalizează percepţia faţă de sinele propriu şi ne face să considerăm orice furnică un balaur.
Însă excesul de atenţie, hiperatenţia, pe fondul unei oboseli zdravene mentale şi trupeşti, naşte predispoziţia pentru halucinaţii sau apariţii suspecte.
Aşa ajungi să auzi paşi, să ţi se pară că se mişcă mobila, că ceva e în spatee tău…pentru că demonii profită de hipersensibilitatea ta, de mintea ta întinsă la maximum, de atenţia ta încordată…şi îţi creează un univers halucinant, ireal, dar care, pentru tine, e mai real decât realitatea.
Deşi fără atenţia continuă la ce se mişcă în noi nu poate exista separarea continuă a gândurilor, adică un adevărat discernământ duhovnicesc, fără de care nu se poate face nimic în viaţa duhovnicească, totuşi, excesul de atenţie, în anumite momente (ca după o operaţie, după o mare traumă, după o decepţie, după o stare de epuizare mare) naşte stadionul proprice la diverse înşelări demonice.
Mai puţină citire şi rugăciune (pentru că sunteţi excedată de oboseală) şi mai multă contemplaţie şi atenţie la ce e în jurul dv. sunt cele mai bune lucruri în clipa de faţă.
Pentru că, fără alternarea rugăciunii şi a citirii cu ceva amuzament şi încântare în faţa naturii sau a unui lucru, care nu vă cere multă concentrare, nu se poate produce ieşirea minţii din tuşele ei de îmbâcsire…şi astfel veţi putea să vedeţi, pozitiv, lucrurile.
Adică puţin aer, puţină muzică şi o discuţie frumoasă…sunt cele mai bune, pentru orice clipă de acumulare excesivă de oboseală în trupul nostru.
Însă, dacă nu mi-a scris până acum…poate să îmi scrie Dorin de acum încolo, nu?
Probabil i-aţi spus că nu muşc oameni…
Va multumesc pentru tot, Parinte!
Aveti dreptate! Este vorba de multa oboseala dar si de faptul ca odata constientizate problemele,dispar.
De aici si analiza continua.
Dar mai am putin si incep concediul.
Un post usor, cu multe impliniri!
Doamne, ajuta!
Cred ca de aici mi se trage:m-am suparat tare si mi-am judecat fiica care,nu merita asta,intentiile ei fiind cat se poate de bune.
Deh,cine scoate sabia de sabie va pieri!?…
Doamne,ajuta!
Sarut mana,Parinte.
Ma bucur mult pentru raspunsul dat Cameliei.Este o confirmare pentru mine ce ati scris.
De cand ma spovedesc si ma impartasesc sunt mult mai linistita pentru ca am incredere in Domnul si-l las sa ma conduca fara sa ma opun prea tare.
In ultima perioada am un somn dimineata care nu ma lasa sa ma trezesc mai devreme de 8,8.30.M-am simtit vinovata un timp si-L rugam pe Dumnezeu sa ma ajute sa depasesc aceasta nevoie de somn dar nimic.
Si daca am vazut ca nu reusesc i-am mulumit Domnului pentru somnul meu destul de mult si pentru timpul care mi-l acorda penru somn.Am acumulat o oboseala foarte mare in primele noua luni de viata ale fiului meu care avea colici si plangea aproape tot timpul.
N-am dormit decat poate o ora doua din cand in cand noaptea.Erau nopti la rand cand nu dormeam de loc dar nu simteam oboseala.
Dar recunosc ca inainte de sfanta impartasanie aveam multe atacuri demonice care nu erau cauzate de oboseala.
Noapea,in stare de veghe parca imi prindea cineva capul intr-o menghina si mi-l strangea foarte tare.
Simteam cum ma prabusesc intr-un hau,paralizam si nu reuseam sa ies din starea asta decat accelerandu-mi respiratia.
Era singurul lucru pe care reuseam sa-l controlez si era semnul meu pentru Ovidiu ca sa ma ghionteasca sa-mi revin.
Asta mi s-a inamplat aproape noapte de noapte timp de 9 ani pana cand m-am casatorit religios cu Ovidiu.
Dar au inceput inainte de al cunoaste pe el.Eu am considerat aceste stari cauzate de farmece.(recunosc ca din cauza pacatelor mele se intampla tot,chiar si farmecele)
Pe pres la usa,acasa la Suceava,mama a gasit o data doua oua fierte,o data un morman de sare…
Problema cu farmecele la noi este foare raspandita.Cred ca o femeie din zece stie sa faca asa ceva.
Dar ieri mi s-a intampla ceva foare dragut.Noi stam la casa cu curte si poarta o inchidem mereu cu cheia.De doua zile nu avem masina si am ratacit si un rand de chei,deci am ramas doar cu unul…la mine.
Cand a venit Ovidiu de la serviciu,ploua cu galeata si de la statia de tranvai pana acasa la facut ciuciulete…si la poarta nu i-a dat prin cap sa sune la sonerie,ma suna pe telefon si nu reusea.
Se forma in alta parte din cauza ca telefonul era ud.Eu am auzit soneria de doua ori si am iesit sa-i deschid poarta.
Cand am deschis ma inreaba:de unde ai stiut ca sunt la poarta?/Pai ai sunat…zic eu./Nu,n-am sunat.
Atunci cine a sunat?!…un inger,s-a gandit sa-i vina in ajutor si sa nu mai stea atat in ploaie.
P.S.Am simtit nevoia sa va scriu lucrurile astea despre mine,dar daca nu este bine sa le postati,nu le postati.Ramane la latitudinea Sfintiei voastre.
Toate cele bune!
Doamne,ajuta!
Lucrurile au revenit la normal, Parinte, si tin sa-mi exprim multumirea inca o data.
La Icoana am pus toti bobocii de trandafir din curte.
Incercam sa adorm si miroseam mainile care pastrasera parfumul florilor…ma gandeam la Bruno Ferrero…
Doamne,ajuta!
Bolnav la 24 de ani
Mă numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani şi bani prea puţini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratării afecţiunilor de care sufăr.
Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri.
Acum dorm la un adăpost de noapte din Sibiu şi nu pot muncii pentru că medicii mi-au interzis efortul fizic.
Sufăr de ciroză hepatică, ulcer, leucemie şi scolioză toracică şi am nevoie, lunar, de medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici.
Mă adresez oamenilor cu suflet şi credinţă în Dumnezeu să mă ajute pentru a putea continua acest tratament.
Cei care doresc, mă pot ajuta cu mici donaţii în contul deschis la
BCR RO36RNCB0231088855520001