Avem prea multă morală şi prea puţină mistică

pe varf de nevointa

Interviu TV. Reporterul o întreabă pe o femeie credincioasă, ortodoxă, fără prea multă şcoală, despre semnificaţia sărbătorii Schimbării la Faţă, de pe 6 august. Adică ce înseamnă…schimbarea la faţă a Domnului?

Femeia răspunde: Păi, da, trebuie să ne schimbăm la faţă. Trebuie să facem mai multă rugăciune, să venim mai des la Biserică.

Am înţeles din prima şi cine este şi ce fel de preot are în parohie… De ce?

Pentru că a dat un răspuns moralist, pe care l-a auzit la predicile multora dintre noi, mai tot timpul…unde se vorbeşte (pentru că nu se ştie) puţină teologie mistică, adică tocmai despre esenţa vieţii ortodoxe.

Pentru ca să răspunzi la întrebarea: Ce semnificaţie are praznicul de pe 6 august? trebuie să fii teolog. Pentru că semnificaţia lui vorbeşte despre transfigurarea omului şi transfigurarea lui Hristos nu S-a făcut numai la faţă, după cum înţelege omul fără şcoală.

În limba română veche, când spuneai faţă spuneai persoană. Tocmai de aceea era vorba despre Dumnezeu cel în trei feţe, adică în trei persoane…şi de aceea, sintagma Schimbarea la Faţă este ininteligibilă pentru vorbitorul de limbă română actuală, fără această precizare.

Domnul nu S-a schimbat doar la faţă, ci la trup, la tot trupul. A dat voie celor 3 Apostoli, pe Tabor, ca să vadă, cum slava Sa cea veşnică ţâşneşte prin tot trupul Său. Şi lumina nu e taborică, pentru că nu e a muntelui, ci oriunde putem să vedem slava Lui, dacă ne curăţim inima.

Tocmai vorbeam aseară cu doamna preoteasă despre cât de aiurea se poate interpreta sintagma schimbarea la faţă, despre cât de naturalist sau psihologic, pentru că omul de jos crede că a fost vorba de o grimasă sau  despre ceva psihologic.

Că se înţelege aiurea sintagma în sine, o vedem din aceea că, în popor, prin schimbare la faţă se înţelege că l-au apucat nervii din senin, adică s-a neliniştit sau că l-a apucat teama. De aceea a avut o schimbare a culorii feţei.

Însă aici e vorba despre ceva prea dumnezeiesc, de care se leagă toată mântuirea noastră: umanitatea Sa, trupul Său s-a umplut de lumină, pentru că trupul Său s-a umplut, de la întruparea din Fecioară, de tot mai multă slavă, până când a fost înviat şi S-a înălţat cu el la ceruri, plin de slavă dumnezeiască.

Prea multă morală (să facem) şi prea puţină mistică  (suntem şi ne schimbăm continuu). La datul din gură, la cât de frumoşi, deştepţi, credincioşi suntem, adică la moralizare, stăm bine. Însă la a fi, la a ne schimba în mod real şi să arătăm roadele schimbării noastre, pas cu pas, aici stăm rău de tot. Pentru că e mai bine cu morala, atunci când nu trebuie să arăţi, în mod practic, în trupul tău, cum te-ai răstignit şi ai înviat cu Hristos, prin nevoinţa de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *