Animozitatea de tip Delacroix

Pe 10 februarie 1852, în jurnalul său, Eugène Delacroix îşi reaminteşte cum l-a cunoscut pe Balzac:

„Aici [în casa lui Chevalier n.n.], şi la Nodier mai întâi, l-am văzut prima oară pe Balzac, care era atunci un tânăr zvelt, într-o haină albastră, cu o vestă de mătase neagră cred, în sfârşit, cu ceva deplasat în felul de a se îmbrăca şi, încă de pe atunci, ştirb. Îşi pregătea succesul”.

Citatul e cf. Eugène Delacroix, Jurnal, vol. 1, trad., antologie şi prefaţă de Irina Mavrodin, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977, p. 92.

Fără doar şi poate Delacroix ştia cine e Balzac, pentru că nu a avut  nevoie de nicio prezentare a lui. Însă îl descrie, în mod ostentativ, banal, şters, fără detalii interioare…şi, mai ales, îl pune într-o lumină ironică.

Animozitatea de tip Delacroix sau modul în care acesta ni-l livrează pe Balzac este o expresie a invidiei între oamenii de geniu.