Din dumnezeiasca experienţă a Sfântului Isaac al Ninivei [6]
****
Primele 5 fragmente
***
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, trad., introd. şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în FR, vol. 10, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981.
p. 435: mucenicia şi postul: Sfinţii Mucenici „aşteptau clipa aceea, cu bucurie şi veselie, asemenea celor ce se pregătesc de nuntă”.
Ibidem: „patimile ascunse în suflete nu se vindecă, frate, numai prin osteneli trupeşti”.
p. 437: harul lacrimilor e semnul că omul a început să simtă deplin „lucrarea celor ascunse ale omului duhovnicesc”.
p. 438: „lacrimile care curg din înţelegere…înfrumuseţează şi îngraşă trupul şi curg nesilit”.
p. 441: vederea extatică.
p. 442: „curăţia este uitarea chipurilor cunoaşterii celei contrare firii”, uitarea păcatului.
Ibidem: Despre un Sfânt: „era prunc faţă de lume, dar sufletul lui era desăvârşit faţă de Dumnezeu”.
p. 443: „mângâierea călugărului (şi a mireanului n.n.) se naşte din plâns”.
Ibidem: lacrimile şi vederea extatică.
p. 443-444: „de la plâns se trece la curăţia sufletului”.
p. 444: „nu poate plânge cineva neîncetat, până e tulburat de patimi”.
p. 446: viaţa aceasta, moartea noastră şi viaţa cea veşnică
p. 447: a doua Sa venire şi învierea morţilor.
Ibidem: Sfinţii Îngeri aşteaptă „ridicarea noastră din stricăciune”, adică învierea morţilor şi transfigurarea oamenilor.
Ibidem: În viaţa veşnică, Îngerii se vor „odihni atunci împreună cu noi de povara trupului” nostru.
p. 448: viaţa de acum, finalul ei şi relaţia dintre cea de acum şi cea veşnică: va fi „oprită dintr-o dată această rânduială minunată [a lumii de acum n.n.] şi va veni un alt veac şi amintirea acestei prime zidiri nu se va mai sui niciodată la inima cuiva”. Vom uita ceea ce am trăit în istorie datorită măreţiei slavei lui Dumnezeu din veşnicie.
p. 450: prezenţa harului lui Dumnezeu în noi este o continuă îmbiere a noastră spre rugăciune.
Ibidem: gândurile celor curaţi e rugăciune, pentru că sunt mişcaţi de Dumnezeu spre rugăciune.
p. 451: la curăţia deplină a sufletului, care e starea vieţii viitoare, a Sfinţilor în veşnicie, „numai unul dintre zeci de mii de oameni se învredniceşte de ea”.
Adică la starea continuă în vederea luminii dumnezeieşti, pentru zile în şir, se învrednicesc foarte puţini Sfinţi, pentru că starea în lumină, în mod continuu, e rezervată numai veşniciei.
p. 459: cei care se smintesc de un om duhovnicesc, pentru că nu simt viaţa duhovnicească a acestuia, ei sunt de vină şi nu cei pe care nu-l înţeleg.
p. 459-460: „niciun om nu poate să convingă pe toţi sau să placă tuturor şi, în acelaşi timp, să lucreze pentru Dumnezeu în ascunsul său”.
p. 461: „orice vieţuire îşi are vremea, locul şi felul ei deosebit. Şi numai atunci va fi cunoscută sau primită lucrarea ei de Dumnezeu. Iar în afară de acestea, zadarnică este lucrarea tuturor celor ce se îngrijesc de măsura desăvârşirii”.
Ibidem: suntem ispitiţi şi biruiţi de către demoni prin cele pe care nu le cunoaştem.
p. 461-462: folosul lucrului şi al nevoinţei în chilie, acasă.
p. 462: dreapta socoteală.
p. 467: „experienţa (duhovnicească n.n.) e cu adevărat dascălul tuturor”.
p. 474: „tăcerea este taina veacului viitor”.
p. 477: „poruncile s-au dat împotriva patimilor”.
p. 478-479: „Li se întâmplă unora să ajungă la curăţia sufletului pe calea bătătorită şi legiuită prin păzirea poruncilor în vieţuirea mult ostenitoare, răbdată până la sânge. Şi sunt alţii, care se învrednicesc de ea din darul harului”.
p. 480: „nu când săvârşim păcatul suntem păcătoşi, ci când nu-l urâm pe el şi nu ne căim de el”.
Adică suntem păcătoşi tot timpul, nu numai când păcătuim cu fapta, pentru că suntem indiferenţi faţă de răul păcatului şi de pocăinţă.
Ibidem: „niciunul care n-a păzit poruncile [lui Dumnezeu n.n.] şi n-a umblat pe urmele Fericiţilor Apostoli nu s-a învrednicit să se cheme Sfânt”.
p. 482: nu trebuie să căutăm doar adormirea patimilor, în sensul ca ele să nu ne mai lupte, ci dezrădăcinarea lor din persoana noastă.
p. 486: omul e suflet şi trup
p. 492: „răutatea este o boală a sufletului şi rătăcirea, pierderea adevărului”.
p. 494: vederea extatică: răsare în minte „vederea tainelor Sfintei Treimi, împreună cu tainele iconomiei (întrupării) celei pentru noi”.
p. 495: slava lui Hristos
p. 498: cere de la Domnul, ca să ai în rugăciune „întristare de foc, înflăcărată în toate”, cum se ivea în inimile Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Mucenici şi a Sfinţilor Părinţi.
p. 503: Sfântul Botez
p. 504: „să nu cauţi vederea [extatică n.n.] înainte de vreme”. La fel în p. 514.
p. 507: Vederea extatică „uneori se dă prin har, din căldura credinţei. Alteori prin lucrarea poruncilor şi prin curăţie. Din har s-a dat Fericiţilor Apostoli, care nu şi-au curăţit mintea prin lucrarea poruncilor”.
p. 508: cum au primit harul dumnezeiesc Sfinţii Apostoli
Ibidem: despre ereticii evhiţi sau mesalieni. Mesalienii spuneau, că Sfântul Pavel a avut vederi extatice prin voinţa lui şi nu pentru că i s-au dat lui de către Dumnezeu.
p. 509: o listă a ereticilor: Origen, Valentin, fiul lui Disas, Marcion, Manes.
p. 511: cine a inventat erezia mesaliană: Malpas din Edesa.
p. 512: lui Malpas i s-a arătat Satana şi i-a spus că el e Mângâietorul, trimis de Tatăl, ca să îi dea starea de nepătimire.
La fel, la Asinas din Edesa, Satana a venit şi i-a spus că a venit ca să-l ia ca pe Ilie în Rai.
p. 513: „să nu ne facem de râsul vicleanului vrăjmaş al nostru, pentru că văd şi azi pe unii mai tineri, plini de patimi, care aiurează şi dogmatizează fără frică despre tainele nepătimirii”.