Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Finalul începutului

inceputul e un munte pe care tot sui

Pentru Tradiţia ortodoxă, ziua de 1 septembrie a fiecărui an este…prima zi a anului bisericesc. Adică 31 august e ultima zi a anului…şi 1 septembrie prima zi a noului an bisericesc, dar creştinii noştri nu prea mai ştiu asta. Doar cei mai râvnitori dintre preoţi vor face astă seară sau mâine o rugăciune de mulţumire înaintea Domnului, împreună cu o sfinţire mică a apei, ca să se bucure în faţa Domnului.

Adică un început de an bisericesc fad, fără strălucire, în comparaţie cu revelionul politizat, care nu reprezintă nimic pentru Biserică.

Accente schimbate în mod fundamental. Şi…în detrimentul Bisericii…

Pentru că finalul anului bisericesc ar trebui să fie o aşteptare a roadelor pământului şi un îndemn la o şi mai accentuată viaţă duhovnicească. Pentru că munca în vie sau în livadă, munca la stână sau în gospodării, cât şi la oraş, e o muncă ascetică, dacă e o muncă bucuroasă şi mulţumitoare în faţa Domnului.

Tot tradiţional, prima zi a anului bisericesc aminteşte de începutul propovăduirii Domnului. Începutul anului Domnului, cu alte cuvinte, este un început viu, real, puternic. Începutul e un început, pentru că e un început al schimbării. Şi schimbarea vine printr-o continuă auzire şi aprofundare a cuvintelor lui Dumnezeu, printr-o continuă înaintare în viaţa cu Dumnezeu.

Iată, toate s-au făcut noi! Acesta e cuvântul care ne întâmpină în această primă zi a anului bisericesc. O luăm de la capăt. Finalul anului, ca şi al vieţii, nu e o cădere în abis…ci un nou început. Şi începutul e un mare dar de la Dumnezeu: e darul vieţii.

Troparul zilei de 1 septembrie subliniază acest lucru: „a toată făptura Ziditorule, Cel ce vremile [vremurile / anotimpurile n.n.] şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne” [Cf. ***Ceaslov, ed. 1993, p. 657].

Vremurile şi anii vieţii noastre sunt puşi, hotărâţi, întru puterea Domnului, a Celui care ştie începutul, cuprinsul şi finalul fără final al vieţii noastre. Noi nu ne ştim începutul, decât după ce ni-l conştientizăm. Nu ştim ce lărgime are viaţa noastră şi nici nu ştim, când El ne va cere socoteală pentru darul vieţii şi al comuniunii.

Întru puterea Sa e…viaţa noastră. Şi viaţa noastră e ca un fir de păr…întru puterea Domnului: o existenţă atât de firavă, că este incredibil, că ne putem mândri, vreodată, cu existenţa noastră cea atât de infimă.

Întru şi din puterea Sa trăim. Prin puterea harului Său. Şi cununa, încununarea anului ce va fi, care acum începe, cât şi a vieţii noastre e o binecuvântare a Sa. Nu e un merit, ci un har!

Cununa anului…Cununa vieţii…Finalul cel fără de final…al bunătăţii Tale, Doamne! E vorba de mult har de la Stăpânul. Condacul zilei e tot hristologic şi Se referă la Hristos, ca Creator şi Proniator a toate: „Cel ce locuieşti întru cei de sus [între Îngeri şi Sfinţi n.n.], Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute şi Ziditorule, Cel ce zilele şi nopţile, vremile şi anii ai făcut, binecuvintează acum cununa anului” [ Cf. Ibidem].

De ce să binecuvinteze cununa anului…dacă El a făcut şi face toate? Pentru că Îi cerem să binecuvinteze şi să primească, cele pe care le-am făcut împreună cu El, prin puterea Sa, arătându-ne nu reci şi distanţi, ci mulţumitori şi aprinşi spre a-L lăuda şi a-L preamări, din mijlocul iubirii noastre.

Să primeşti, Doamne, efortul şi jertfa noastră! Să binecuvintezi cele pe care le-am făcut împreună cu Tine şi prin puterea Ta, Dumnezeul nostru!

Pentru că Dumnezeu e un Dumnezeu atent la detalii, căci detaliile sunt dragoste, sunt sfială, sunt umilinţă, sunt adâncime duhovnicească. La examenul duhovnicesc cazi sau te ridici prin detalii. Detaliul, grija la detalii vine din adâncimea iubirii şi a credinţei noastre în Dumnezeu şi în oameni.

Şi Dumnezeu crede în oameni! El Se încrede în noi, chiar dacă noi suntem de un pesimism incurabil. El crede în noi şi Se încrede, cu totul, în cei care Îl iubesc cu nespus dor. Tocmai de aceea durerile şi necazurile Sfinţilor nu sunt …până la sfârşit.

Finalul e un început fără sfârşit. Tocmai de aceea, ca să o iei mereu de la capăt trebuie să ai multă vitalitate, multă forţă, multă întărire din partea lui Dumnezeu, Care e viaţă din belşug, mereu nouă şi fără oboseală, fără necredinţă, fără pesimism.

Ca să nu renunţi…trebuie să fii robul lui Dumnezeu, Care nu Se lasă învechit, ci e mereu nou, mereu atractiv, mereu nespus de dorit, mereu incalificabil de bun şi de iubitor.

Vă doresc tuturor să aveţi un an nou, în care să simţiţi că vă înnoiţi, paradoxal, pe măsură ce trupul se învecheşte! Să vă înnoiţi duhovniceşte! Dumnezeu să vă dăruiască bucuria de a tresălta de viaţa Sa, de viaţa Sa veşnică, pentru ca să vedeţi, cum arată tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte!

Did you like this? Share it:

Previous

Un Ingres modificat

Next

Pelerinajul Marianei Ciutacu în Israel (august 2009)

8 Comments

  1. La mulţi ani şi Doamne ajută!

    Aţi fost astăzi la slujba de Tedeum de la Patriarhie?…Era un părinte, care semăna cu dvs.

  2. Camelia

    Iertare, Părinte, pentru îndrăzneala de a vă răpi de pe culmile succesurilor,dar tare bine mi-ar prinde un mic ajutor.

    Nu acum-acum,pe loc,fireşte,ci doar atunci când veţi găsi ceva timp sau,uitată fiind,vă veţi împiedica de rugămintea mea.

    Toate cele bune şi spor în toate lucrările Dvs.!

  3. Vă aud, doamnă Camelia, chiar dacă mi s-au urcat, toate, dar absolut toate, succesurile la cap!

    Vă ascult!

  4. Camelia

    Ori de câte ori legătura cu Domnul Dumnezeu slăbeşte iar obligaţiile vieţii acesteia mă copleşesc, sufletul simte nevoia de a se elibera prin lacrimi,de a se întoarce la Creator şi a reface legătura pierdută prin pocăinţă.

    Citirea, fie şi parţială, a Canonului Sf.Andrei Criteanul eliberează şi alungă din suflet povara păcatului.

    Acum simt nevoia să citesc un eseu despre pocăinţă scris de către Oliver Clement, intitulat sugestiv Cântecul lacrimilor.

    În capitolul VII,autorul defineşte oarecum asceza ca pe o „luptă împotriva tuturor formelor morţii cu care ne-am obişnuit”,sugerând şi prelungirea ascezei individuale intr-o „asceză socială şi culturală”.

    Spune mai departe Oliver Clement – iar aici nu pot înţelege:

    „Trupul este natura omului pătrunsă de energiile persoanei sale,dar el ajunge de asemenea „contra-natură” în măsura în care,abandonat,el devine propriul său sfârşit,subjugându-l pe om.

    Această autonomie,acestă uzurpare,această „exterioritate” care umple trupul de neant trebuie să moară pentru ca energiile vieţii sa-şi găsească adevărata lor vocaţie,să se unească in Hristos cu energiile divine,să devină mijloc de comunicare de la persoană la persoană.

    În această perspectivă,asceza nu este o luptă voluntaristă care se duce cu înverşunare la suprafaţa vieţii,făcând astfel mai periculoase insuficienţele combătute.

    Ea este un efort pentru a primi harul,pentru a respira mai profund Duhul dătător de viaţă.Totul pleacă din centru,din „inima-suflet” reunite,care se umple de lumină:asceza înseamnă a fi atent la această lumină pentru ca ea să pătrundă treptat în existenţa noastră.

    Şi harul poartă în sine efortul necesar pentru a se deschide către har:asceza este divino-umană,Dumnezeu dăruieşte omului propria Lui forţă.”

    (O.Clement, Cântecul lacrimilor, Ed.Patmos, 2009, pag.74-75)

    Părinte, cum se poate obţine acel echilibru, care asigură legătura permanentă dintre Dumnezeu şi om?

    Unde şi cât de mult poate greşi omul atunci, când după o perioadă de post şi rugăciune, revine la viaţa lui obişnuită?

    Doamne,ajută!

  5. Problema, doamnă Camelia, e că nu știm cum e să avem echilibru, decât atunci când îl obținem.

    Și, la fiecare om, echilibrul e un mare dar al lui Dumnezeu și e cu totul altul.

    Fiecare are marja lui de liniște, după mărimea sufletului lui, adică a deschiderii lui.

    Însă atunci când îl ai, știi că ești cu Dumnezeu și știi și ce să faci.

    Nu știi cum să ajungi acolo, năzuiești…și, deodată ajungi, țoc-poc, acolo.

    De ce? Pentru că vrea Dumnezeu și când vrea El.

    Aici nu există rețetă universală, ci numai cazuri particulare.

    Și liniștea ta, ordinea ta, echilibrul tău, e ceva care te împacă pe tine, dar poate să nu fie înțeles de alții, din jur sau chiar de către oameni duhovnicești.

    Să nu vă mirați, când puteți fi socotită aiurea, de un om duhovnicesc, care are alt fel sau simte alt fel liniștea și relația cu Dumnezeu.

    De ce?

    Pentru că el a avut traiectoria lui…și dv. o cu totul alta, personală.

    Trebuie să ai mare experiență personală duhovnicească, ca să poți trece peste experiența ta și să înțelegi cum trăiesc alții.

  6. Nu e nicio greșeală să ai schimbări de dietă, de regim de mâncare, odihnă, de citit cărți, de mers la Biserică.

    Diversitatea sau alternarea mai multor moduri de-a fi te scapă de rutină, de marasm duhovnicesc, de care mulți suferă și cred că e smerenie.

    Nu! E vorba de blazare și de lene și de pesimism și nu de pocăință!

    Pocăința, paradoxal, e veselă și nu mohorâtă.

    Fața ta o spală, când postești, adică o luminează cu lacrimi și cu rugăciune.

    Pune untdelemn în inimă, adică multă seninătate și iertare, pentru ca focul harului să nu plece și să te lase o lumânare afumată, rece!

    Uneori te aprinzi de râvnă și muți casa de la locul ei, doamnă Camelia, alteori ai momente de multă secetă spirituală.

    Uneori ți se reactivează patimi vechi, alteori ești laș, alterori ești febril, alteori îți vine să blestemi sau să urlii…

    Însă sunt clipe de har, cu multă înțelegere, cu mult har, cu multă pace, când ai vrea să îți dai carnea de pe tine altora și să nu mai vrei nimic pământesc.

    Și, după cum știți, eu nu spun basme pentru adormit copiii de țâță.

    Diversitatea e bună și enormală! Când nu mai ai chef de rugăciune, dă-o pe citit.

    Când ești obosită cu cititul, dă-o pe văzut filme, picturi, mergi la cumpărături, fă curat, ieși la o plimbare…sună un prieten ca să te enerveze…

    Asta cu prietenul e glumă, nu?!

    Prietenii…la nevoie se cunosc…adică și la glume proaste.

    Însă nu există prieteni falși, nu?!

    Noapte bună, doamnă și mulțumesc pentru toate!

    Să nu credeți că nu simt ce vi se mișcă în inimă!

    Vă mulțumesc pentru toate!

  7. Camelia

    Amin!

    Se pare că nu numai descoperirea ci şi păstrarea Lui in inimile noastre este un mare dar pe care îl primim atunci când suntem cu adevărat pregătiţi…şi la fel ca oricare dar,este unic…

    O noapte la fel de bună şi Dvs. sau,mă rog,ce-a mai rămas din ea.

    Cu recunoştinţă.

  8. Camelia

    …uneori…uneori simţi nevoia sa afli lucruri pe care deja le cunoşti pentru a şti că eşti încă pe cale…

    Mulţumesc, Părinte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort