Ascultă durerile lumii cum strigă: ajutor!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WwSRa8vZoGQ]
Lună: septembrie 2009
Văleu inima mea, fac infarct cu ea!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iBmMWVwtLGI]
Dedicație specială, pentru toți oamenii cu dare de inimă și mai ales cu inima striată, înverzită sau cimentuită.
Asta nu înseamnă că pe cei cu boală de inimă sau cu inimă verde sau albastră nu îi băgăm în seamă.
Să se cânte și pentru aceștia!
Deepak: prietenul părintelui Dorin
Vorba proverbului: nu știi de unde sare iepurele. Dacă în țara ta nu te citește nimeni, dar toată lumea te cunoaște…vine Deepak din lumea largă și mă numește la blogroll ca: Father’s Blog, de parcă aș fi Părintele mapamondului, adică fără frontiere.
Habar am de unde mă știe și cum a ajuns la mine, dar, se pare, că el mă citește, așa, cu Google Translate, adică cum poate, adică cu efort.
Nu simțiți cumva, cuvintele Domnului, ale Singurului, Care spunea, că fiii Împărăției se vor uita după mure și vor veni, din lumea largă, eschimoși, arabi, turci, mongoli, chinezi și vor sta la Masă cu Avraam, întru Împărăția Sa iar ortodocșii cu cruce la piept și multe icoane, se vor duce acolo unde viermele nu doarme?
Ba da! Eu simt tare bine treaba asta și mă uit cine se mai convertește în lume! Și nu se convertește cine ai vrea, ci se convertesc cei la care nici nu ne mai gândim, că ar fi posibil.
Înțelegeți?!!!!!
Mulțumesc foarte mult, Deepak!
Dacă m-ai citit tu până acum cu traducătorul o să le înțelegi și pe astea, dragul meu!
Îți mulțumesc foarte mult pentru bucuria de a te declara prietenul meu!
Prietenia ta mă onorează foarte mult, deși nu știu nimic despre tine.
O să învăț și eu să te citesc, ca să te știu!
Dumnezeu să te binecuvinteze și să te facă să simți bogăția milei Sale în toată vremea și în tot ceasul!
Rugăciunile străzii
Cred că e o alegere reușită floricelele astea galbene din centru, mai ales, acum, toamna, pe vreme mohorâtă…Însă nu despre flori vreau să vorbesc, ci despre străzi. Despre obiceiul meu de a-mi face canonul de rugăciune pe stradă, așa, pe oriunde, amestecat cu priviri, fumuri, zgomote, nesimțire, durere, bucurie, insatisfacție…
Ce să fac, când merg? Cuget și mă rog. Nu îmi permit să pierd timpul! Timpul e prea prețios ca să ne ștergem nasul pe el. Mă gândesc la cărțile mele, la cărțile pe care le citesc, la ce trebuie să scriu aici, pentru dv., la nivel online, la grijile vieții noastre, la cei pentru care trebuie să mă rog și mă rog și sunt alături de ei.
Toate deodată, carcalete…însă Dumnezeu știe și alege. Pentru că pe Dumnezeu nu Îl interesează ce fel de vorbe spunem, ci ce fel de prezență de spirit avem când le spunem, ce inimă avem. Una e să te rogi de iertare și să îți vină să îi spargi fața ăluia care te-a jignit și alta e să nu știi tu prea multe rugăciuni, dar să știi să fii simțit în fața lui Dumnezeu, cu bucă și nu nespălat.
Când sunt mai puțin obosit îmi aduc aminte rugăciunile și totul e de o rapiditate maximă la mine. Eu mă rog cu o viteză debusolantă pentru cine nu mă cunoaște, pentru că mintea mea merge mai repede decât buzele mele. Doamna preoteasă știe asta…dar în fața oamenilor mă feresc să mă rog cu rapiditatea la care rugăciunea tainică m-a adus și m-a instalat în ea.
Nici în rugăciune nu trebuie să pierzi timpul! Să nu credem acum, că dacă facem slujba 7 ore și ne zboară mintea din deșertul Sinai până la bordel și din Rai în Iad…ne-am rugat ca și Heruvimii din cer. Ei, nu ne-am rugat!…
De aceea trebuie să te rogi și să slujești în ritmul în care trăiești, iubești, simți și acționezi. Dv. mă citiți acum și știți că eu am scris articolul de aici în ultimele câteva minute. Nu am stat 13 ore ca să îl concep. L-am scris șuvoi, mai înghițind câte o gură de apă…
De aceea vă îndemn să nu vă temeți să vă rugați oriunde sunteți. Că sunteți pe stradă, că sunteți în pat, că sunteți în baie, că sunteți la bucătărie, pe câmp, la săpat de porumbi sau la spart lemne…rugăciunea e o vibrație continuă, o pulsație a inimii. Rugați-vă și nu vă temeți că vă mai zboară mintea, că mai uitați cuvintele rugăciunii sau că ajungeți o baltă de oboseală și o încremenire în vreun cuvânt. E de bine, dacă se întâmplă așa!
Rugăciunea se oprește în cuvinte sau trece prin toate cuvintele ca rapidul. Ceea ce contează e cât înțelegeți, cât vă smeriți, cât vă umpleți din tot ceea ce ziceți în sinea dv. sau în murmurul buzelor.
Astăzi m-am rugat pe stradă…și eu îmi fac rugăciunile de seară și de la ora 10 dimineața, cum pot să îmi fac rugăciunile de somn la ora 2 dimineața. Contează să le spui, mai puțin când… Contează să fii o atenție continuă la tot ce mișcă și răsuflă și să vedem toate din viața noastră ca pe semne, ca pe vorbiri, ca pe indicații ale Stăpânului.
Strada are nevoie de rugăciunea dv.!
Piața are nevoie de rugăciunea dv.!
Baia are nevoie de rugăciunea dv.!
Bisericile au nevoie de rugăciunea dv.!
Locul de muncă are nevoie de rugăciunea dv.!
Și pădurea, și supermarketul, și câmpul și apa și florile au nevoie de rugăciunea dv.!
Vorbiți cu toate și cu toți prin rugăciune!
Puneți flori, sădiți copaci, faceți copii, creșteți-vă copiii în așa fel, încât să nu vă fie rușine de dv. înșivă și nici de ei, faceți mâncăruri alese, cu gust, îmbrăcați-vă decent, fiți simpli în toate!
Tot cosmosul, toată creația are nevoie de rugăciunea dv.!
Nu lăsați lumea fără rugăciunea dv.!
Rugăciunea dv. e aerul acestei lumi!
Învățați lumea să respire rugăciunea dv.!
Învățați-vă să fiți rugăciuni uluitor de frumoase!
Acest lucru contează cu adevărat!
Să zică și gura lui!
Față în față cu kilometrul zero…
Un sait cu un titlu populist.
Și s-au învățat cu promovarea pe pereți bucureștenii.
Adică, da, ce are de spus omul. Păi, domnule primar, aici, pe strada Chisnovați nr. 15 s-a spart conducta de bere…și nu mai știm ce să facem. La noi, domnule primar, sunt trei câini, care ne disperă. Vă rugăm luați-i la primărie.
Rolul presei adevărate e să filtreze glasul mulțimii și să îl redea în mod echilibrat, fără excese. Tocmai de aceea, când fiecare spune ce îi trece prin cap…nu afli niciodată adevărul despre un eveniment, ci o mie de evenimente…despre un singur eveniment.
Cu alte cuvinte, nu cred că emisiunile cu glasul poporului în valuri sau anchetele în stradă pe o anumită temă sunt exercițiile de scormonire și de aducere în prim-plan a realului. Sunt rari cei care știu ce vor, știu ce au nevoie, știu de ce suferim cu toții, nu așa, mă doare pe mine șoldul și pentru asta vreau să moară toată planeta…până o să-mi treacă.
Tocmai de aceea subiectivarea extremă a informației, acum, în postmodernitate, ne face să nu mai înțelegem ce e important dintr-o mie de lucruri scrise, spuse și arătate cu degetul și prezentate ca adevărate, dar nu sunt.
Melomanii stau numai pe lângă Teatrul Național
În fața teatrului era un aranjament floral sub formă de pian și pianist. În parcul de lângă…a apărut asta.
Bineînțeles, că nu suntem melomani, cum nu suntem nici francofili, nici germanofili, nici rusofili, nici maghearofili…în masă. Dar monumentul nu a fost plebiscitat ci impus. Se înțelege…A fost acum, în toamnă, ce a fost…când l-au huiduit pe cine l-au huiduit…și de aceea…multă muzică. Dar nu e muzică simfonică pe nicăieri, în afara concertelor ălora.
Și asta m-a enervat dintotdeauna: ideea de public select și, mai ales, meloman.
Cum însă meloman înseamnă: iubitor de cântec, din limba aia, de unde vine el, cuvântul, rezultă că dacă îmi plac manelele, muzica populară, romanțele, jazzul, rockul, popul, hip-hopul, chitară solo, cântatul la clarinet sau la muzicuță și ascult într-una sunt meloman.
Și dacă ascult toată ziua păsărelele în pădure sau greierii prin iarbă sau brotacii de baltă…tot meloman sunt. Și dacă ascult vântul sau huruitul roților de tren, scârțâitul scaunului sau ritmul plesniturilor din palme sau din degete…tot meloman sunt.
Pentru că îmi place ritmul, muzica, lucrurile antrenante. Intuiesc suntele, le simt, vibrez la ele, le visez. Înseamnă că sunt meloman și sunt select, atâta timp cât îmi plac lucruri atât de multe…și nu doar un singur gen de muzică.
Cum să fiu de acord cu un încrezut, care îmi spune că el ascultă numai Enescu sau Beethoven…dar nu și muzică populară, când ambii autori de geniu au folosit ritmuri populare sau cântece din epoca lor, în compozițiile lor simfonice?
Cum să îmi spui că asculți Mozart, dar nu îți place sum sună vântul sau unduioasele și dureroasele doine sau ritmurile alerte ale muzicii contemporane? Păi simfonicii de geniu sunt foarte alerți, foarte rudimentari în gusturile lor, foarte țărani în cântecele lor, adică autentici.
Muzica de geniu simfonică nu e mai mare decât doina de geniu a unui țăran. Nu poți compara romanul cu haikul, dar fiecare specie are desăvârșirea ei.
De aceea, nu îmi plac sclifoselile intelectualilor noștri, care nu ascultă decât muzică simfonică, dar nu și hora miresii sau un hip-hop zdravăn, pentru că nu sunt de ei. Ai lăsați-mă! De când asta! S-a schimbat cumva omul…și nu am aflat? Are cumva alte simțuri și altă inimă?
Diminutivarea
Colț cu Sfântul Gheorghe Nou. Ultracentral. Magazin second hand pentru gravide…și copii abia născuți. Însă li s-a părut că sună gros, grav, gutural: gravide…și au pus…graviduțe.
De ce nu gravidele, graviduțele, graviduțiste, ca să sune și mai bine în limba română?
Însă de ce pitici? De ce nu graviduțele și copilășei? Copilăriști?! Copilișori?!!
Am mare boală pe părinții care pun diminutive, la Botez, copiilor lor.
Auziți cum sună: Dănuț, Dănuțel, Costișor, Gabrieluș, Găbișor, Ionuț, Măriuța, Ionuța etc…
Diminutivarea face parte din intimitate și nu e pentru spațiul public! Nu se poate, oare, înțelege acest lucru? Nu se simte de la sine?
Nu poți să alinți pe stradă, fără ca să nu fii penibil. Nu poți să îi spui soțului sau soției pe stradă și nici copilului, cum îl alinți acasă. E pervers!
Nu poți să îi zici ditamai omului: pisoiaș sau elefănțel sau tigruleț…pe stradă.
Aveam oroare de scălămbăieli de acest fel de pe la 3-4 ani, când mă jena la culme faptul, ca cineva să mă alinte, în gura mare, de față cu toată lumea. Nu se face!
Dacă vrei să împărtășești dragoste, o faci în doi, cu soțul sau cu copilul tău. Dacă vrei să o săruți, sărut-o acasă, sărut-o toată noaptea, dar nu îți băga limba în gura ei pe stradă, când te vede toată lumea!
Nu e chebab! Nu e înghețată! Dragostea e ceva intim, între voi doi și acolo trebuie să rămână! Nu o faci poză și o dai pe net! Dragostea e un lucru frumos și unic, care crește între voi doi, cu harul lui Dumnezeu și ea vă dă forța să treceți peste multe greutăți în viață.
Nu faceți din ea graviduțe, păsărele, smiorcăieli, simandicoșeli ieftine! Fiți sobri în dragostea voastră fără a fi mai puțin sensibili! Dragostea, dacă pui în ea smiorcăială, își pierde gustul! Puneți în dragostea voastră asceză, bun simț, respect, întâietate a celuilalt, ca să fie savuroasă! Altfel se împute ca peștele la soare.
Deci fără diminutive în spațiul public!