Sărăcie?! Numai pentru oamenii cinstiţi…

Cum, oare, mi-am dat seama, că trebuie să scriu un asemenea articol? Şi, de ce îl scriu astăzi?…De ce nu sufăr cu toată România şi cu toată lumea la un loc, pentru că toţi o duc rău, pe asemenea sărăcie?

O, nu!… Nu toţi o duc rău! Numai unii o duc rău şi foarte rău şi inuman de rău…Pe când alţii stau şi privesc, ca la spectacolele lui Nero…cum sărăcia şi boala şi incultura…fac ravagii, pârjolesc totul.

M-am dus la Scrioaştea, ca să culeg via în locul bunicii mele… Din tren, pe lângă Bucureşti… ruta Roşiori de Vede, am văzut numai case în construcţie, case aiurea, case puse pe câmp (în extravilan…devenit ilegal intravilan, nu?)…care se construiesc acum, pe timp de…sărăcie.

Fără drumuri, fără electricitate…fără nimic…dar ditamai vilele. Bineînţeles, acestea nu sunt case…ci nazuri, proiecte de neam prost sau de copii râzgâiţi, cu bani furaţi în exces, fără niciun viitor cu scaun la cap. Cum să locuieşti pe un câmp sau lângă o pădure…fără ca să faci parte dintr-o comunitate şi dintr-o localitate…şi să te simţi normal?! Acestea sunt case pentru anormali, pentru însinguraţi, pentru claustraţi în vise imaginare.

O localitate se naşte de comun acord. Se naşte pentru o comunitate. Se naşte cu plan şi, printre primele lucruri pe care trebuie să le faci, trebuie să faci Biserică, şcoală şi primărie. Toate odată…apoi şi celelalte instituţii. Însă, dacă nu ai un proiect de urbanism, ci fiecare construieşte aiurea pe un câmp, fiecare pe parcela lui, nu va exista idee de şosea, de instituţie, de regulă comună, pentru toţi şi, în definitiv, nu va exista o aşezare normală…ci o aşezare fantezistă şi egoistă, care nu are viitor.

Astfel de aşezări bizare sunt ca familiile de gay, care vor să adopte copii. Ele sunt construite pentru acum, pentru astăzi, pentru patima mea…pentru că bucureşteanul cu strat de şuncă pe obraz, îmbogăţit peste noapte din furat la greu, vrea să iasă la iarbă verde. Şi, dacă are bani…trăzneşte palat în mijlocul câmpului !

Dar el nu stă acolo…ci într-o localitate ca lumea! Acolo vine cu amanta, cu familia sau cu şefii…şi se dau în spectacol.

Casele acestea nu fac altceva, decât numai să căpuşeze mediul ambiant al satelor dimprejurul Bucureştiului, să le infesteze…şi atât. Sunt ca turiştii nesimţiţi, care aruncă maldăre de gunoi…în munţii şi rezervaţiile României.

Mă rog…poveste lungă, cu indignarea mea.

Ajung la Roşiori şi, pentru că nu mai aveam chef de trăncăneli  sterile cu şoferul de taxi…am luat-o pe jos, cei 5-6 kilometrii până acasă, pentru ca… să iau aer. Şi am luat din plin. Câmpurile erau în parte arate, în parte cu cocenii încă netăiaţi…dar un aer tulburător de bun.

Însă, când ajung în sat, am parte de trei surprize la fel de nesănătoase, ca şi cele de mai sus: pe locul a trei case foarte sărace şi în curţi mititele, au ieşit, pe vară de criză, trei palate.

Ale cui sunt palatele? A trei familii de ţigani analfabeţi şi care nu au muncit niciodată în viaţa lor. Nu i-am văzut pe capii ăi mari, dar mi-am dat seama după buradei şi după pirandele cu trei rânduri de fuste.

Trei vile, apărute la întrecere, pe timp de secetă financiară. Însă trei vile făcute nu din muncă cinstită şi din ban asudat…ci din furat şi din dat în cap. Cum pot explica mahării de carton din satul meu natal…averea lor…în faţa fiscului? Cum pot explica nişte ţigani analfabeţi şi fără serviciu – ai căror bunici şi străbunici costorari îţi făceau o vadră de aramă, pe mălai, varză şi o pasăre tăiată – că au aşa „noroc financiar” pe vreme de foame?

Un întreg sat abia subzistă şi munceşte toată ziua…şi nu pot să îşi facă o casă…unii nici măcar o coşare pentru vite. Însă ţiganii, care au furat şi au ucis prin tot Occidentul şi care taie frunză la câini de la tinereţe şi până la bătrâneţe, au şi maşini cu carnete luate pe ochi negrii, şi aur pe ei şi ditamai vilele…Vin şi îi sfidează pe consătenii lor, fără niciun scrupul şi nimeni…nu comentează.

De aceea, dacă se doreşte geneza răbufnirilor de la televizor…dintre români şi ţigani, în aceasta constă: în sfidarea românilor cu bani furaţi din afară. Şi cei de lângă Bucureşti şi ţiganii mei de la Scrioaştea şi cei de la Buzescu, pe care îi vedeţi triumfători pe youtuburi şi mulţi ca ei…strigă fiscul…şi fiscul nu-i aude.

Aşa că, sărăcia nu au produs-o săracii…ci şmecherii, care fură bine. Că ei sunt americani, germani sau români puţin contează, atâta timp cât şmecherii se bazează pe „flexibilitatea” unor legi, care se fac din ce în ce mai mult coardă de sărit şotronul.

Sărăcie? Da: pentru cei săraci şi foarte săraci. Şi sărăcia asta va rămâne la fel şi după 2015, dacă şi statul şi instituţiile sale, cât şi Biserica, se vor uita de sus la cei care se zbat, inuman de greu, în sărăcie lucie.

Normal, dacă ţi-e bine…ce te mai interesează de leproşi, de şomeri, de handicapaţi, de nesătui, de agramaţi, de nebotezaţi şi neevanghelizaţi? Te uiţi în jur, eşti fericit…şi te crezi un biruitor, un creştin, un om nobil… Însă nobleţea închipuită şi creştinismul nostru de duminică  şi fără asceză, fără sudoare, nu valorează nimic…dacă nu purtăm slăbiciunile tuturor şi dacă nu ne interesează de toţi şi nu îi iubim pe toţi, cum ne vrea Domnul nostru.

Sărăcia e acolo unde e cinste şi durere şi boală. Însă sărăcia există, pentru că există multă nesimţire în inima celor care cred, că Dumnezeu le-a dat bani, ca să îi ţină doar pentru ei. Nu! Dumnezeu ne-a dat bani şi minte şi inimă şi trup ca să Îl slujim pe El şi pe oameni şi nu să ne închinăm osanale nouă înşine.