barca, care te duce la linistea ta

*

Primele 3 fragmente

***

Inima iubirii

Dacă eu am văzut acest pământ
atunci nu pot să-l mai uit.

Dacă eu m-am născut pe acest pământ
atunci acesta este locul meu.

Dacă eu trăiesc,
atunci acest pământ
mi-a sprijinit cotul,
ca să nu adorm mai înainte
de asfinţitul soarelui.

Acest pământ e cel mai mare fiu al meu,
care îmi dă sfaturi.

Acest pământ e cea mai frumoasă mamă
a mea, care mă aşteaptă să
mă întorc de la fântână.

Acest pământ e prima icoană colorată
în faţa căreia m-am închinat până la pământ.

Nu am nevoie de un Înger
pentru ca să simt pământul
casei mele.

Nu am nevoie de un semn previzibil,
care să-mi spună, că de aici sunt eu.

Eu ştiu,
pentru că berzele se întorc aici devreme
şi îşi clădesc cuib;
pentru că rândunicile ciripesc şi-şi scaldă
ciocurile pe piatra de la fântână;
pentru că via înfloreşte şi miroase frumos,
mai ales roşul,
mai ales verdele…

Dacă nu aş avea istorie,
aş avea sângele şi ar fi
de ajuns.

Dacă nu aş avea ochi ar fi de ajuns să ştiu,
că ceea ce se aude cu dor e o doină
şi ceea ce nu se aude cu linişte în inimă
e un cântec de jale.

Dacă nu aş avea mână ar fi de ajuns
să scriu cu limba numele pământului
şi nu l-aş mai uita niciodată.

Nu pot să fiu niciodată duşmanul acestui pământ,
pentru că nu am unde fugi
şi unde scăpa.

Nu pot să fiu niciodată prietenul acestui pământ,
pentru că e prea dulce
şi aş mânca mai mult decât e necesar.

Nu pot decât să-l iubesc,
pentru că aici am să mor,
chiar dacă mormântul meu
va fi în cărţi sau în lacrimi.

Florile mă cunosc
şi nu le mai spun numele.

Căţeii sunt slobozi şi
zburdă prin curte.

Porcii sunt plini de nămol
şi stau întinşi la soare.

Bunica mea trebăluieşte toată ziua
şi simte că are putere
de iubire în suflet.

Da, totul continuă…

Dacă o carte este prea simplă,
atunci cel care a scris-o e un înţelept:
a ştiut să arunce foile
şi a rămas miezul.

Dacă o carte este prea voluminoasă,
atunci cel care a scris-o e un înţelept:
a înmulţit talantul său
şi a primit şi alţii.

Dacă cineva a vrut să scrie o carte
şi nu a mai dorit să scrie un cuvânt,
atunci cel care nu l-a scris e un înţelept:
a păstrat ignoranţa
şi a dăruit celorlalţi înţelepciunea.

Acum cuvintele sunt ferbinţi
şi pot construi
minunate geometrii,
dar spaţiul ar fi prea neîncăpător şi s-ar sparge.

Acum universul e în plină expansiune
iar punctul meu a devenit tot mai mare,
dar eu nu mă văd
nici acum din afară.

Din filosofia mea a ieşit sânge.
Rupsesem peceţile omului şi, în loc să-i fac un bine,
i-am adus un mare rău
folositor.

De aceea nu vrei ca mine,
ci ca tine.

Ca mine este obositor
şi pentru toată ziua…
şi pentru toată viaţa…
şi pentru toată veşnicia…

Pentru tine mai e odihnă
şi te mai poţi aşeza pe scaun.

Eu n-am niciodată clipă liberă.

Vei respira
şi te vei umple de fum.

Oala cu mămăligă se face afară
şi ţi s-ar părea jumările prea grase.

Usturoiul verde e prea plin
şi prea iute,
dar eu l-am mâncat
şi fiecare masă simplă
mi s-a părut o masă împărătească,
pentru că am fost liniştit
şi iubit,
purtat pe braţe…

Poezia m-a îndatorat
de tot cuvântului
şi nu-mi place.

Cu puţină evlavie aş
fi cheltuit mai puţin.

Dar nu mi-a ajuns,
ci am sperat să dau mai mult
şi să primesc mai mult.

Poate că ar fi fost altfel…

Scobitorile mele ar fi fost impulsuri pentru nervi
şi aş fi cerşit apă să beau,
pentru că nu vreau să sorb un
pahar de apă rece, ci un munte de har.

Merg,
merg în continuu…

Când vreau să fie linişte aleg ziua,
adică soarele şi scara pe care urc.

Când vreau să fie linişte
aleg noaptea,
adică luna
şi culoarele labirintului
în care mă pierd.

Şi acest lucru e
viaţa sau cursul apei,
cu nămolul şi peştii răpitori,
pe care poate să-i aducă.

Clopotele oilor
sunt melodioase
şi ai sta să tunzi lâna,
dacă ar fi turma ta.

Pastrama îţi place
dar nu ai grătar
şi nu ai nici osânză,
cu care să-l ungi.

Ce frumos e să priveşti în lac!

Cât de frumos te vezi acolo!

Pe deasupra zburând libelule
şi roiuri de ţânţari hulpavi…

Numai alerg eu,
ci doar amintirea mea…

Did you like this? Share it: