Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Sănătate şi boală

noua ne place sa credem ca stim

Ne place să credem că ştim ce e sănătatea şi ce e boala, dar habar avem. Nu noi am făcut minunea aceasta de mecanism dumnezeiesc, care e omul şi de aceea numai Dumnezeu ştie ce e sănătatea şi boala cu adevărat. Noi ne dăm doar cu părerea. Sau aproximăm.

De aceea, când vin peste noi stări de moleşeală, de greaţă, dureri acute, sufocări, paralizii, pe care nu le cunoaştem şi la care nu ne aşteptam…simţim, în mod acut, cum vine moartea peste noi. Nu ştim însă nici ce, cum, cât ţine moartea, dar, când vine boala…simţi că nu vine singură.

Ţi-ai făcut o rană…te pansezi…aştepţi să ţi se oprească sângele. Aştepţi să îţi treacă febra. Aştepţi să naşti. Aştepţi să ai scaun. Aştepţi să poţi mânca. Însă de la cine aştepţi? De ce nu aşteptăm de la creierul nostru să le facă pe toate? Însă trupul, deşi e nedus la şcoală…ştie să facă enorm de multe lucruri, pe care mintea, dusă la şcoală, la unii…habar are de ele.

Când a învăţat trupul rana, durerea, gustul, să se vindece singur, să facă diferenţa între frig şi cald? Părinţii noştri nu l-au învăţat…nici noi…Dar trupul nostru ştie să fac multe, pe care nu le-a învăţat ce la nimeni şi pentru care nu a evoluat în niciun fel, ca să le poată derula, concepe, pentru a fi în stare de ele.

Mai sensibil e sufletul însă decât trupul, deşi, habar avem ce este sufletul. Habar avem ce e inima, ce e gândul, cum facem operaţii de scădere sau de înmulţire, cum vedem, cum mirosim, cum ne aducem aminte anumite lucruri…

Ştiinţa, făcută de oameni cu multă neştiinţă, se străduieşte să ordoneze neştiinţa, să o limiteze. Însă, pe măsură ce ştim unele lucruri, apar întrebări noi şi mai mari şi mai devastatoare pentru noi. Şi iarăşi e greu. Uneori aproape imposibil.

Iar a nu-ţi pune întrebări nu e o soluţie. Cum nu e o soluţie nici aceea de a nu avea răspunsuri. Şi când nu ai răspunsuri viaţa ta e o continuă măcinare, o continuă durere, un continuu nesomn…

Oamenii de ştiinţă spun despre creier, că e o uzină prea complicată pentru noi, pe care, mulţi dintre noi, o folosim rudimentar, adică prost şi puţin. Cred că la un moment dat am citit un studiu, în care se aproxima faptul, că  cei mai abili dintre oameni, oamenii extraordinari abia folosesc…10% din capabilităţile creierului uman.

10%? 10% aproximat…şi, despre celelalte 90% nu ştim nimic, dar credem că ştim ce e schizofrenia, ce e lumina, ce e moartea, ce e omul, ne dăm cu părerea despre Dumnezeu sau nu ne dăm…

Iar dacă am ajuns atât de proşti, deşi avem posibilitatea unui atât de complex creier şi a unei atât de complexe inimi şi suntem posesorii Revelaţiei dumnezeieşti, vă daţi seama ce înseamnă… sfinţenie? Ce fel de frumuseţe e comuniunea cu Dumnezeu, la care toţi oamenii sunt chemaţi?

Pentru că creştinii ortodocşi nu sunt chemaţi să ştie toate filmele pe de rost şi nici să ştie toate cărţile pe de rost…ci să fie Sfinţi, dar nu oricum, ci precum El este. Dar noi habar avem cine suntem, darămite să mai ştim ce este sfinţenia şi cât de Sfinţi trebuie să fim, pentru un Dumnezeu incredibil de Sfânt şi de atotptuternic şi de atotmilostiv…

Ca să trăieşti teologic…trebuie să fii un om care îţi foloseşti mult, excesiv de mult atât mintea, cât şi inima, cât şi trupul…Poţi să ajungi Einstein doar cu tabla înmulţirii? Poţi să ajungi Ioan Gură de Aur, doar cu rugăciunile de dimineaţă şi cu o cană de lapte dată milostenie?

Ce fel de sănătate însă trebuie să avem, ca să fim ascetici, aşa cum ne vrea Tradiţia Bisericii? Dacă trăieşti la ţară trebuie să creşti animale, să cultivi pământul, să scoţi apă, să tai lemne, să rezişti la intemperii…Dacă eşti la oraş trebuie să cari mâncarea cu sacoşa, să cari lucruri, să faci drumuri dese la serviciu, să munceşti ca un rob…

Epuizarea este enormă. Trupul cedează. Un trup postitor, strivit de nevoinţa cititului, a rugăciunii, a postului, a închinăciunilor şi a metaniilor e un trup slab în faţa muncii. Însă viaţa nu te iartă! Toţi cer de la tine. Toţi te vor muncind şi căzând, ca un măgar plin de poveri, ca o cămilă, acolo, la locul de muncă…fără bucurii mai plenare.

Prea legaţi de materie…şi suntem chemaţi la sfinţenie. Mâncarea ca mâncarea…Dar sufletul are nevoile lui, are nevoie de mâncarea lui, care e toată fapta cea bună. Sufletul e însetat de bine în mod natural. Sufletul e plin de măreţie, de nemărginire, de libertate, de curăţie, de sinceritate.

Da, sufletul omului duhovnicesc… Dacă nu simţi aidoma e o problemă: eşti un om nesimţit şi rău. Şi nesimţirea şi răutatea şi curvia şi impostura şi bădărănia sunt boli ca şi gripa, ca şi boala de inimă, ca şi piatra la rinichi, ca şi boala de plămâni. Sunt boli, boli vii…

Boala te omoară pentru că e vie. Ca să o faci moartă trebuie să ai viaţă mai presus de viaţă. Iar harul lui Dumnezeu e viaţa mai presus de viaţă, care ne curăţeşte de moartea păcatului şi ne creează condiţiile transfigurării trupului. Acum ne pregătim să înviem cu sufletul, pentru ca la învierea morţilor să înviem şi să ne schimbăm, duhovniceşte, şi la trup.

Asceza noastră de aceea nu e boală (dacă are limite treze, duhovniceşti) ci e recondiţionare, restaurare a trupului şi a sufletului nostru. Postul, rugăciunea, reculegerea, trezvia, liniştirea, blândeţea, dragostea, iertarea sunt uneltele la îndemâna oricui pentru transfigurarea fiinţei noastre.

Ce e sănătatea? Sunt sănătos pentru ce, pentru cine? Ce e boala? Şi de ce mă interesează ce e boala, dacă nu vreau să mă vindec de ea? E bine să trăieşti în întrebare şi să cauţi să afli răspunsuri la întrebările tale. O viaţă chibzuită, ordonată, vie, e o viaţă care caută răspunsuri valabile pentru totdeauna.

La întrebarea: ce mai faci?, eu aş răspunde: mă schimb mereu. Nu mai sunt cel de ieri. Cel de ieri a murit. Acum sunt cel de azi. Vrei să îl auzi pe cel de azi sau te interesează cel de ieri? Şi de ce te interesează eu, cel de ieri, dacă acela a murit, nu mai există? De ce nu mă întrebi despre mine, cel de acum, pentru că nu morţii, ci cei vii Îl laudă pe Domnul?

Habar avem ce înseamnă boală, moarte, viaţă, suflet…Doar ne dăm cu părerea…

Did you like this? Share it:

Previous

Dorin Streinu, O carte pentru un singur cititor (partea întâi) [vol. 14 de poeme, 1997] [5]

Next

Din nou pe Twitter

8 Comments

  1. Camelia

    Doamne, ajută!

    În Psalmul 36 (v. 3-7) am citit:

    „Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.

    Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.
    Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini.

    Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază.

    Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea”.

    Aşa am făcut – mi-am permis luxul de a renunţa la toate grijile, de a mă bucura de tot ceea ce mă înconjoară, mulţumind Domnului pentru tot, am redevenit copilul de odinioară al Tatălui, care se bucură de fiecare zi pe care o primeşte.

    Altfel am interacţionat cu semenii mei, altele au fost relaţiile cu oameni pe care care nu i-am cunoscut niciodată până atunci.

    Am cunoscut liniştea şi pacea care mi-a permis să-mi pot auzi propriile gânduri, să pot vedea faţa ascunsă a multor lucruri.

    Am regretat însă faptul că am lăsat să treaca atâta vreme până să cunosc împlinirea lucrurilor întru Domnul…atunci când simţi că viaţa ta se aşază pe un alt făgaş…

  2. Cu ce aţi rămas din vizita în Dobrogea?

  3. Camelia

    Cu bucuria care umple sufletul, cu pacea care se revarsă şi asupra celor de langă mine şi nu în ultimul rând, binecuvântarea Părintelui Arsenie.

  4. Foarte bine!

    Mă bucur pentru dv., dacă v-aţi întors mai întărită şi mai pusă pe lucruri bune.

  5. Maria Onea

    Binecuvantati!

    Acum 7-8 am citit, la recomandarea unei prietene,cartea pr GHelasie Gheorghe: Medicina isihasta.

    Nu exagerez cand spun, ca am avut o revelatie. I-am scris parintelui, ca as dori sa citesc mai multe carti scrise de dansul. Nu am primit raspuns atunci, dar ocaziile au curs si imediat am strans un nr de carti.

    Recunosc ca nu am pregatirea necesara,am citit f greu dar cu f. mult interes si multumesc Bunului Dumnezeu, ca mi-a deschis mintea si inima.

    Dupa ce am citit Medicina isihasta am postit intocmai 4 ani. Eram agitata,colerica,bolnava cu stomacul pe sistem nervos si multe alte boli si patimi iar dupa 2 ani am surprins pe toata lumea si pe mine insami.

    Eram iubitoare si iubita.M-am transformat uluitor! Am intampinat multe greutati din partea familiei si a cunoscutilor,mama era cea mai pornita!Am slabit mult dar ma simteam f bine!

    Am facut analize medicale ca sa le demonstrez ca sunt sanatoasa [la recomandarea lor]. Au iesit perfecte, ca niciodata!

    Nici asa nu era bine. E o poveste intreaga. Finalul e putin trist. Acum sper sa reiau acelasi post recomandat si sper sa-l pastrez definitiv[rugati-va si dvs pt mine,va rog!].

    Renuntam,reluam,tot ce pot sa va spun e ca dupa un post asa sever ma simteam tanara,memoria f buna,sanatatea excelenta dar mai presus de toate este starea sufleteasca pe care o dobandesti.

    Lucram si atunci si nu mi-a afectat munca,postul a binecuvantat-o!

    Ma iertati eu nu am facut nici un curs pt utilizarea calculatorului,sunt novice in materie.

    Blagosloviti si iertati!

    Maria.

  6. calindragan

    Parinte, felicitări pentru cuvânt.

    Mă nedumerește că folosiți ”habar avem” în loc de ”habar nu avem” în text.

    Toate cele bune.

  7. Dragă Călin Drăgan,

    oricând scrii un text trebuie să ştii graiul, idiomul, limbajul specializat în care îl scrii. Dar şi publicul…căruia i te adresezi.

    Textul de deasupra e scris după mintea creştinului ortodox învăţat cu predici şi conferinţe teologice uşoare, netranspirate…şi, de aceea, am folosit limbajul poporal/ popular.

    În sudul României, aici, unde trăim noi, se practică, în limbajul popular sau intim o vădită comprimare a termenilor şi a mesajului.

    De aceea, se spune: „Habar ai prietene, cum merge lumea!” şi se înţelege enunţul în sens negativ. După cum, se spune: „mă duc azi la oraş” şi nu „astăzi” sau „acu am plecat” şi nu „acum am plecat”.

    „Habar avem ce înseamnă” se înscrie în acest mod de a vorbi şi a gândi, unde folosirea corect gramaticală a expresiei e resimţită ca neavenită, pedantă sau nici nu se cunoaşte.

    Cu siguranţă, că ai înţeles expresia la modul negativ şi nu la pozitiv.

  8. Irina

    Doamne ajută!

    Am citit cu mare interes cuvântul de învăţătură.

    Adevărat, habar nu avem, doar ne dăm cu părerea.

    Oricât de învăţaţi am fi mintea noastră nu poate cuprinde infinitul. Suntem temporali, cuprinşi în spaţiu.

    Trupul nostru duce atât cât i s-a dat. Nimănui nu i se dă o cruce mai mare decât poate duce,doar noi ne putem înfrânge limitările prin nădejdea şi credinţa în Dumnezeu.

    Moartea e o trecere, dar ce trecere!

    „Nu de moarte mă cutremur ci de veşnicia ei” spunea poetul. Aici e paradoxul.

    Chiar dacă în viaţa pământească te gândeşti mult mai putin la suflet, decât la trup, chiar dacă eşti legat mai mult de materie când te gândeşti la moarte nu trupul ţi-l deplângi ci sufletul.

    În subconştientul nostru lucrează nu frica de moarte, ci frica de necunoscut şi te întrebi încotro Doamne mi se îndreaptă sufletul?

    Sufletul, nu trupul, pentru că ştii că vei primi trup nou.

    Într-o aporetică neaoşă, romanească, spui: „mă doare sufletul”, dar habar nu ai…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort