O cupă cu îmbătare (vol. 2) [2]
cu ochiul gravid de lumină
m-am sculat dimineaţa
şi am aşteptat asfinţitul
visam pustietatea sihastră
sub steaguri de aştri
în întunericul unui cuvânt
algoritmul unui mormânt
cerul albastru
s-a plecat nemişcărilor
am lăsat în urmă santinela ploilor
şi m-am dus să vânez o silabă ruptă
tac vulturii florilor
şi zăpada s-a depus pe ochi
cade o sabie peste raza de soare
afară e singurătate
mi-aprind candela de la lumina înserării
cine a auzit vreodată versul apelor
sau pasărea din sicomor?
*
orice floare e un dor
orice parfum e un timp pierdut
care ticăie în inima secundei
fă-mă durere
într-un coviltir cu stele
cel puţin
n-am să mai beau apă
din coşmarul zorilor
cel puţin
va plânge un tren cu amintiri
pe un câmp cu soldaţi
*
fantomatica zăpadă
iar mi-a rotit spre tine
simţul ochiului pur
care-mi aduci o carafă cu peşti
poezia înseamnă aripi
la roata căruţii
aripi
la inima păsării flămânde
ochi de vultur
la copita ierbii
lângă fântânile de mireasmă ale fânului
unde înserarea ochilor stinge vântul înflorit
unde inima domoleşte gândul rotit
*
deşertăciunea se prinsese de noi
ca iarba de ploi
dar tânguitor ca un munte rupându-se
se rezideşte smerenia solară
taina ei poartă pântecele afară
ochiul liniştind vederea
şi frăgezindu-i culorile
în iarna pură
pajiştea florii luminând sferele
sentimentul izvorului fulgurant
a venit spre mintea susurând de plâns
ochiul s-a arătat verdelui
curgând
femeile năşteau paltini în toamna aceea
şi niciodată nu s-a mai văzut
inul lacrimei desfătând
