Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 15 septembrie 2009

Un gherțoi de milioane

puntea suspinelor

Ăsta e titlu de film de haliud…dar merge, că și așa nu e vorba despre un american, ci despre un compatriot. Trebuie să ne referim, înainte și după toate, de ce este și ce nu este, pentru că așa scăpăm de gherțoi: printr-o implicată educare /catehizare a gherțoilor. Acu’, că tot începură orili la școală, trebuie să facem și noi o țârușă de catehizare, că n-o fi foc, în așa fel încât, când o veni, ceva picior de gherțoi pă la noi…să să vadă în propria sa oglindă…interioară.

Marus Gherțoi, zis și Bulibășarul, are o mașână mare și multă abnegație în a fura, ce fură el, și bani pă el ca balega pă vacă, că, cu el, s-a împlinit refrenul: „banii mă face deștept”. Da el nu e rrom și nici țâgan, ca să nu fie ceva vorbă de descreminare publică, ci el este…român. Da, român de sânge, dar cu simțirea nu mai e român, că e vândut unor interese…străine, eu aș zice, secundare.

Însă, mai are și o altă caracteristică, care îl face să nu fie nici manelar: are studii. Că d-acileșea i se trage lui: dă la studii. Are studii aranjate. Adică dibuite. Și-a bibilit studiile cum a putut, și le-a bibilit rău de tot…și a ajuns în foncție. Amu, dacă are omul foncție, nu mai poți să îl muți d-acolo, decât mort. Că funcția nemuncită e ca curcubeul după ploaie: ar trebui să ți se ia, nu?!

Dar, așa cum zic mulți, cum noi nu trăim într-o țară (și nici nu prea sunt țări din astea), în care legea să nu fie tocmeală și valoarea să te pună în scaun, d-aia să poate, ca să zic așa, inegalități sfidătoare la cer și nefrică de Dumnezeu.

Marus e în foncție. Foncția îl protejează. Are sejururi la mare, la soare, la umbră, în zone incolore…dar foncția, sărmana foncție, nu e protejată, ca pentru studiile lui, pentru că, după cum vă zisei, el studii nu are…dar pe diplomă spune, că da, are, are multe…

Ce te faci, tu, mă, într-o țară, singur cuc,
cu inima pe butuc?

La o adică scrii versuri. Și dacă scrii versuri nu se cumpără. Iar dacă scrii cărți grele, nici alea nu se cumpără, ci se cumpără numai hârtie igienică, lapte praf, cafea la 250 gr., prezervative, șervețele de șters nasul…

Intermezzo. Oricât de mult însă, se crede Marus, că e sculă pă basculă, el știe cine este. Că noaptea vine acasă, pune capu pă pernă și reflectează, așa, la semiton. Și se gândește la solfegii, la gama mi minor armonic, la diferența dintre valea plângerii și ziua Judecății, că e ceva religios diluat, dar uită repede… Uitarea îl lasă în armonia lui șireată, îl lasă cu milioanele lui, la care ține ca la ochii din cap…și nu dă nimic la nimeni, nici măcar pe timp de criză.

Îmi aduc aminte de un Sfânt al lui Dumnezeu, care s-a rugat să plouă, pe timp de secetă, ca să se pargă hambarele bogaților, care nu dădeau nimic la cei sărmani. Și a venit, Doamne, o mare de ploaie și le-a luat toate hambarele, da, la vale și bogații s-au văzut faliți, de te uitai la nasul lor…și vedeai numai plângere.

De aceea, îi zic, să ia aminte, că dacă tot funcția e nemuncită…ea ți se și ea, de Dreptul Judecător, Care nu doarme…nici măcar atunci, când pare că tace… Și, cei care au funcții, așa, luate pe ochi frumoși, prin cârdășie, prin nepotism sau cu bani, cu bani cheș, să ia aminte, că lucrurile o pot lua în câș rău de tot la un moment dat…și dai de Dumnezeu, înainte să dai de dracu. De dracu d-ai…după ce te stratifică Dumnezeu, acolo unde trebuie.

De aceea, iubiți compatrioți, hoți sau nehoți, mai români sau mai corciți, luați aminte, că Marus ăsta e o paradigmă, adică o zicere așa, cu parabolă, ca să nu fie răul peste noi. Că dacă este, eu mi-am făcut datoria, și rămâne cum am stabilit: fiecare, cum își așterne, așa se bucură în Împărăția lui Dumnezeu.

Singurul Paul Goma

paul goma

Doar el, acest Balzac al românilor, încă contemporan cu noi, a înțeles, că ce își face omul cu mâna lui e bun făcut…și rămas. De aceea, și-a dat toată opera la nivel online, aranjată frumos, cu dichis, în PDF-uri și e bine să luați mb săi de informație (eu i-am luat, încă odată, astă seară… și sunt doar 56 de mb.), pentru că sunt o lentilă pentru viitorime, ca să înțeleagă ce a fost…și nu mai este.

Spre exemplu, astăzi a murit Nicu Constantin și toată lumea caută poze cu el, filme sau ce mai caută. Așa se face că, din multa curiozitate, fotografia aceasta a fost văzută de 75 de ori, în ultimele ore.

Dacă nu e nimic, la nivel online, ce să vadă despre tine? Tocmai de aceea salut și elogiez totodată, atât persoana, opera, cât și gestul  profund responsabil al lui Paul Goma de a se păstra, pentru viitorime, în condițiile prezentului.

Dacă nu ai prezent…degeaba ai un trecut admirabil, că nu ți-l știe nimeni. Iar prezentul e acesta, pe care l-a intuit și domnul Goma: să fii la vedere, în condiții optime, la nivel online.

Dumnezeu să vă dea putere de muncă, în continuare, domnule Paul Goma și vă mulțumim pentru posteritatea pe care ne-o lăsați! Posteritatea deranjează uneori, mai ales pe cei care nu o au, dar te așază acolo unde trebuie, în cele din urmă…

Culoarea spamului

astept oferte grandioase

Ultimul spam primit e de acum câteva minute. Este indian. Băncile comerciale românești și diverse edituri mă spamează de zor, dar, spre exemplu, nu am primit nicio ofertă de tipărire  a cărților mele (eu sunt deschis spre nou!…și spre profit muncit) de la vreo editură românească.

Zeta Books m-a spamat ieri sau alaltăieri, dar nu mă interesează…oferta editorială recentă. Periodic, o tipografie sau două neoprotestante (cu produse fade) își fac „meseria”, pe care nu le-o cere nimeni. Băncile românești se mai bagă și ele în seamă sau vânzători de te miri ce.

Când ai intenții sigure însă, clare, când vrei să te publicitez, când vrei să colaborezi cu mine, dă un mesaj, o scrisoare electronică și…răspund cu plăcere, cu o alta.  Nu mai încerca cu spamul, că nu e frumos!

Zi-mi în față ce vrei…că sunt receptiv!

Lecția RSS-urilor

o emisiune despre bloguri

La început îți tragi RSS-uri pe Word Press, pe Google Reader, pe Bloglines, pe unde mai vrei și unde nu mai vrei…și ajungi să constați, că ai strâns câteva zeci, sute de bloguri…

Îți vin, permanent, înștiințări despre ce scriu alții…și ce constați? Ce poți să constați decât, că din câteva sute de RSS-uri, care sunt tot atâtea sute de bloguri…nu ai ce citi, pentru că oamenii scriu gunoaie, reclame sau năzbâtii copilărești.

Tocmai de aceea mi-e și groază să mai vorbesc despre vreun blog, despre vreun creator de online, pentru că nu există așa ceva, peste tot. Sunt păsări rare. La secțiunea Dor de blog, doream să vorbesc, inițial, despre bloguri care merită să fie văzute și discutate, urmărite cu sagacitate, dar nu mai am așa ceva…

Acum sunt în pană de admirație, pentru că nu am…admirabili. Am multe non-exemple, multe făcături, idei plagiate, mulți oameni de prost gust și de prost bun simț…dar nu am valoroși, nu am creatori de online, care să creeze admirație.

Dăm un premiu celui, care se propune sau propune pe cineva, despre care să fac o emisiune online Dor de blog.

Dorin Streinu, O carte pentru un singur cititor (partea întâi) [vol. 14 de poeme, 1997] [6]

in drum spre

Primele 5 fragmente ale cărții

***

Răsfoind cărți nemurinde

M-am uitat prin vise puțin
și am înțeles, că zodia mea
e tare confuză,
o piele de câine întinsă
și sărată.

Acest lucru am mai făcut eu,
cel nebun și străin de iubire,
care mă semnez să nu mă doară
și să nu tresar, când
am să adorm,
să adorm pe pernă.

Am mai privit în urmă
și mi s-a părut un timp cu flori,
cu copaci înalți și rămuroși,
cu tăceri meditative
și năvalnice ascensiuni
în soare,
în soarele de amiază.

Citesc trist pagini triste,
galbene file de suflet,
ca să-i văd pe cei care le-au scris,
pe cei care nu le-au scris, ca să moară.

Pagini de patriotism,
de români cu suflet mare,
răsar de aici…
și mă mir, cum acești oameni au existat
și nu mai există și astăzi
sau eu… nu mai am puterea
să-i văd.

Ochii lor sunt viteji,
pe când ochii mei plâng.

Și, de ce nu aș privi cu ochi plânși,
când tocmai în spatele lor
stă sufletul meu, care privește?

Mâinile lor sunt de piatră,
sunt sculptate în fontă…
iar bărbile lor sunt tăioase
și încremenite de vânt.

Eu sunt umil
și mă trec recunoscut
de prea puțini
și aceștia,
cine știe până când
mă vor mai saluta.

Însă m-am rugat să văd ziua,
să văd ziua când ne vom
aduce aminte de cel gol,
de cel plâns de dimineață,
de cel închis și pus să tacă.

Și m-am rugat să văd
clopotul sunând a sărbătoare,
și, făcându-mi cruce,
să țin o lumânare în mână,
în fața icoanei Mântuitorului,
fericit,
fără lacrimi.

M-am rugat cu rugăciunea mea neînțeleasă
și m-am pus așteptare,
așteptare
până seara,
așteptare până dimineața…

Sub cuvintele lor m-am găsit pe mine.
Și eu, ca un corn de melc
am privit mai departe,
încât ei m-au pizmuit…
încât lor le-a părut bine…

Cititorului i-am lăsat umbra
zilelor mele.
Căci e urât să nu ai umbră,
în care să se ascundă cineva,
cu totul,
ca un copil tăcut
și calm…

I-am lăsat ceva semnificativ
și mic în același timp,
de care toți să se întrebe
și să se mire.

Uneori trebuie să ne lipsim de ceva.
Uneori trebuie să nu mai avem ceva,
ca să avem altceva.

Însă niciodată nu poți construi în vânt
și nici în noapte,
ci în plină zi,
în plină incandescență.

Construcțiile noastre vor fi
pline de speranță,
un ideal tineresc,
un ideal ce nu merită să fie ucis.

El va striga spre noi și spre voi,
și îi veți auzi zborul,
zborul lui diafan,
care va deveni tablou
lângă bunicul și bunica mea.

*

Poemă cu inovații

Am văzut femei fără capete
mergând pe stradă.
Am văzut, se spune.

Eu am văzut cum țipa un copac
și țipa dureros,
așa cum țipă oamenii
fără rațiune.

M-am împiedicat de cârja unui infirm
și mi-am
cerut scuze.
Acum se spune, că am fost politicos,
dar nu…pragmatic.

Am trecut îmbrăcat la costum,
cu cravată nouă,
împarfumată…
și totul începe cu A,
până și alfabetul începe cu A,
până și A
începe cu A.

Am început cu A
și am văzut un mort,
de parcă toți morții ar fi la fel…

Mortul se plângea
că nu-i ajunge salariul
și că nu are bani de taxi
sau de un mic coniac.

Însă era mort de beat

Un mort simpatic,
puțin cam grăsuț,
dar cine mai ia
în considerație acest argument?

Avea bani datorie…
și totul începe cu A,
cu alfa, cu amator,
cu accident,
cu acuratețe,
cu amicalitate,
cu amendament…

Soția acestuia nu vedea,
pentru că femeile nu văd
niciodată suferințele adânci ale soților lor,
din cauza unghiilor
sau a filmelor de la TV.

Ea nu vedea decât rochii,
călătorii,
străinătatea care îți oferă,
cât toată Marea Neagră, iluzii.

Spera cu iluzii,
într-o lume mai bună (nebună?),
într-o țară a tuturor posibilităților
posibile
și imposibile.

Îmi cer scuze,
vă cer dumneavoastră,
domnule cititor,
pentru nonșalanță!

Nonșalanță, clanță, eleganță, balanță…

Nu mai e nimic de înțeles
și totul e plural,
pluralul lui doi,
pluralul lui patru.

În parc e liniște.

Câinii aleargă suspendați de fire nevăzute.

Se spune, din nou,
am văzut, am auzit,
mi s-a spus

Însă nimeni nu știe,
când câinii vor merge pe pământ
și oamenii
vor zbura în cer.

*

Condoleanțele noastre pentru adormirea doamnei Nancy Freeman

Nancy Freeman

E vorba de adormirea mamei Părintelui Stephen Freeman, un bun și profund prieten, dintru început, al platformei noastre.

Dumnezeu să o ierte și să o primească întru Împărăția Sa!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort