Un gherțoi de milioane
Ăsta e titlu de film de haliud…dar merge, că și așa nu e vorba despre un american, ci despre un compatriot. Trebuie să ne referim, înainte și după toate, de ce este și ce nu este, pentru că așa scăpăm de gherțoi: printr-o implicată educare /catehizare a gherțoilor. Acu’, că tot începură orili la școală, trebuie să facem și noi o țârușă de catehizare, că n-o fi foc, în așa fel încât, când o veni, ceva picior de gherțoi pă la noi…să să vadă în propria sa oglindă…interioară.
Marus Gherțoi, zis și Bulibășarul, are o mașână mare și multă abnegație în a fura, ce fură el, și bani pă el ca balega pă vacă, că, cu el, s-a împlinit refrenul: „banii mă face deștept”. Da el nu e rrom și nici țâgan, ca să nu fie ceva vorbă de descreminare publică, ci el este…român. Da, român de sânge, dar cu simțirea nu mai e român, că e vândut unor interese…străine, eu aș zice, secundare.
Însă, mai are și o altă caracteristică, care îl face să nu fie nici manelar: are studii. Că d-acileșea i se trage lui: dă la studii. Are studii aranjate. Adică dibuite. Și-a bibilit studiile cum a putut, și le-a bibilit rău de tot…și a ajuns în foncție. Amu, dacă are omul foncție, nu mai poți să îl muți d-acolo, decât mort. Că funcția nemuncită e ca curcubeul după ploaie: ar trebui să ți se ia, nu?!
Dar, așa cum zic mulți, cum noi nu trăim într-o țară (și nici nu prea sunt țări din astea), în care legea să nu fie tocmeală și valoarea să te pună în scaun, d-aia să poate, ca să zic așa, inegalități sfidătoare la cer și nefrică de Dumnezeu.
Marus e în foncție. Foncția îl protejează. Are sejururi la mare, la soare, la umbră, în zone incolore…dar foncția, sărmana foncție, nu e protejată, ca pentru studiile lui, pentru că, după cum vă zisei, el studii nu are…dar pe diplomă spune, că da, are, are multe…
Ce te faci, tu, mă, într-o țară, singur cuc,
cu inima pe butuc?
La o adică scrii versuri. Și dacă scrii versuri nu se cumpără. Iar dacă scrii cărți grele, nici alea nu se cumpără, ci se cumpără numai hârtie igienică, lapte praf, cafea la 250 gr., prezervative, șervețele de șters nasul…
Intermezzo. Oricât de mult însă, se crede Marus, că e sculă pă basculă, el știe cine este. Că noaptea vine acasă, pune capu pă pernă și reflectează, așa, la semiton. Și se gândește la solfegii, la gama mi minor armonic, la diferența dintre valea plângerii și ziua Judecății, că e ceva religios diluat, dar uită repede… Uitarea îl lasă în armonia lui șireată, îl lasă cu milioanele lui, la care ține ca la ochii din cap…și nu dă nimic la nimeni, nici măcar pe timp de criză.
Îmi aduc aminte de un Sfânt al lui Dumnezeu, care s-a rugat să plouă, pe timp de secetă, ca să se pargă hambarele bogaților, care nu dădeau nimic la cei sărmani. Și a venit, Doamne, o mare de ploaie și le-a luat toate hambarele, da, la vale și bogații s-au văzut faliți, de te uitai la nasul lor…și vedeai numai plângere.
De aceea, îi zic, să ia aminte, că dacă tot funcția e nemuncită…ea ți se și ea, de Dreptul Judecător, Care nu doarme…nici măcar atunci, când pare că tace… Și, cei care au funcții, așa, luate pe ochi frumoși, prin cârdășie, prin nepotism sau cu bani, cu bani cheș, să ia aminte, că lucrurile o pot lua în câș rău de tot la un moment dat…și dai de Dumnezeu, înainte să dai de dracu. De dracu d-ai…după ce te stratifică Dumnezeu, acolo unde trebuie.
De aceea, iubiți compatrioți, hoți sau nehoți, mai români sau mai corciți, luați aminte, că Marus ăsta e o paradigmă, adică o zicere așa, cu parabolă, ca să nu fie răul peste noi. Că dacă este, eu mi-am făcut datoria, și rămâne cum am stabilit: fiecare, cum își așterne, așa se bucură în Împărăția lui Dumnezeu.
