Lecția RSS-urilor

La început îți tragi RSS-uri pe Word Press, pe Google Reader, pe Bloglines, pe unde mai vrei și unde nu mai vrei…și ajungi să constați, că ai strâns câteva zeci, sute de bloguri…

Îți vin, permanent, înștiințări despre ce scriu alții…și ce constați? Ce poți să constați decât, că din câteva sute de RSS-uri, care sunt tot atâtea sute de bloguri…nu ai ce citi, pentru că oamenii scriu gunoaie, reclame sau năzbâtii copilărești.

Tocmai de aceea mi-e și groază să mai vorbesc despre vreun blog, despre vreun creator de online, pentru că nu există așa ceva, peste tot. Sunt păsări rare. La secțiunea Dor de blog, doream să vorbesc, inițial, despre bloguri care merită să fie văzute și discutate, urmărite cu sagacitate, dar nu mai am așa ceva…

Acum sunt în pană de admirație, pentru că nu am…admirabili. Am multe non-exemple, multe făcături, idei plagiate, mulți oameni de prost gust și de prost bun simț…dar nu am valoroși, nu am creatori de online, care să creeze admirație.

Dăm un premiu celui, care se propune sau propune pe cineva, despre care să fac o emisiune online Dor de blog.