Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Un gherțoi de milioane

puntea suspinelor

Ăsta e titlu de film de haliud…dar merge, că și așa nu e vorba despre un american, ci despre un compatriot. Trebuie să ne referim, înainte și după toate, de ce este și ce nu este, pentru că așa scăpăm de gherțoi: printr-o implicată educare /catehizare a gherțoilor. Acu’, că tot începură orili la școală, trebuie să facem și noi o țârușă de catehizare, că n-o fi foc, în așa fel încât, când o veni, ceva picior de gherțoi pă la noi…să să vadă în propria sa oglindă…interioară.

Marus Gherțoi, zis și Bulibășarul, are o mașână mare și multă abnegație în a fura, ce fură el, și bani pă el ca balega pă vacă, că, cu el, s-a împlinit refrenul: „banii mă face deștept”. Da el nu e rrom și nici țâgan, ca să nu fie ceva vorbă de descreminare publică, ci el este…român. Da, român de sânge, dar cu simțirea nu mai e român, că e vândut unor interese…străine, eu aș zice, secundare.

Însă, mai are și o altă caracteristică, care îl face să nu fie nici manelar: are studii. Că d-acileșea i se trage lui: dă la studii. Are studii aranjate. Adică dibuite. Și-a bibilit studiile cum a putut, și le-a bibilit rău de tot…și a ajuns în foncție. Amu, dacă are omul foncție, nu mai poți să îl muți d-acolo, decât mort. Că funcția nemuncită e ca curcubeul după ploaie: ar trebui să ți se ia, nu?!

Dar, așa cum zic mulți, cum noi nu trăim într-o țară (și nici nu prea sunt țări din astea), în care legea să nu fie tocmeală și valoarea să te pună în scaun, d-aia să poate, ca să zic așa, inegalități sfidătoare la cer și nefrică de Dumnezeu.

Marus e în foncție. Foncția îl protejează. Are sejururi la mare, la soare, la umbră, în zone incolore…dar foncția, sărmana foncție, nu e protejată, ca pentru studiile lui, pentru că, după cum vă zisei, el studii nu are…dar pe diplomă spune, că da, are, are multe…

Ce te faci, tu, mă, într-o țară, singur cuc,
cu inima pe butuc?

La o adică scrii versuri. Și dacă scrii versuri nu se cumpără. Iar dacă scrii cărți grele, nici alea nu se cumpără, ci se cumpără numai hârtie igienică, lapte praf, cafea la 250 gr., prezervative, șervețele de șters nasul…

Intermezzo. Oricât de mult însă, se crede Marus, că e sculă pă basculă, el știe cine este. Că noaptea vine acasă, pune capu pă pernă și reflectează, așa, la semiton. Și se gândește la solfegii, la gama mi minor armonic, la diferența dintre valea plângerii și ziua Judecății, că e ceva religios diluat, dar uită repede… Uitarea îl lasă în armonia lui șireată, îl lasă cu milioanele lui, la care ține ca la ochii din cap…și nu dă nimic la nimeni, nici măcar pe timp de criză.

Îmi aduc aminte de un Sfânt al lui Dumnezeu, care s-a rugat să plouă, pe timp de secetă, ca să se pargă hambarele bogaților, care nu dădeau nimic la cei sărmani. Și a venit, Doamne, o mare de ploaie și le-a luat toate hambarele, da, la vale și bogații s-au văzut faliți, de te uitai la nasul lor…și vedeai numai plângere.

De aceea, îi zic, să ia aminte, că dacă tot funcția e nemuncită…ea ți se și ea, de Dreptul Judecător, Care nu doarme…nici măcar atunci, când pare că tace… Și, cei care au funcții, așa, luate pe ochi frumoși, prin cârdășie, prin nepotism sau cu bani, cu bani cheș, să ia aminte, că lucrurile o pot lua în câș rău de tot la un moment dat…și dai de Dumnezeu, înainte să dai de dracu. De dracu d-ai…după ce te stratifică Dumnezeu, acolo unde trebuie.

De aceea, iubiți compatrioți, hoți sau nehoți, mai români sau mai corciți, luați aminte, că Marus ăsta e o paradigmă, adică o zicere așa, cu parabolă, ca să nu fie răul peste noi. Că dacă este, eu mi-am făcut datoria, și rămâne cum am stabilit: fiecare, cum își așterne, așa se bucură în Împărăția lui Dumnezeu.

Did you like this? Share it:

Previous

Singurul Paul Goma

Next

Viitorul comunicării e aproape

7 Comments

  1. Vă regăsiți, ca profil moral, în descriere…sau cunoașteți pe altul, care seamănă cu originalul?

    Eu zic că e numai fantezie, și că nu există așa ceva în România….

    Dv. ce părere vă vine…de acolo, din America?

  2. Eu nu cred că America e ”țara tuturor posibilităților”…apropo…

  3. Irina

    Doamne ajută!

    Cuvinte noi, care ne inundă auzul:gherţoi (definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române), cocalari (nici nu există în dicţionar) şi cine ştie câte or mai fi.

    Nesimţit, bădăran, țopârlan nu ajungea? Nu. Pentru că suna prea sărac, pentru a cuprinde tot urâtul, tot gunoiul. Aşa să fie oare sau suntem noi din ce în ce mai scârbiţi? Fiecare epocă îşi avea faliţii, gherţoii ei.

    Acum sunt din ce în ce mai confuză. Cum să fac să-mi iubesc aproapele ca pe mine însămi? Gherţoiul ăsta e aproapele meu!!! Şi nu mi se cere să-l tolerez, doar ci să-l iubesc!

    Mă încearcă o oarecare formă de micime, de neajutorare. Îmi amintesc de acel tânăr bogat, care l-a întrebat pe Dumnezeu -toate acestea le-am îmlinit…ce să mai fac să moştenesc Împărăţia cerurilor?

    Sigur, pilda scoate în evidenţă contrastul dintre neprihănirea autentică şi poleiala de neprihănire, pe care o pretindea tânărul, dar dincolo de acest aspect trebuie să recunoaştem, că el avea o râvnă. Eu cât de departe mă aflu de Împărăţie, dacă nici măcar cu această râvnă nu mă pot lăuda?

    Fiţi Sfinţi, că şi Tatăl vostru Sfânt este.

    Iată ce ni se cere şi iată ce Model avem!

    Şi atunci ce-mi rămâne de făcut?

    Oricât aş încerca eu să-l schimb pe un asemenea gherţoi nu voi reuşi, ori câte argumente şi fapte bune voi face, el nu le v-a aprecia.

    De ce? Simplu. Pentru că el nu are ochi să vadă, nici urechi să audă.

    Rămâne doar puterea rugăciunii pentru aproapele.

    Atât pot să fac, să mă rog pentru el şi pentru mine, păcătoasa, spre întărirea răbdării şi iubirii mele necondiţionate.

  4. Dragă Irina,

    aceasta, pe care ai afirmat-o, e poziția personală cea mai bună…dar nu singura.

    Ca simplu om credincios nu ai altă soluție, chiar dacă ai vrea.

    Însă, oricât de deranjant par sau la nelocul lor, pamfletul, ca și romanul de morală, ca și predica moralizatoare, în cele din urmă au același efect.

    Domnul, cât și Sfinții Său, au iertat din destul pe toți…dar au și zis.

    Dumnezeiasca Scriptură e o formă de tranșanteitate, de vorbire francă, exemplară, absolută!

    Tocmai pentru că mă doare și de gherțoi, scriu despre el.

    Dacă nu m-ar durea de el, l-aș ignora…

    Însă ignorarea problemelor e marea traumă și e a noastră și pentru asta trebuie să ne rugăm mai întâi: pentru a fi în stare să nu fim nesimțiți cu noi și cu alții.

    Îți doresc să ai o zi foarte bună și aștept, dacă dorești, să îmi dai mai multe detalii despre tine, pe adresa:
    dorinfather@yahoo.com

    Asta ne-ar ajuta pe amândoi să dialogăm mai bine.

  5. Ramona

    Citind cele de mai sus mi-am adus aminte de o întâlnire cu un unumit tip de mitocănie.

    Era în anii 90. Eram în tren, în drum spre casă. Pentru că uneori trenul oprea în cartierul în care locuiam – aşteptând alt tren din sens invers, m-am deplasat spre uşă cu speranţa că o să cobor mai repede, să nu mă duc până în gară. La capăt de vagon mai erau doi bărbaţi care fumau.

    Atunci când m-au văzut, unul dintre ei a început să îi povestească celuilalt despre o întâlnire amoroasă cu o femeie. Povestea cu patos, cu amănunte „picante” şi cu multe înjurături… genitale.

    Cu toate că mă preocupa mult dacă pot sau nu coborî aproape de acasă, ascultam şi povestea despre o femeie care s-a culcat cu un bărbat şi care apoi se văicărea că, dacă a rămas gravidă, se aruncă de la fereastră.

    Povestea era spusă grosolan şi simţeam că era pentru urechile mele, pentru a mă face să reacţionez cumva care să îi amuze. Eram o fată blondă, slăbuţă, cu aparenţă de adolescentă, adică ceva ce bărbaţii necăjesc adesea, după cum am constatat de-a lungul adolescenţei şi tinereţii mele, de parcă necăjind fetele inocente ar deveni mai bărbaţi.

    Nu am privit deloc spre cei doi ci priveam câmpul, Mureşul, cartierul în care locuiam şi eram plină de speranţa că voi ajunge mai repede lângă părinţii mei.

    Şi trenul a oprit, eu am încercat să deschid uşa dar nu am reuşit aşa că m-am întors spre cei doi bărbaţi: „Îmi puteţi deschide uşa, vă rog? Eu nu reuşesc”, i-am rugat. Şuvoiul vorbelor deocheate s-a oprit brusc şi cel care spunea acea poveste mi-a sărit în ajutor, „Desigur, doamnă!”.

    Mi-a deschis uşa, am sărit din tren, m-au ajutat cu bagajul, le-am mulţumit pentru fiecare gest de ajutor, bucuroasă că o să ajung acasă mult mai repede decât dacă ajungeam până în gară.

    De multe ori m-am întrebat: de ce au simţit acei bărbaţi nevoiă să vorbească atât de deocheat în preajma mea? Ce o fi fost în sufletul acelor bărbaţi?

    Ce reacţie aşteptau din partea mea?

    Sunt sigură că m-au ajutat pentru că nu m-am lăsat jignită de ei, nu i-am desconsiderat ca oameni ba chiar le-am cerut ajutorul.

    Am senzaţia că, dacă au ajuns taţi de fete, sunt taţi buni. Grobiani, probabil la fel de nesimţiţi şi cu alte femei, dar taţi buni.

    Sper că nu greşesc.

    De fapt, în sinea mea, asta le-am dorit-o atunci, când m-au ajutat să cobor din tren.

  6. Doamnă Ramona este o experiență povestită superb, pe atât de adevărată, pe cât e de tristă!

    Vă mulțumim frumos pentru confesiune.

    Din punctul de vedere al bărbaților slobozi la gură, acel moment a fost pe de o parte o ieșire în evidență din topor, fără prea multă înțelepciune iar, pe de altă parte, o încercare de seducție.

    Oricât ar părea de ironică situația, da,ați intuit bine, ei au vrut să vă arate cât de bărbați sunt ei și cât de multă experiență sexuală au, adică cât de buni bărbați sunt cu femeile.

    Adică cât de buni tați pot fi sau soți, pentru că erau avizi de intimitate.

    Când un om e slobod la gură ori e fudul, că are bani și o poziție socială prosperă, ori e nebăgat în seamă, ceea ce înseamnă că nu are cu cine să vorbească vrute și nevrute.

    Eu cred că v-au plăcut și ar fi dorit să vorbiți cu ei…dar nu știau cum se poate aborda o femeie, pentru că nu aveau prea multă experiență.

    Nici dv. nu vă omorați cu experiența, pentru că le-ați fi retezat-o scurt și convingător.

    Dar ați plecat cu gândul cel bun și cu o experiență aparte.

    Vă doresc numai bine și pace în inima dv.!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén