Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Caut loc de muncă

Saituri și ziare cu oferte. Anunțul. În loc să îți spună ce condiții oferă angajatorul, cum arată angajatorul, ce cutume, ce religie, ce fițe are angajatorul în cap, câți bani îți dă în mână, lucrează la negru sau nu…el vrea să știe, în anunț, ce experiență ai în domeniu și, cel mai adesea, se cere trei ani de experiență.

Adică nu poți munci, mai mult de trei ani…la o firmă privată? Adică nu trebuie să faci pui? Păi, atunci, nici nu poți fi serios. Iar, de implicare, nici nu mai poate fi vorba, atâta timp, cât ești privit ca o mână de lucru, adică precum un obiect.

Toate anunțurile sunt stereotipe. Adică niciunul nu prea știe…arta anunțului. Anunțul trebuie să aibă un prizbriz, un chițibuș, un vino-n coa(ce), muncitorule de cursă lungă!

Însă, de ce să îți muncești prea mult capul? Oferta de muncă e spusă chior și din ea nu afli nimic. Din ea afli ce îți trebuie…nu: ce vei primi.

De ce se negociază salariul? De ce nu poate cere angajatul, de la mahărul de angajator, cât valorează el, spus pe față, dacă vrea să aibă anagajați ca lumea și nu scursuri?

Pe de altă parte, de ce ai nevoie ca paznic, ca bătător la calculator, ca făcătoare de cafea…și de alte treburi (nu?!), de experiență? Experiență doi-trei ani? Dacă ești considerat un rebut…de ce trebuie să fii un rebut cu experiență?

Ce am mai observat…Nu există meserii serioase pe piața de muncă românească. Nu sunt cereri reale de muncă, ci numai manufacturizări și lucruri de asamblare. Adică suntem țara făcătorilor de piulițe pentru export, dar și țara unde se angajează numai femei care îngrijesc de copii, paznici de noapte, secretare, ospătărițe, coafeze și vânzătoare.

Adevăratele meserii nu se publicitează. Acelea se iau ori trecând pe sub șef, ori cu ochi dulci, ori cu împingeri de card, ori cu alte pesticide.

Cât timp va mai dura mârșăvia asta? Până când vor fi tot mai puține locuri de muncă, pentru o tot mai mare masă de oameni? De ce nu se poate, ca toți să aibă locuri de muncă și să muncim din zori până  în seară, lucruri care ne plac, să avem de toate, dar să știm și să trăim frumos, să ne odihnim, să ne simțim bine?

Cine nu ne lasă…să ne facem viața frumoasă? Cine nu ne lasă să inventăm noi munci, noi resurse, noi produse, noi moduri de a vedea munca, viața, interrelaționarea, succesul, odihna, bucuria?

Poate că soarele toamnei…

Did you like this? Share it:

Previous

Experiență anticarială

Next

Discurs cu stil

6 Comments

  1. Sarut mana, Parinte!

    As avea si eu o marturie personala vis-a-vis de ceea ce ati infatisat mai sus.

    In primul rand este absolut adevarat!

    Nu mi-e rusine sa marturisesc, ca de ceva vreme, imi caut de lucru, ceva suplimentar, pentru ca banutii pe care ii primesc din parohie (230 de case) sunt foarte putini.

    Cati din cei care ne judeca cunosc insa realitatea, uneori crunta, prin care trecem, noi „preotii” (cel putin o parte dintre noi) despre care unii spun, ca am avea palate si bani cu caruta?

    Oare cei 380 RON pe care ii primesc de la Protopopiat lunar, alaturi de cei cativa lei de duminica si din sarbatori, sunt suficienti pentru o familie cu 3 membri?

    Revin la ideea pe care voiam sa v-o expun: am aplicat pe un site de „job-uri” pentru un post de asistent social, pentru ca am terminat Asistenta Sociala, in cadrul Teologiei.

    Primesc zilele trecute un telefon si sunt intrebat, daca mai sunt interesat de acest job. Raspund ca: da!

    Din discutie reiese, ca eu sunt preot ortodox…iar ce urmeaza este o replica de genul: „Pai, vedeti, ne pare rau, dar aici e vorba de un conflict de interese! Dumneavoastra sunteti preot ortodox, iar noi suntem un ONG, care ne adresam evreilor!”.

    Ramane sa trageti singur concluziile!

    Sunt intru totul, in acelasi duh, imprimat in articolele sfintiei voastre…

    Multa sanatate va doresc si sa fiti iubit de Hristos!

  2. E marele adevăr crud, Părinte Bogdan, al multora dintre noii preoți din România, care nu mai au parte de parohii bogate, Biserici și totul de-a gata și încep să fie…preoți occidentali.

    Da, preoți, care mai au și un alt serviciu, poate două, pe lângă preoție, pentru ca să poată trăi.

    Numai că drama asta nu o știu mulți și ies în evidență preoții cu venituri excedentare și, mai ales, cei care au fost făcuți, la normă, pe timpul regimului comunist…când mai nimeni nu mai dorea să fie preot sau preoteasă.

    Timpurile însă se întorc și o să ne lovească o mamă de secularizare din ce în ce mai mult, de părinții episcopi o să fugă după preoți buni, de vocație, ca în Occident și nimeni nu o să mai vrea preoție.

    De ce?

    Multă muncă, nevoință, transpirație, vorbire cu lume pestriță, regim de viață auster…

    Însă acum, la noi, e ca înainte de criza financiară: avem prea mulți și nu știm ce să mai facem cu ei.

    Însă să vezi, când nu o să mai intre nimeni în monahism, nimeni în preoție, când or să se pișe pe ușa Bisericii și or să vandalizeze cimitirele…cine mai face față „potopului păcatului”.

    În ceea ce îl privește pe evreul cu ONG, se numește netransparență și discriminare.

    Așa se practică și în învățământ: cadru didactic pentru liceul adventist, cadru didactic pentru liceul penticostal, care trebuie să fie de-ai casei, nu oarecare, de parcă matematica sau fizica sunt adventiste sau penticostale.

    Vă urez numai bine, dv. și familiei dv., și la tot satul, că aveți nevoie de sănătate și bani pentru ridicarea noii Biserici!

    Numai că, mi-ar plăcea să găsesc mulți ca dv. sau ca familia dv. în Moldova…însă nu cam cred că lucrurile sunt roze.

    Mai sunt și…negre…ca peste tot.

  3. Parinte Bogdan, rabda ca nu esti singur! Hristos e cu noi!

    Si in Bucuresti e la fel.

    Cei mai multi preoti de spitale traim cu 540 de lei lunar de la protoierie.

    Multi slujesc pe holurile spitalelor, cu 5-6 bolnavi la sluba. Fiecare se descurca cum poate si daca poate.

    Imi caut de cateva luni de lucru si nu gasesc pe nicaieri.

    Dar aceste lucruri nu le cunosc foarte multi dintre credinciosii nostri sau nu vor sa le cunoasca, ci e mai simplu sa arati cu degetul si sa denigrezi.

    Mai mare pacat insa au cei care stiu drama noastra si se fac ca nu vad, tocmai fiindca nu vor sa vada.

    Asta e crucea noastra, a preotilor tineri de azi si trebuie sa o ducem pana la capat.

    Poate ca asa vom invata sa nadajduim in Hristos si nu in oameni.

  4. Camelia

    Privită oarecum „din afară”,aş îndrăzni a spune că principala noastră problemă,”mama tuturor relelor” noastre actuale, o constituie lipsa comunicării.Iar de aici cele derivate:dezinteresul,nepăsarea faţă de greul şi problemele aproapelui.Racirea dragostei,un subiect destul de des abordat.Teoretic însă.

    Personal,cred că trebuie să învăţăm să ne preocupăm şi de nevoile fratelui nostru de suferinţă.La fel ca si rugaciunea pentru vrajmasi.
    Orice schimbare,orice modificare pe care dorim să o facem în viaţa noastră,în plan material,trebuie înfăptuită mai întâi de toate,în opinia mea,in plan spiritual.

    Noi,românii avem o vorbă – nu spune hop pâna nu vei sări .

    Constat cu uimire că,din ce în ce mai des în ultima vreme,nu apuci bine să termini de „savurat” bucuria şi mulţumirea vis-a-vis de necazul vecinului tău că,brusc,te loveşte şi pe tine unul exact la fel,dacă nu mai mare.Sentimentul că timpul se comprimă îl trăim cu toţii în ultima vreme,iar distanţa dintre faptă şi răsplată tinde să devină uneori inexistentă.

    Cred că lecţia pe care trebuie să o învăţăm cu toţii,este cea a grijii,a preocupării faţă de semenul nostru aflat în suferinţă.Însă acest lucru nu îl poate face oricine,ci doar cei cărora le este dat.

    Cu toată consideraţia.

  5. Camelia

    Salutară iniţiativa BOR de a se preocupa de soarta copiilor noştri – creşe,grădiniţe.

    Dar mai ales de a se implica în mod activ în educaţia copiilor.

    Însă oamenii trebuie să înveţe să se ajute singuri unul pe altul.

  6. Camelia

    Dea Bunul Dumnezeu să punem început bun şi să schimbăm ceva în viaţa noastră destul de încercată!

    Cu un program bine întocmit,nu numai că se pot crea destule locuri de munca,dar există şansa de a repune pe picioare -chiar dacă firave,pentru început- economia românească.

    Dar totul depinde insă de scopul acestor demersuri-un scop umanitar va asigura întotdeauna viabilitatea proiectelor.

    Doamne,ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort