Zi: 19 septembrie 2009

Prima dată am zis că e glumă. Dar persoana, care îmi vorbea despre cum se poate intra la Master, în România, la unele facultăți…vorbea serios. Adică doar două probe super ușoare. O probă o faci acasă, o alta la facultate.

Proba de acasă e un eseu, expunere, o nu știu ce, pe o temă și tu o scrii, de până la 5-15 pagini și o aduci în fața comisiei. Bineînțeles, că dacă nu te duce capul să o scrii sau ieși cu iubitul / iubita în oraș și nu ai timp de prostii din astea, o iei de pe net, gata făcută, o expunere standard, și vii cu ea la examen…sau suni un prieten. Care are experiență periferică în domeniu, dar te poate ajuta.

Acum, ca să ai căutări (că asta e ideea) în domeniile fizicii, matematicii, literaturii române, portugheze, scoțiene, a filosofiei sau a geodeziei trebuie să fii citit și studiat asiduu, de prin gimnaziu și, mai ales, în facultate, pentru ca, după facultate, să vii la Master cu căutări imperioase, presante pentru tine.

Dacă ai fi profesor, nu ți-ai da seama din formulare, din ambitusul expunerii, din multe alte amănunte, că, candidatul…nu are căutări?

Da, el caută (vorba unui coleg, care nu are prea mult drag de școală, dar se preface) să pună o nouă diplomă la CV. Și, pentru asta, face Master cu plată, Doctorat cu plată și daruri auxiliare, Post-Doctorat, cu voturi excepționale, prin nu știu unde, se zbate, pentru a te omorî cu titluri și diplome și cu o listă „impresionantă” de lucruri publicate…dar el nu te convinge.

Ba mai face și două facultăți în timpul Doctoratului…și, niciuna dintre facultăți și nici doctoratul ca lumea. E normal să fie așa. Pentru că un astfel de individ ahtiat după portofoliu bogat nu are căutări, în sensul că vrea să se împlinească studiind nu știu ce domeniu. Ci el caută bani și poziții sociale.

Însă, după cele 5-15 pagini de bâiguieli, furăciuni și tras cu ochiul în diverse surse, pe care nu le vei cita (bineînțeles: din modestie), din care e formată prima probă, cu care vii bătute la computer, urmează o a doua probă și mai gingașă: trebuie să motivezi, în scris sau oral, pentru ce ai ales tema cu pricina, tema de cercetare și ce vrei să faci la Master, în sensul ca să o scoți la capăt…și să primești mult râvnita diplomă.

Însă persoana, văzându-mă scandalizat, că poți să intri la Master fără să fii trecut printr-o bibliografie exhaustivă, mă mai omoară la nervi și mai rău. Îmi spune că asta e proba grea, pentru că mai există o probă și mai simplă, adică o posibilitate de acceptare mult mai facilă la Master: vii și dai un interviu, bineînțeles oral, în care ești întrebat ca la doctor: Ce te doare? Simți mâinile? Dormi bine noaptea? Ai probleme cu defecatul? …și treci.

Treci și devii masterand, doctorand, doctor doctor în cine știe ce, academician, de două sau de trei ori academician, iar tu nici nu arăți a om care studiază, nici a om care se mistuie de dragul științei și nici nu ești capabil să fii stăpân / master în vreo știință, materie, metodă…pentru că nu apar nici cărți, nici studii, nici proiecte, nici mașini, nici planuri de case, nici bombe atomice, nici nave spațiale, nici măcar enervări nu apar din tine. Adică lucruri care să enerveze.

De aceea, e foarte ușor să fii confundat cu marea masă de masteranzi, cu marea masă de doctori, cu marea masă de academicieni. Ne confundăm între noi de ne merg fulgii.

La o primă vedere, credem că se poate cârpi petec nou la haină veche și să pară nouă, dar nu pare. Și asta, pentru că cei care te bagă la Master și Doctorat, nici ei nu sunt cei care trebuie. Și aici lucrurile sunt pestrițe, ca și în zona celor care vin să studieze.

Și acum stai în fața producțiilor finale și decantezi. Dacă senatele universitare din România vor lua, la un moment dat, decizia, foarte bună, de a publica în  format PDF toate tezele de licență, de master, de doctorat la nivel online, cum, foarte bine se practică în Republica Moldova cu tezele doctorale, fiecare cetățean, familia noastră, colegii, tot poporul, poate să facă diferența, cât de cât, între munca și prestanța celor care studiază.

Pentru că unii sunt excepționali și alții sunt de nota 2…și ambii iau 10. Da, prin magie albă. Și ăia excepționalii pot muri de foame și cei cu magie de nota 2 devin profesorii, care vor da doctorate, foarte bune, peste 15 ani, celor de după noi.

Deși, în învățământ și cercetare, măsurile radicale sunt o piază rea…totuși există metehne personalizate ale sistemului românesc, care fac încă umbră pământului, pentru că au făcut toată viața. Din păcate, ies bălării mai tinere,  în locul celorlalte, care și acestea au maximum de performanță, adică niciunul. Și aceasta, pentru că nicio vâlvă, nicio carte, nicio idee, nicio afrmație, niciun punct de vedere revoluționar nu iese din gura lor și nici nu cutremură pe nimeni.

Iar când munca de cercetare, știința, nu găsește noi soluții, nu personalizează pe om, nu intrigă, nu creează emulație e un titirez care se învârte în gol. Pentru cei care nu știu, titirezul e un joc de copii, format dintr-un zbârnel, pe care îl dai să se rotească și care e asemenea unui fuior de lână și care se învârtește, se învârtește…până îți obosesc ochii…și nu iese nimic din treaba asta decât, că privești rotații foarte rapide ale unui obiect, care se învârte în jurul axului său.

Dacă ne învârtim în jurul nostru, contemplându-ne, niciodată nu vom ajunge memorabili. Trebuie să ieși spre adevăr, spre cunoaștere, spre comuniune, spre adevărata erudiție, dacă vrei să te simți un creier ultrarapid și o inimă plină de vâlvătaia cunoașterii și a bucuriei.