Certificatul de căsătorie

Am ajuns la concluzia, că Certificatul de căsătorie este incomplet. Da, e incomplet rău de tot. Statul te întreabă, dacă eu, cetățeanul X, o iau pe cetățeanca Y (pe care nu mă întreabă dacă o iubesc, respect, o înțeleg, o sprijin, o cunosc…) în căsătorie.

(Dar ce înseamnă…căsătorie?)

Însă nu îmi dă, acolo, un material auxiliar, format din vreo 50-60 de volume, a o mie, două mii de pagini volumul, în care să îmi dea rezolvarea, la ce trebuie să fac în viață…cu cetățeanca Y.

Acum eu am luat-o pe cetățeancă, dar nu îi știu parametrii de funcționare, nu am hartă pentru ea, îmi trebuie să îmi spui pe ce butoane să apăs…și ce explozie se petrece, dacă încurc butoanele.

Când îți iei frigider, computer, mașină de cusut, scanner, aparat de fotografiat…ți se dau indicații. Ți se spune cum, până unde, de ce, pentru cât timp… În situația noastră, nimic, numai o hârtie portocaliu spre galben, cu nuanțe, care nu te ajută la nimic. Dar la nimic nu te ajută!

Pentru că ar fi trebuit ca statul (că el le gândește pe toate) să ne dea explicații. Spre exemplu, la volumul 17, p. 1001, col. D, parafraful 11, auxiliar al Certificatului de căsătorie, pentru o bună funcționare a relației cu soția, pentru ca să nu se ajungă la divorț, concubinaj, viol, maltratare psihică și fizică, mai ales sufletească…să se afle reglementarea: Ce faci, când soția și-a scrântit piciorul?

Și, tot așa, cum să ne iubim soția, cum îi arătăm că e importantă pentru noi, ce sandale să îi cumpărăm, cum trebuie să îi aducem banii casă, ce fel de surprize și în ce ritm să i le facem, cum o putem ajuta când e bolnavă sau enervată și alte un miliard cinci sute patruzeci și trei de probleme.

Toate aceste lucruri trebuie legalizate, pentru că de aceea relația noastră e legală, e statutară. Și, în loc să ne mai cumpărăm o mie de cărți, am primi de la statul român, eu, 70 de volume și ea tot 70 de volume…și aceasta ar fi biblioteca noastră, în urma căreia sau după urma căreia…fericirea ar fi nu numai o iluzie, ci chiar o realitate.

D-aia zic, că în absența acestui fond neapărat de investiții pentru tânăra familie, statul și familia sunt, deopotrivă, măcinați de furtuni și de boli contagioase, care se iau din vânt. Bărbatul, săracu, nu știe pe ce butoane să apese, femeia, săraca, nu știe cum să reacționeze la stimuli. Și, în atare situație, mai trag o mică ceartă, o mică despărțeală, o mică aventură, o mică escapadă, de care, e drept, profită poliția, procuratura, penitenciarele, spitalele, Biserica, morga, supermarketurile, cimitirele. Un lanț concret și real.

Deci, statul român trebuie să se ocupe nu de discuții parlamentare sau televizate, ci de auxiliarele Certificatului de căsătorie. Salvarea României e garantată cu acestea. Sloganul sub auspiciile căruia trebuie să se reglementeze această propunere ar fi:

Căsătoria salvează România!

Și, pe bună dreptate…

Un comentariu la „Certificatul de căsătorie”

  1. Bună seara!

    Textul produce ilaritate. Dacă priveşti partenerul ca pe un obiect aşa ar trebui. Glumeam.

    Dar vă rog nu le daţi idei.

    Mâine, poimâine ajugem să dăm „examen de cununie” (avem o mare problemă dacă-şi mai pierd timpul şi cu copiuţele) şi aşa sânt puţin cam greu de urnit tinerii zilelor noastre până să facă acest pas, le e mai la îndemână concubinajul, contractul consensual sau cum s-o fi numind acum.

    Îi ştiţi doar. Greu de urnit, dar de-i porneşti sânt greu de oprit, o ţin în căsătorii până ajung la cine ştie a câta căsătorie…

    Oricum sânt mulţi care cred, că există butonaş de escape, când căsnicia e prea obositoare.

    Ne trezim că aleargă după dispense să se căsătorească în post şi li se dă, e adevărat, pentru cununia religioasă nu pentru distracţia de după, dar vorba aceea dintre două rele alegi pe cel mai puţin rău.

    Decât să trăiască în păcat în continuare mai bine îi cununi.

    Of, of…scuzaţi digresiunea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *