Oboseală
Alege numai crinii cu lăncile de floare,
Crăiesele lalele cu fusta-n patru foi,
Dar nu uita că totul, gust, miros și culoare
Sunt fapta unei cepe înfiptă în gunoi.
Și lasă-mi, mie numai, cucuta și pelinul,
Pestriță mătrăgună cu peri la subțiori,
Eu știu de mult, că mierea e soră cu veninul,
Culese amândouă de pe aceleași flori.
Cu zâmbete de aur sau lacrime de sânge,
Lumina e aceeași în zori sau de-o-nnopta,
Și-n marea umbră, care pe toate-ncet le strânge,
Amurgul meu e frate cu dimineața ta.
De te-a ajuns urâtul pe cale și ți-e frică,
Oprește-te din goană, statornic, la răscruci –
Vedea-voi patru dâre spre-o zare-n veci unică
Și drumul că-i același, de vii sau de te duci.
Poem cf. ediției bilingve, româno-franceze: Vasile Voiculescu, Poezii, trad. în lb. fr. de Paul Miclău, prefață de Ștefan Aug.(ustin) Doinaș, Ed. Minerva, București, 1981, p. 182.
Cartea are 591 p., pe o pagină fiind poemul în română și, pe cealaltă pagină, același poem, în franceză.
Dacă-mi permiteţi puţină visare…
Zbor confuz
Mă-nalt spre cer, tot mai sus
Şi vreau să cred că nimeni nu mă vede,
Până la boltă sus ajung şi obtuz
O ating cu degetul şi simt în vene,
Cum se revarsă-o blândă binecuvantare
Şi-n zbor confuz mă prăbuşesc
Lângă icoana, unde-o lumânare,
Cu ceara-i vie mă scoate din visare.
A fost un vis, dar ce n-aş da
S-ating măcar odată cerul cu mâna mea!
Doar câteva cuvinte ajung când spui Vasile Voiculescu.
Superb.
Ştiu, fără ca să pricep
Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea
Şi pe Ea viaţa îmi aşez,
Cum îmi cred, cu toată adâncimea,
Inima, pe care nu mi-o văz:
Tainica, neistovita ei lucrare
Într-o rană mi s-a-mpărtăşit:
Rodnicul de viaţă fără încetare
Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit…