Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 20 septembrie 2009

Afară și înăuntru

Portable

Viața nu e numai un șir de zâmbete, ci și multe împiedicări, renunțări, frici, cocoloașe de zeamă lungă. Stai afară sau ești înăuntru? Mereu vrei să stai bine. Numai că acest bine este cu noi sau împotriva noastră. Însă cine suntem noi: cei din năuntru sau cei din afară?

Când auzim parabola cu fecioarele nebune, ne gândim din plin la ce este: afară, în afară. Sau când auzim ce spune Domnul despre Iad = întunericul cel mai din afară, întunericul extrem. Numai noi cu noi sau cu sub-noi, cu noi vidați de sens, vidați de comuniune, vidați de rost.

De aceea e și calea largă, lată, plăcută și calea scurtă, strâmtă, îndurerantă, exasperantă de multe ori. Nu ar fi putut să facă Dumnezeu doar…vara și primăvara? Ba da! Dar El a vrut să ne reamintească că durerea e ca toamna și agonia ca iarna, ca viscolul.

Ceea ce contează e să înțelegi rostul, sensul, telosul lucrurilor care se petrec cu noi sau cu cele create de Dumnezeu. Pentru că lucrurile sunt o hartă, cu traiectorii infraluminoase, pe care trebuie să le detectezi. Trebuie să vezi în creație pe Creatorul creației. Dacă nu Îl sesizezi, dacă nu Îl vezi, dacă nu Îl prinzi de haină pe El, pe Dumnezeu, ochi ai și nu vezi, urechi ai și nu auzi, nas ai și nu-L miroși, gust ai și nu Îl percepi, când Ți se dă drept Mâncare și Băutură dumnezeiești.

Nu? Nu e normal, logic, firesc ceea ce spun? Cum am putea să fim oameni, fără să știm pe Cel care ne-a creat? Cum am putea să fim indiferenți, tocmai față de Cel care ne-a adus la viață, ne-a făcut să fim. Față de singurul Care ne poartă de grijă, de singurul Care ne știe viața fără să fii mers la astrolog sau să dea în cărți, pentru că viața e în mâna Lui.

Cum ai putea să te faci că nu Îl vrei sau nu Îl vezi sau că nu ai auzit de El?

Vrei să fii afară, cu demonii, cu fiarele sălbatice, cu infernalii? Sau vrei să fii înăuntru, cu Sfinții, unde lumina Prea Sfintei Treimi e soarele nostru veșnic, e hrana, e bucuria, e fericirea noastră veșnică?

Cel mai mare utopist e cel care nu are speranță. Vine moartea, te ia…și unde mai e utopia? Utopia e o ficțiune searbădă în fața Iadului. Iadul e o suferință inimaginabilă la puterea un miliard de miliarde. Nu avem, pe pământ, nicio asemănare plauzibilă cu Iadul. Tot  la fel, orice fericire și bucurie și bunătate și sfințenie sunt, pe pământ, doar icoane palide ale veșniciei celei fericite.

Nu avem termeni de comparație. Dar știm, că dacă suntem afară…suntem singuri. Și singuri înseamnă fără El. Și fără El înseamnă chin fără seamăn. Fără termeni de comparație.

De aceea nici viața nu e numai zâmbet, dar nici veșnicia nu e numai dănțuire dumnezeiască prea pură. Nu trebuie să ne îmbătăm cu nădejdi fără fundament! Nu trebuie să ne îmbătăm cu ideea că fie că sunt mahomedan, fie că sunt catolic, fie că sunt ortodox, e tot una și ne mântuim toți. O, nu, nu ne mântuim toți!

Și mântuirea e o logică prea plină de har, ca să existe pe toate drumurile. Unde ești, pe care drum? Nu e numai un vers din Iris, ci o întrebare fundamentală. Dacă ești acum în afară, vei fi și atunci, dacă mori așa! Dacă ești afară ești tot timpul. Dacă nu simți mugurii Împărăției în ființa ta te-ai lins pe bot de Rai.

Raiul nu e o abstracțiune, ci o realitate dumnezeiască experiabilă în Biserica lui Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă. Biserica nu e un CAP sau o adunare fără precizie, unde toată lumea face tot ce o taie capul. Biserica e ordine dumnezeiască înaltă, e fidelitate față de adevărul dumnezeiesc revelat și păstrat prin Tradiție, e țipăt lăuntric după curățire de patimi dar și după comuniune.

Vrei pe altul, când nu te mai vrei doar pe tine. Vrei pe altul, dacă îi vezi finalitatea veșnică: comuniunea cu Dumnezeu. Vrei pe altul, pentru că a vrea pe altul e înuntru și nu în afară. Pentru că relația e înăuntru spre în afară. Scoți din vistieria ta, din inima ta, ceea ce ai. Dacă nu ai aur și ai tinichele, moluz, talaș, geamuri sparte e sigur că nu prețuiești deloc.

Prețul omului e în har, în aur ceresc. Aurul ceresc e slava dumnezeiască, pentru că ea e fața reală a omului, luminarea, străluminarea persoanei umane. Dacă e să vorbim despre prețul omului, despre valoarea lui, trebuie să spunem că e curăția plină de har. Valorăm pentru veșnicie numai dacă sunem curății pline de har. Dacă suntem curvii pline de demonism nu valorăm nimic. Suntem aruncați afară, ca sarea stricată, ca ochiul scos, ca mâna amputată, pentru că e plină de lepră.

Dă un telefon lui Dumnezeu și spune-i că ești plin de curvie, de iresponsabilitate și de neiubire!

Spune-Ți-i că ție, Mariei sau lui Costel, vă pare rău că sunteți goi și fără haină de nuntă!

Doamne, vrem să nu mai fim atât de urâți!

Doamne, vrem să nu mai fim atât de cruzi, atât de tâmpiți, atât de idolatrii cu noi înșine!

Vrem înauntru, că afară e frig, plouă, bate crivățul, e întunericul cel mai din afară!

Vrem cu Tine, pentru că cu demonii e chin netâlcuit!

Tebuie să dai numai un elefon, care se numește rugăciune!

Formezi numărul, care e durere din inimă pentru ce ai făcut. Inimă înfrântă… Și smerită…

Și Dumnezeu te va auzi și o să-ți vorbească în inima ta, de ai să te scalzi în lacrimi.

Dă un telefon chiar acum și câștigă viața veșnică!

Telefonul e gratuit…și oferta e veșnic de tentantă!

Dă un telefon pentru o veșnicie!

Nu fii zgârcit cu tine însuți, cu mântuirea ta!

Fii înăuntru!

Spamul, musca și cu virusul

Că tocmai ziceam, că am scăpat de spamuri. Dar nu fuse nici de data asta. D-l Maya Ngo, pe care nu îl cunosc și nici nu mă cunoaște și pe care, s-ar putea să nu îl cunosc, nici dacă mai trăiesc 1000 de ani…vrea să îmi vândă decorațiuni.

Foarte bine! Numai că, nu i le-a cerut nimeni. Însă, dacă tot vor oamenii să îți vândă ceva, înseamnă că cineva se ocupă cu selectare de emailuri, cu strângerea lor și te zdupă-ne cu câte o reclamă. Deci, cine se ocupă cu ținerea de minte a emailurilor altora?

Ceea ce este interesant e că pe mine nu m-au spamat oamenii, de cele mai multe ori, decât cu lucruri de care nu am nevoie și pe care nici  nu le cumpăr și nici nu le-am solicitat. Am spamuri pentru viagra și pentru mărire de penis, pentru saituri porno, pentru întâlniri erotice, pentru cosmetice, pentru mașini, pentru cărți, uneori, dar acele cărți, sunt, în mod fatidic, neoprotestante.

Nu ați putea, domnilor sau doamnelor spamanți /spamatori, să mă bateți la cap cu lucruri frumoase, eu știu, cu cărțile de care am eu nevoie, cu știri și imagini frumoase, cu idei interesante, despre care să scriu? V-aș fi recunoscător!

Acum, cu musca. Am văzut pe Wild, acum câteva minute, câteva fragmente dintr-un documentar, despre inamicii inventați de căre un cercetător american pentru…fioroasele furnici de foc. În laborator, a luat o muscă nu știu de care, aceasta a înțepat cocoașa furnicii, a introdus în ea un ou de muscă și apoi, a dus astfel de muște în coloniile imense ale furnicilor de foc.

Însă, în interiorul furnicii, musca s-a dezvoltat, s-a hrănit cu intestinele ei, a ras tot, i-a intrat în cap, i-a mâncat tot ce avea furnica pe acolo…și a omorât furnica, ieșind din capul ei…o ditamai musca, care se împerechează în zbor și atacă mușuroiul…panicându-l.

Soluție salvatoare pentru fermierii texani! Pentru că furnicile astea au obiceiul sfânt, dumnezeiesc, lăsat de Dumnezeu, ca să își înmormânteze morții direct la gura coloniei, asta le e și moartea. Pentru că musca iese din capul furnicii moarte, când aceasta e la cimitir și ca un zombi de prin filme, atacă mușuroiul.

Însă, nu e musca asta, păcatul din noi, care mănâncă, mănâncă, calcă totul în picioare…și ne lasă, caput, la margine de mormânt? Ba da! E o imagine a paraziților din noi, care sunt patimile. Ne ducem moartea cu noi. Ne-o hrănim în tăcere sau cu mare tamtam.

La fel e și cu virusul. Merge computerul ca lumea, ai mama antivirușilor, stai bine mersi și savurezi liniștea și nino-nino, nino-nino…foc la tine în computer! Ce e vere? Ai virus, viruși, virusoi, ditamai virusoii, mega virusoii și trebuie să iei măsuri extreme: să mai instalezi, ca prostu, încă odată programele. Adică altă muncă, altă distracție!

Sau vine virusul când tu scrii. Te uiți la carte, merge bine, însă… ta-da-da-dam… la închidere, nu se mai închide Wordul sau nu se mai deschide PDF-ul, s-a corupt fila video, nu ai codec pentru cea audio, a căzut lumina sau a dispărut blogul de pe server.

O mie și una de povestiri din ciclul: avem cele mai bune scule, performante…și te lasă ca măgarul, când e să treacă apa! Nu știu cum se face, că nu e o făcătură așa, prozaică…

Cum se face că televizorul de acum 20 de ani ține la intemperii iar, celui de acum două luni, îi filează imaginea prin cap? La fel mașina de spălat. La fel computerul. La fel nu știu mai ce.

Uneori am impresia că totul e aranajat ca să se strice, pentru ca să iei altul. Așa, să stai cu el 40 de ani în casă, parcă nu e bine. Mie îmi plac lucrurile trainice: stiloul care să scrie o sută de ani, haina pe care să o porți 50 de ani, casa care să dureze 500 de ani…De ce să nu dureze? De ce să iau alta: dacă e de bună calitate și performantă.

Cum a ajuns această bună calitate să fie atât de virusabilă, atât de muscă, atât de spamizată? De unde atâta fragilitate casantă?

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno