Că tocmai ziceam, că am scăpat de spamuri. Dar nu fuse nici de data asta. D-l Maya Ngo, pe care nu îl cunosc și nici nu mă cunoaște și pe care, s-ar putea să nu îl cunosc, nici dacă mai trăiesc 1000 de ani…vrea să îmi vândă decorațiuni.

Foarte bine! Numai că, nu i le-a cerut nimeni. Însă, dacă tot vor oamenii să îți vândă ceva, înseamnă că cineva se ocupă cu selectare de emailuri, cu strângerea lor și te zdupă-ne cu câte o reclamă. Deci, cine se ocupă cu ținerea de minte a emailurilor altora?

Ceea ce este interesant e că pe mine nu m-au spamat oamenii, de cele mai multe ori, decât cu lucruri de care nu am nevoie și pe care nici  nu le cumpăr și nici nu le-am solicitat. Am spamuri pentru viagra și pentru mărire de penis, pentru saituri porno, pentru întâlniri erotice, pentru cosmetice, pentru mașini, pentru cărți, uneori, dar acele cărți, sunt, în mod fatidic, neoprotestante.

Nu ați putea, domnilor sau doamnelor spamanți /spamatori, să mă bateți la cap cu lucruri frumoase, eu știu, cu cărțile de care am eu nevoie, cu știri și imagini frumoase, cu idei interesante, despre care să scriu? V-aș fi recunoscător!

Acum, cu musca. Am văzut pe Wild, acum câteva minute, câteva fragmente dintr-un documentar, despre inamicii inventați de căre un cercetător american pentru…fioroasele furnici de foc. În laborator, a luat o muscă nu știu de care, aceasta a înțepat cocoașa furnicii, a introdus în ea un ou de muscă și apoi, a dus astfel de muște în coloniile imense ale furnicilor de foc.

Însă, în interiorul furnicii, musca s-a dezvoltat, s-a hrănit cu intestinele ei, a ras tot, i-a intrat în cap, i-a mâncat tot ce avea furnica pe acolo…și a omorât furnica, ieșind din capul ei…o ditamai musca, care se împerechează în zbor și atacă mușuroiul…panicându-l.

Soluție salvatoare pentru fermierii texani! Pentru că furnicile astea au obiceiul sfânt, dumnezeiesc, lăsat de Dumnezeu, ca să își înmormânteze morții direct la gura coloniei, asta le e și moartea. Pentru că musca iese din capul furnicii moarte, când aceasta e la cimitir și ca un zombi de prin filme, atacă mușuroiul.

Însă, nu e musca asta, păcatul din noi, care mănâncă, mănâncă, calcă totul în picioare…și ne lasă, caput, la margine de mormânt? Ba da! E o imagine a paraziților din noi, care sunt patimile. Ne ducem moartea cu noi. Ne-o hrănim în tăcere sau cu mare tamtam.

La fel e și cu virusul. Merge computerul ca lumea, ai mama antivirușilor, stai bine mersi și savurezi liniștea și nino-nino, nino-nino…foc la tine în computer! Ce e vere? Ai virus, viruși, virusoi, ditamai virusoii, mega virusoii și trebuie să iei măsuri extreme: să mai instalezi, ca prostu, încă odată programele. Adică altă muncă, altă distracție!

Sau vine virusul când tu scrii. Te uiți la carte, merge bine, însă… ta-da-da-dam… la închidere, nu se mai închide Wordul sau nu se mai deschide PDF-ul, s-a corupt fila video, nu ai codec pentru cea audio, a căzut lumina sau a dispărut blogul de pe server.

O mie și una de povestiri din ciclul: avem cele mai bune scule, performante…și te lasă ca măgarul, când e să treacă apa! Nu știu cum se face, că nu e o făcătură așa, prozaică…

Cum se face că televizorul de acum 20 de ani ține la intemperii iar, celui de acum două luni, îi filează imaginea prin cap? La fel mașina de spălat. La fel computerul. La fel nu știu mai ce.

Uneori am impresia că totul e aranajat ca să se strice, pentru ca să iei altul. Așa, să stai cu el 40 de ani în casă, parcă nu e bine. Mie îmi plac lucrurile trainice: stiloul care să scrie o sută de ani, haina pe care să o porți 50 de ani, casa care să dureze 500 de ani…De ce să nu dureze? De ce să iau alta: dacă e de bună calitate și performantă.

Cum a ajuns această bună calitate să fie atât de virusabilă, atât de muscă, atât de spamizată? De unde atâta fragilitate casantă?

Did you like this? Share it: