Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Frăsuneală Mister…dar să știm și noi!

Mircea Badea

Substantiv suspect, de ultimă generație. Mircea Badea îl folosește la greu. Și, din această cauză, îl mai folosesc și alții, dar habar au ce înseamnă. Colonelu nu știe ce e frăsuneala. Valentin Zaraf îl folosește și el, dar fără explicații. Și Raluca, tot fără explicații. Lista continuă, potrivit arhivatorilor de la Google și tare mi-e teamă că toți îl folosesc prin contagiune, presupunând că știu ce înseamnă…dar habar au.

Adică ce înseamnă? În Dicționar Urban…zero frăsuneli. O frăsuneală, două frăsuneli. Însă Mircea Badea, încropitorul de cuvinte sau marele infuzator semantic al națiunii îl folosește la singular (că eu sunt telespectator fidel) și, mai deloc, la plural. Adică frăsuneală și nu frăsuneli.

Și când zice frăsuneală, pare a zice vrăjeală, pare a zice ceva de doi lei, adică ceva făcut în grabă, prost și ca pentru noi, cei dă p-aci. O afacere de prost gust, considerată… o mare realizare.

Frăsuneală = lipsă de profesionalism.

Mircea Badea, fratele nostru, dacă nu aceasta e însemnătatea lingvistică a termenului pe care îl folosești, fii bun, cu publicul și bagă o erată în direct, ca să înțeleagă și poporul ce e…frăsuneala!

Nu mai minți poporul cu televizorul, că nu e frumos!

Fii explicit, ca poporul să și știe și să și cunoască cum e cu frăsuneala și cu alte invenții lingvistice!

Însă trebuie să felicit gestul, de milioane, de aseară, de a prezenta revista micuțului, care a depistat…indiciile dragostei. Uneori, cred că trebuie să o mai lase cu ziarele, care nu ne prea spun nimic, cu rare excepții și să o dea pe realități, care fac bine.

Că  avem mulți campioni cu 400 de lei salariu, genii care nu apar la televizor, copii care inventează multe de stă mâța în șezut și nu îi știe nimeni, mari speranțe de oameni…și noi ascultăm dejecții și infestări cu praf.

Deci, care e frăsuneala din România și cum arată?

Did you like this? Share it:

Previous

Afară și înăuntru

Next

Raportarea la trecut

3 Comments

  1. Alin S.

    Daca int-adevar cuvantul e „frasuneala”, s-ar putea sa fie vorba despre o forma regionala sau corupta a verbului „a frasui”, adica „a se plange,” „a se vaicari”.

    In romana avem de asemenea „frasuiala”, care este sinonim cu „vaicareala”, „lamentare” etc.

    Cat despre etimologie, n-am idee dar imi suna slav.

  2. Irina

    Etimologia cuvântului poate fi „frasz”- bâţâială, în maghiară.

    Ideea e că nu cred să existe în dictionarul de regionalisme, dar niciodată nu e târziu (glumesc).

    Autosuficienţa acestui domn poate trezi admiraţia în rândul „jmecherilor” şi poate fi uşor preluat.

    Cât despre anonimii cu realizări care nu apar la Tv, ţine tot de cultura acestui popor, care suferă de modestie şi de mândrie în egală măsură, când nu e cazul.

    Şi apoi la ce le-ar folosi să mediatizeze astfel de copii sau indivizi dacă massmedia cere vedetisme de cu totul alt gen -o Nichita, o sexi Brăileanca, o Columbiancă, o Naomi sau care-ar mai fi ele (ei)?

  3. Dacă ar fi mediatizați, de noi toți, oamenii care știu să sape, să coase, să scrie, să se lupte cu boala…am fi mult mai bucuroși și liniștiți în inima noastră, pentru că am vedea că nu suntem singurii nebuni care vrem binele.

    Numărul celor care fac bine, știut, memoralizează binele, îl face să fie admirabil.

    De aceea trebuie știuți și arătați oameni care fac ceva anume, pentru că îți trezesc pofta de viață, îți întrețin bucuria și te fac mai puternic în nădejde, în nădejdea în bine, în faptul că a avea caracter nu e o boală, ci o împlinire de sine.

    Trebuie să mediatizăm binele, pentru că descurajează răul.

    Nu în toți, e drept, dar în cei care sunt și cu binele și cu răul, adică în două luntre.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén