Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Lecția de istorie, Ortodoxia și românii

E rău să faci istorie deficitară a României sau alternativă. Pentru că ai foarte multe goluri, foarte multe scăpări. Ca să înțelegi geneza și evoluția poporului român  trebuie să te dezideologizezi și să privești coerent lucrurile. Și prima dată trebuie să te întrebi, așa, ca Moș Ion Roată: Măi, frate, de când suntem noi, românii, ortodocși?

Și vin specialiștii în teologia Bisericii Ortodoxe Române, în documente, în arheologie, în lingvistică și îi spun lui Moș Ion Roată, țăran ortodox român, dar care nu știe prea multe, din multe motive, toată povestea.

Măi, nea Ioane, poporul aista român a fost evanghelizat, adică  a fost învățat credința, una, sfântă și dreaptă, ortodoxă, de Sfântul Apostol Andrei, unul dintre Apostolii Domnului, în primul veac creștin, de acum 2000 de ani și de mulți alți ortodocși, fapt pentru care avem rămășițe de Biserici, de obiecte de cult, Sfinte Moaște, mărturii cu carul, în fiecare secol creștin.

În niște săli mari, numite muzee, stau stivă, adică așa, ca lemnele, pietre de morminte, cruci, case, obiece ale primilor creștini români și în niște săli, iarăși mari, numite biblioteci, găsești cărți și imagini, ca pentru tot românul care nu știe a citi sau a scrie, și de acolo vezi, așa, o mică și palidă urmă de românism și de Ortodoxie.

Să știi, măi, nea Ioane, că totul poate fi citit, așa, cum citești, pe cer, că vine ploaia sau cum citești în bobul de strugure, că vine culesul. Însă numai șmecherii nu vor să admită adevărurile evidente, pentru că pe ei nu de adevăr îi doare și nici de sufletul tău, ci de faptul de a te vinde pe bani puțini…altora, care s-au secularizat, adică s-au îndrăcit rău de tot.

Și românii ăștia, din primul secol, au stat p-aci, pă la noi și au fost ortodocși, până au venit peste ei păgâni, catolici, s-au unit unii cu papa și a rezulat așa, un catâr, adică nici măgar și nici cal, numit greco-catolicism, protestanți, neoprotestanți cu remorca și toți vor să te învețe, măi Nea Ioane, cum e cu românii și cum e cu Ortodoxia, după cum, tot acum, vor să te învețe unii, că pe timpul lui Ceaușescu mata o duceai bine.

Așa că istoria nu minte și nici nu te fură la drepturi, ci te repune în drepturi. Și când, prozaic, cică neștiutor, vine unul și te întreabă: Adică cum, se confundă românismul cu Ortodoxia? Cum adică, un român poate fi numai ortodox?, tu, nea Ioane, care știi cum e cu normalitatea de acum încolo, să le spui…să se ducă acolo, unde și-a dus mutul iapa…și s-a întors cu mâna goală.

Pentru că bandiții ăștia filosofici, nu au probleme cu istoria ( nu dau doi bani pe istorie, pentru că le stă împotrivă), dar au treabă să-ți ia sufletul, să te păgânizeze cu ereziile și cu prostia lor răutăcioasă.

Și acum, nea Ioane, după mica lecție de istorie aplicată: vrei să te faci catolic și să mergi în Iad, sau romano-catolic sau protestant sau neoprotestant sau turc sau să rămăi ortodox și român, ca și strămoșii tăi adevărați și să  tragi nădejde  să te mântui?

Și eu cred, așa cum îl știu, că românul ortodox, țăran, neșcolit, dar cu bun simț și muncitor va zice că nu vrea să fie altfel, ci va vrea să fie așa cum este el: român și ortodox. De ce? Pentru că el înțelege istoria dintr-un foc și, la o adică, tot ăsta muncește pe brânci, tot el moare pentru patrie, tot el suferă  la pușcărie…în mod autentic, și nu ceilalți.

Pentru că el suferă pentru ce e al lui.

El suferă pentru ceea ce este.

El suferă pentru că este român și ortodox.

Did you like this? Share it:

Previous

Nu știu cum citesc alții…

Next

Propunere șoc, senzațională

2 Comments

  1. Camelia

    Portretul lui Iuda cel modern
    de IPS Bartolomeu Anania

    +

    Iubitii mei fii sufletesti,

    Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.

    Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul.

    Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.

    Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate.

    Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singura Biserica, a facut mai multe.

    Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s’o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele.

    Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc.

    Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

    Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.

    A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.

    Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s’ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit.

    Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale.

    Iuda e un maestru al crimei perfecte.

    +++

    Multumesc celui ce a readus in actualitate acest articol deosebit!

  2. Irina

    Nea Ioan ar trebui să mai ştie de la nepoţii care ştiu să dea un copy-paste că „Unirea” cu Roma a început când la conducerea Bisericii Ortodoxe autohtone se afla tânărul mitropolit Atanasie.

    Prin „grija” (manevrele) cardinalului catolic Kollonics a apărut „manifestul de unire“ din 7 octombrie 1698, semnat de 38 de protopopi, care s-a dovedit mai tîrziu, a fost un fals comis de iezuiţi.

    Atanasie a fost invitat la Viena( în 1700 „uniaţia” trecea printr-o criză), unde iezuiţii au formulat împotriva lui 22 capete de acuzare, având de ales între a fi condamnat sau a accepta condiţiile de unire impuse de cardinalul Kollonics.

    După lungi frământări şi discuţii, Atanasie s-a hotărât pentru „unire”. Practic a fost şantajat spre a fi determinat să facă o mărturisire de credinţă publică. Actul „uniaţiei” a fost defapt o silnicie.

    Patriarhul de Constantinopol, Calinic, l-a denumit pe Atanasie „Satanasie”, destituindu-l din demnitatea arhierească.

    Atanasie este caracterizat de Nicolae Iorga ca fiind „un om cu două feţe”, care „avea amîndouă mîinile pline cu daruri: cu una întindea Împăratului şi lui Kollonics declaraţia latină de unire fără condiţii şi clauze de garanţie, iar cu alta muntenilor ortodocşi actul românesc de reforme”.

    „O mare pată în istoria acestei uniri o constituie silniciile inchizitoriale ale episcopului uniat Petru Pavel Aron, „încununate“ de distrugerile cu tunul sau prin incendiere de către generalul Nicolae Adolf Bukow, în 1761, a peste 140 de biserici şi mînăstiri ortodoxe.

    În concluzie, pretinsa „Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică)“ de azi nu reprezintă reînfiinţarea vechii Biserici greco-catolice, instituită, silnic, la 1698, care era descendentă din Biserica Ortodoxă a românilor şi care a dăinuit – e-adevărat, fiind din ce în ce mai puţin ortodoxă – pînă la 1948, ci este vorba de un cult eminamente catolicizat, consecvent subsumat ofensivei catolice, avînd cele mai multe procese intentate în scopul recuperării fostului patrimoniu conform principiului restitutio in integrum.”(Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU).

    Fără a face o prezentare exhaustivă privind: aspectul istorico-politic/uniatismul în Transilvania/ concordatul, aspectul dogmatico-teologic etc. , concluzia lui Vasile Zărnescu ar fi bine să o perceapă şi Nea Ioan ca fiind un adevăr încercat, ca să nu-i mai aud pe cei care astăzi se laudă că la noi în biserica greco-catolică e plin de intelectuali.

    Noi mulţumim doar că astfel de intelectuali ignoranţi nu ne reprezintă.

    Acei intelectuali ar trebui să mai cerceteze istoria, să ştie că înfiinţarea Bisericii Greco-Catolice în Transilvania s-a consumat între anii 1698-1701, că „unirea cu Roma” a fost un eşec politic – rezultat din combinaţia dintre politica religioasă a Imperiului Bizantin şi misiunea politică a papalităţii romane, sub pretextul apărării creştinismului, că împăratul Leon al VIII-lea a consimţit să recunoască papei „plenitudinea puterii“, în speranţa că va obţine ajutor împotriva turcilor.

    Şi ar mai fi multe de spus.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén