Hotărârile Sinodului al V-lea Ecumenic[1]
1. Dacă cineva nu mărturiseşte, că fiinţa sau esenţa Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh este una, şi de asemenea tăria şi puterea [Lor]; dacă cineva nu mărturiseşte o Treime consubstanţială, [adică] o singură Dumnezeire închinată în trei subzistenţe sau Persoane, acela să fie anatema!
Pentru că există doar un singur Dumnezeu, adică Tatăl, din Care sunt toate lucrurile, şi un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate lucrurile şi un singur Duh Sfânt întru Care sunt toate lucrurile.
2. Dacă cineva nu mărturiseşte, că Cuvântul lui Dumnezeu are două naşteri, una din eternitatea Tatălui, fără timp şi fără trup şi o alta, în zilele cele din urmă, când S-a coborât din cer şi Şi-a zidit [Sieşi] trup din Sfânta şi Preastrălucita Maria, Mama lui Dumnezeu şi Pururea Fecioara şi a fost născut de către Ea: să fie anatema!
3. Dacă cineva va spune, că Făcătorul de minuni Cuvânt al lui Dumnezeu este o [Persoană] şi Hristos, Care a suferit, o alta sau va spune, că Dumnezeu Cuvântul a fost cu Hristos, născut din femeie sau a fost în El, ca o persoană în alta, dar că nu a fost unul şi acelaşi Domn al nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat şi S-a făcut om, şi că minunile Sale şi pătimirile, pe care El Însuşi le-a îndurat în trup nu sunt ale aceleiaşi [Persoane]: să fie anatema!
4. Dacă cineva va spune, că unirea Cuvântului lui Dumnezeu cu omul a fost numai prin har sau energie sau demnitate sau egalitate de cinste sau autoritate sau relaţie sau efect sau putere sau în acord cu buna plăcere în acest sens, [şi] că Dumnezeu Cuvântul a binevoit cu un om, cum se spune, că l-a iubit pe el de dragul lui, cum spune, fără sens, Teodor[2] sau [dacă cineva pretinde, că această unire există numai] ca asemănare a numelui la care se face referire, cum înţeleg nestorienii, pe Cel care se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi Hristos şi, deşi îl numesc pe acest om cu numele de Hristos şi de Fiul, vorbesc despre el, în mod clar, ca despre două persoane şi nu mai indică, în mod neviclean, o Persoană şi un Hristos, când se referă la cinstea Lui sau la demnitatea Lui sau la închinarea/ slujirea Lui; dacă cineva nu recunoaşte învăţătura Sfinţilor Părinţi, că unirea lui Dumnezeu Cuvântul este făcută cu un trup însufleţit, cu raţiune şi suflet viu şi că această unire este făcută din amândouă [firile] şi [la nivel] ipostatic, şi că, din acest motiv, există numai o singură Persoană, şi anume Domnul nostru Iisus Hristos, Unul din Sfânta Treime, să fie anatema!
Pentru că cuvântul unire are multe înţelesuri şi partizanii lui Apolinarie şi Eutihie au afirmat, că aceste firi[3] se confundă între ele şi au afirmat o unire, care se produce prin amestecarea amândurora.
Între timp Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, a condamnat, deopotrivă, hula celor două feluri de erezii, recunoscând că unirea lui Dumnezeu Cuvântul cu trupul este a celor două firi [the synthetically], adică, cum se mai spune: ipostatică. Pentru că în taina lui Hristos este unirea celor două firi, în care nu numai neconfundarea firilor, care sunt unite, se păstrează, dar nici separarea lor nu se îngăduie.
5. Dacă cineva înţelege afirmaţia: „numai o singură Persoană a Domnului nostru Iisus Hristos” în acest sens, că există o unire a mai multor ipostase [persoane] şi, dacă el încearcă astfel să introducă în taina lui Hristos două ipostase sau două Persoane şi, după ce a introdus două persoane, spune că sunt ale unei singure Persoane, fără demnitate, cinste sau slujire, cum au scris, şi Teodor, cât şi Nestorie, în mod nebuneşte]; dacă cineva va cleveti / va bârfi Sfântul Sinod de la Calcedon, pretinzând că a folosit această expresie [un ipostas] în acest sens hulitor, şi dacă nu va recunoaşte mai degrabă, că Cuvântul lui Dumnezeu este unit cu trupul în mod ipostatic şi că de aceea există numai un singur ipostas sau numai o singură Persoană, şi că Sfântul Sinod de la Calcedon a mărturisit în acest sens singura persoană a Domnului nostru Iisus Hristos: să fie anatema!
Pentru că Unul din Sfântă Treime l-a făcut pe om, adică Dumnezeu Cuvântul, fără ca Sfânta Treime să se dezvolte prin adăugarea unei alte persoane sau ipostas[4].
6. Dacă cineva nu va numi, într-o reală acceptare, şi nu într-una falsă, pe Sfânta, Preastrălucita şi Pururea Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu sau o va numi pe Ea [astfel] numai într-un sens relativ, crezând că Ea a fost purtătoare numai a unui simplu om şi că Cuvântul lui Dumnezeu nu S-a întrupat din Ea, dar că întruparea Fiului lui Dumnezeu a rezultat numai din faptul, că el S-a unit pe sine, ca om, cu cel care s-a născut [din Ea]; dacă el va cleveti / va bârfi Sfântul Sinod al Calcedonului, gândind că a spus, că Fecioara este Maica lui Dumnezeu, în acord cu sensul hulitor al lui Teodor; sau dacă, cineva o va numi pe Ea Maică a omului sau Maică a lui Hristos, dar că Hristos nu este Dumnezeu şi nu va mărturisi, că Ea este, cu adevărat şi în mod deplin, Maica lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu Cuvântul, Care, mai înainte de toţi vecii, este [Fiul] Unul Născut al Tatălui [şi] în zilele cele din urmă S-a făcut trup şi S-a născut din Ea, şi dacă cineva nu va mărturisi, că în acest sens Sfântul Sinod al Calcedonului a înţeles-o pe Ea a fi Maică a lui Dumnezeu: să fie anatema!
7. Dacă cineva foloseşte expresia: „în două firi”, dar nu mărturiseşte, că este numai unul Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a revelat în dumnezeirea şi umanitatea Sa, şi de aceea indică prin această expresie o deosebire a firilor, care sunt într-o unire inefabilă şi fără să se confunde, [o unire] în care nici firea Cuvântului nu s-a schimbat întru aceea a trupului, nici aceea a trupului în aceea a Cuvântului, pentru că fiecare a rămas ceea ce a fost prin fire, unirea fiind ipostatică /personală; dar va lua expresia cu privire la taina lui Hristos, în sensul că împarte părţile[5] sau recunoaşte două firi într-unul Domn Iisus, Dumnezeu Cuvântul Care S-a făcut om şi face din conţinutul însuşi, într-un mod teoretic, o deosebire a firilor din care El este compus, care deosebire nu e distrusă de unirea dintre ele, pentru că e Unul compus din două sau două în Unul, dar va face să fie doi prin împărţirea firilor sau face din ele două[6] Persoane, la modul propriu: să fie anatema!
8. Dacă cineva foloseşte expresia: „al celor două firi”, mărturisind că, există o singură unire între Dumnezeire şi umanitate sau expresia: „o singură fire a lui Dumnezeu Cuvântul întrupat” şi nu va înţelege aceste expresii, cum le-au gândit Sfinţii Părinţi, adică, ca dumnezeirea şi umanitatea din care s-a făcut o unire ipostatică, pentru care există un singur Hristos; ci din aceste expresii va încerca să introducă o singură fire sau natură [făcută din ambele firi] a Dumnezeirii şi a umanităţii lui Hristos, să fie anatema!
Pentru că învăţând, că Cuvântul Unul Născut a fost unit în mod ipostatic [cu umanitatea], noi nu vrem să spunem, că s-a făcut o amestecare reciprocă a firilor, ci fiecare fire a rămas ceea ce era, [prin aceasta] noi înţelegem, că Cuvântul S-a unit cu trupul. De aceea există un singur Hristos, deopotrivă Dumnezeu şi om, consubstanţial cu Tatăl, în ceea ce priveşte dumnezeirea Sa şi consubstanţial cu noi în ceea ce priveşte umanitatea Sa.
De aceea sunt în mod egal condamnaţi şi anatematizaţi de către Biserica lui Dumnezeu, cel care împarte sau taie taina dumnezeieştii iconomii a lui Hristos sau care introduce amestecare în această taină.
9. Dacă cineva va lua expresia: Hristos trebuie să fie închinat în cele două firi ale Sale, în sensul că el doreşte să introducă două adorări, una cu referire la Dumnezeu Cuvântul şi alta cu referire la om sau dacă cineva se va descotorosi de trup, [adică de umanitatea lui Hristos] sau va amesteca, deopotrivă, dumnezeirea şi umanitatea Sa şi va spune monstruozitatea că există o singură fire sau natură unite şi astfel se închină lui Hristos şi nu îl cinsteşte printr-o singură adorare, a lui Dumnezeu Cuvântul făcut om, împreună cu trupul Său, după cum Sfânta Biserică învaţă dintru început: să fie anatema!
10. Dacă cineva nu mărturiseşte, că Domnul nostru Iisus Hristos, Care a fost răstignit în trup, este adevăratul Dumnezeu şi Domnul slavei şi Unul din Sfânta Treime: să fie anatema!
11. Dacă cineva nu anatematizează pe Arie, pe Eunomiu, pe Macedonie, pe Apolinarie, pe Nestorie, pe Eutihie şi Origen, împreună cu hulitoarele lor scrieri şi, de asemenea, pe toţi ereticii deja condamnaţi şi anatematizaţi de către Sfânta, Catolică şi Apostolică Biserică şi prin cele mai dinainte [de acesta] Sfinte patru Sinoade şi [dacă cineva nu îi anatematizează deopotrivă] şi pe toţi, care au avut şi au sau care rămân în hulele lor şi se ţin, până la sfârşit în astfel de păreri, ca ale ereticilor menţionaţi aici: să fie anatema!
12. Dacă cineva va apăra pe hulitorul Teodor al Mopsuestiei, care a spus, că Dumnezeu Cuvântul este o singură persoană, dar că o altă persoană este Hristos, care a fost necăjit de către suferinţele sufletului şi dorinţele trupului şi s-a separat, pas cu pas, depăşind ceea ce este inferior şi făcându-se mai bun, prin sporirea Sa în fapte bune şi a ajuns, în acest fel, la o viaţă ireproşabilă, şi că a fost un simplu om, care a fost botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi a obţinut, prin acest botez, harul Sfântului Duh şi a devenit vrednic de înfiere şi s-a închinat Persoanei lui Dumnezeu Cuvântul (şi L-a cinstit ca pe chipul unui împărat) şi că el a devenit, după înviere, neschimbat în gândurile Sale şi de aceea fără de păcat.
Şi, iarăşi, acest hulitor Teodor, a spus de asemenea, că unirea lui Dumnezeu Cuvântul cu Hristos este asemenea cu aceea, după învăţătura Apostolului, existentă între bărbat şi femeia lui, prin care „ei vor fi amândoi un trup”.
De asemenea [Teodor] a cutezat, printre multele sale alte blasfemii, să spună, că, atunci când, după învierea Domnului, El a suflat peste Ucenicii Săi şi le-a zis: Primiţi Duh Sfânt!, El nu le-a dat, cu adevărat, pe Sfântul Duh, ci acea suflare a Lui peste ei a fost numai un semn.
El, de asemenea, a spus, că mărturisirea credinţei de către Toma, când el a zis, după Învierea Sa, atingând mâinile şi coasta Domnului, adică: Domnul Meu şi Dumnezeul meu!, nu a spus-o cu referire la Hristos, ci, că Toma, fiind plin de minunea minunată a Învierii, el astfel a mulţumit lui Dumnezeu, Cel care L-a ridicat pe Hristos.
Şi, pe lângă acestea (căci sunt multe alte cuvinte scandaloase la el), acest Teodor, în Comentariul său la Faptele Apostolilor, Îl compară pe Hristos cu Platon, cu Maniheu, cu Epicur şi Marcion, şi a spus, că fiecare dintre aceşti oameni i-au descoperit învăţătura Sa şi a dat nume discipolilor Săi şi aceştia se numesc platonicieni, manihei, epicurei şi marcioniţi, deşi Hristos Şi-a arătat învăţătura Sa şi le-a dat Ucenicilor Săi numele de creştini.
Astfel, dacă cineva va apăra pe acest prea hulitor Teodor şi hulitoarele sale scrieri, în care el şi-a vomitat blasfemiile menţionate mai sus şi nenumărate altele împotriva Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi, dacă cineva nu îl anatematizează pe el sau scrierile sale hulitoare, cât şi pe cei care îl protejează sau îl apără pe el sau care spune că exegeza sa este ortodoxă sau scrie în apărarea lui şi a hulitoarelor lui scrieri sau cei care se vor împărtăşi de aceleaşi opinii sau cei care s-au împărtăşit de ele şi continuă [să se ţină] până la sfârşit în această erezie: să fie anatema!
13. Dacă cineva va apăra scrierile hulitorului Teodoret [de Cyr], îndreptate împotriva dreptei credinţe şi împotriva primului Sfânt Sinod de la Efes şi împotriva Sfântului Chiril [al Alexandriei] şi a celor 12 Anateme ale sale şi care va apăra, ceea ce acesta a scris în apărarea hulitorilor Teodor [al Mopsuestiei] şi Nestorie [al Constantinopolului] şi a celor care au aceleaşi opinii cu cei mai sus numiţi, Teodor şi Nestorie, dacă cineva admite hulele lor sau ale lui sau va huli pe Părinţii Bisericii, care au mărturisit unirea ipostatică a lui Dumnezeu Cuvântul; şi dacă cineva nu va anatematiza acele scrieri hulitoare şi pe cei pe care au astfel de sentimente şi pe toţi cei care au scris împotriva dreptei credinţe sau împotriva Sfântului Chiril şi a celor 12 Capitole ale sale şi care vor muri în neevlavia lor: să fie anatema!
14. Dacă cineva va apăra acea scrisoare, pe care Ibas [din Edessa] a spus, că a scris-o către Maris Persanul, în care el nega, că Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat din Maria, Sfânta Maică a lui Dumnezeu şi Pururea Fecioara şi că S-a făcut om, dar spunea, că numai un om s-a născut din Ea şi el a ieşit [din Ea] ca dintr-un templu, pentru că gândea că Cuvântul lui Dumnezeu a fost o Persoană şi omul o alta; în care scrisoare el îl certa pe Sfântul Chiril ca pe un eretic, când acesta[7] învăţa dreapta învăţătură creştină, şi îl învinuia pe el de lucruri scrise aidoma vicleanului Apolinarie.
Mai mult, acesta a condamnat Primul Sfânt Sinod de la Efes, spunând că depunerea lui Nestorie a fost fără cercetare şi fără analiză[8]. Mai sus menţionata scriere hulitoare, [se îndreaptă] şi spre cele 12 Capitole ale lui Chiril, de fericită pomenire, [arătând] că e hulitoare şi contrară dreptei credinţe şi apără pe Teodor şi pe Nestorie şi hulitoarele lor învăţături şi scrieri.
De aceea, dacă cineva va apăra mai sus menţionata epistolă [a lui Ibas din Edessa] şi nu o va anatematiza şi cei care o vor apăra, vor zice că este dreaptă şi că reprezintă ceea ce e drept sau dacă cineva va apăra pe cei care au scris sau care au apărat sau apără hulele pe care le conţine la adresa Sfinţilor Părinţi sau a Sfântului Sinod de la Calcedon şi vor rămâne în aceste jigniri până la sfârşit: să fie anatema!
[1] Traducerea noastră s-a făcut din limba engleză, cf. NPNF II, vol. 14, ed. Philip Schaff, p. 751-759.
[2] Se referă, peste tot, la Teodor al Mopsuestiei. Adică şi în anatemele 5 şi 6.
[3] Dumnezeiască şi omenească din persoana Domnului, după întrupare.
[4] În urma întrupării Sale. El Şi-a asumat firea umană, a inclus-o în persoana Sa şi nu a devenit două persoane, pentru ca să introducă, prin aceasta, o a patra persoană în Treime.
[5] Cele două firi.
[6] Din cele două firi.
[7] Sfântul Chiril al Alexandriei.
[8] A vieţii şi a scrierilor lui Nestorie.