3 comentarii la „Antifeminism feminin (Suzzan Blac)”

  1. Imaginea realităţii, aşa cum este ea percepută de autoare – plină de durere, de neputinţe de tot felul, de însingurare.

    Este însăşi dimensiunea în care trăieşte autoarea.

    De fapt, este imaginea iadului.

    A iadului din mintea ei, în care se află mereu.

    Dureros.Trist.

    Dar adevărat.

  2. Capul se-ntretaie in picioare si vivifica stranutul sangelui poticnit in valul persiflarii de dragul conjunctiei in amar.

    Sagetile infrigurate isi cauta loc de strapuns si nu gasesc alt loc, decat intr-o carne defaimata de sarutul tihnit al oranduireii in kalos si thanatos.

    Albastreala aia de peste tot si de peste toate trimite la vineteala mortuara a cetatilor enumerand mortii cu nelipsire si hoituri scaldate in mormantul cuceritor de betie de iad.

    Sangele se rasfira peste lutul mormantului de terra sigilata in rosu vinovat si blestemat de necucernicie.

    Vitejia bolanda a cruzimii si-ataca vorba pacii negasite din ungherele privirii innotatoare a speciei umane.

    Te suge sangele pe tine, surogat al sistemului ce se prinde in avantatul citadin al mortii -clepsidra a timpului nemangaiat.

    Cum sa-ti bandajezi dorul in versuri colindand perimetrul inconjurat de ghetzarii moliciunii impatimite?

    Credeam c-ai inteles ceva din imprejurimile simfoniei ce patrundea ca plictisul ploii in tine, si m-am ales cu incetineala scurgerii in vesnicia ingandurata a fierului ce miroase a clopot nemangaiat.

    Cum sa-ti mai bandajezi pasul in impaciuiala promisa?

    Bandajele astea toate poarta-n ele metalul somitatii cruzimii. Patimile crude la care ai fi renuntat treptat sub bolta arcuita-a tonalitatii muzicii de astre se prelinge in alungirea trupului ce-asteapta mantuire de gol.

    Zguduie-ti limpezimea inrosirii in virtutea incornorata a raului devastator si, suguietz,imblanzeste-te in sfartecarea limbii. Miscarea e voit unificatoare in abisul sfaramat atitudinal si latifundiar de gloaba ce se-ntinde dedublat.

    Mi-e Groaza! Mi-e mila! Mi-e tare dor de simplificarea ecuatiei! Mi-e plinit jindul de catre tinele ce se rafuieste cand nu gaseste solutie ochiului portocaliu ce gabuieste o paleta aurie de gat sfartecat de-nsiruire in nebine.

    Somnul se perpetueaza in nestirea izvoratoare de necuprins atzatzator de crud si jefuitor al neincrederii in iubire si judecata. M-aprinde lipsa de tzinta.

    Ma juleste pielea de frigul trecerii in ghetzari stirbiti de ocolire-a soarelui! Ochii mi-s scosi din randuiala blandetii, si cant cu nesabuinta un raset innebunit de schizosfaraiala fara de nadejde. Ma frigi!

    M-ac0peri in razbunarea rosului din sangele macabru, m-apesi cu reticenta impungerii ce n-are capat de -omorat la nestiut. Mi-e teama! Mi-e clipa sangelui inmarmurita-n liniste de gheata, si-astept sa vina ciripitul viu de pasare maiastra.

    Sa curete ciuntitul lagar de gura cascata ce ametzeste cu sublimul mincinos de indoiala. Mi-e calauza vantul fioros de vultur nesagalnic ce ia totul in seama, si sfarteca cu nasabuinta inclestarii. E o-nclestare de fier ce nu asteapta codri suierand a clatinare. Invoitul de persoana.

    Mi-e plina gura de castigul rugii ce se-apasa -ntemeiat in seninul pe care mi l-ai promis demult. Dintii argintii ai gloabei umane se-ntiparesc prefigurand multiplicarea-n diavolesc, si-ating amar din lipsa vesnicului simfoniei perfecte.

    Nu mai e glas in mine.. Si plansul e-n strafulgerare de copios mahnit al mortii nefugare. Nu stiu s-astept. Ma nemangaie gandul nerodirii, si nu am copci de spor in „antifeminism feminin”.

    Si ochii se atarna-n neconturatul deciziei de colindat in jurul mesei rotunde, si totul se prelinge in nestiutul lipsit de buza imbratzisarii. Mi-e o cruzime -n glas, si ma apar in iutzimea ingaunarii.

    Ce stropi de lacrimi sa te poarte? Nu mai e loc pentru mulare-n luminos, ci-n javra singurimei de simtire. Mi-e frig de tot, m-aduna pasii cei lugubri, si cant adesea-ncatusat. Se-nghite somnul de-om in nesuflare, si in morminte de strambare. Esti rasucit. Esti ametit de lipsa omeniei. Revii.

    Si razi ca te impung si te lungesc pe patul gri al lui Procust. Metalizarea nervului.

    Geometrie necucerita inca de inalt! Pasivitate suieratoare! Dedublare! Nu se poate-ncropi „nike” de triplu gemene al mulcomitului de limba sangeranda-n rau.

    Si oare cum s-existe raul?

    Ilina Palici

  3. Multumim pt. aranjarea textului!

    L-am scris prin mai multe petice de timp, pe cand umblam pe holurile spitalului unde lucrez.

    Apreciez din inima efortul estetic si cu bun-simt al platformei Teologie pentru azi.

    Am sa-mi corectez atitudinea de acum inainte.

    Blagosloviti!

    Otilia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *