Zi: 27 septembrie 2009

Doamna Sandra Saliscan ne ajută să mărim Dar din daruri 46, de aceea ne trimite ceea ce dumneaei dorește. Acum câteva minute ne-a trimis BZN (dați un clic și ascultați!), pe lângă altele, și următoarea remarcă emailistică:

Generația mea, a anilor ’67, asculta această muzică în practica agricolă. Culegeam porumbul, merele, strugurii la Ceptura, Bănești.

Iar seara, la focul de tabără,  noi,  elevii de liceu,  acultam muzică  de discotecă. Nu aveam telefoane și nici calculatoare, ci doar fluturi în stomac și vise, milioane de vise.

Cum să nu, doamna Sandra, și eu îmi aduc aminte de mărețele împliniri ale acelor zile.

Pentru cei care nu știu ce e practica agricolă…le-o traducem pe românește: muncă forțată. Te lua tovarășa directoare și cu tovarășa dirigintă (adică, care conducea clasa ta), pe tine, detașamentul clasei a 7-a, acum, pe-n tomnate și te ducea la depănușat de porumb, la strâns roșii, la cules mere, la strâns gheorghine și coada șoricelului, la strâns maculatură (adică cărți, reviste, ziare), la strâns fier vechi…și, dacă te arătai capabil…primeai notă mare.

Ca acu două clipe îmi aduc aminte, cum mă duceam la roșii, cu găletușa și mâncam roșii până ce treceau prin noi și, după ce treceau, începeam să ne dăm cu roșii în cap…bineînțeles, fără să ne vadă doamna dirigintă, care ne cam urechea și ne cam trăgea și cu nuielușa la picioare.

Iar la porumb: tot așa. Culegeam ce culegeam…și mai dam cu un porumb, în cap, la vreun coleg de generație, tot la fel de muncitor ca și noi.

Asta e cu munca, cu practica…Adică trebuia să facem anumite zile pe sezon,  gratuite, în câmpul muncii, deși nu eram salariații CAP-ului sau ai fermei sau ai crescătoriei X de pui sau ai livezii de meri. Noi eram aduși cu mașina sau pe jos și munceam ce munceam…și plecam acasă să mâncăm. Sau veneam cu pachețelul la noi cu mâncare și, pe la 12 ziua mâncam. Adică de dimineața,  de pe la 8, stam pe câmp, până spre ora 17…și atunci nu mergeam la școală.

Când era practică era practică…adică muncă și distracție fugitivă. După ce se termina practica agricolă…mergeam la studii. Asta era în primele două săptămâni ale lui septembrie: de pe la 16 septembrie și până la 1 octombrie.

Cu focul de tabără e altă poveste. Dacă te duceai cu școala sau se reuneau elevi de la mai multe școli într-un anume loc, tabăra de vacanță dura cam vreo două săptămâni. Spre joi-vineri din ultima săptămână, cei mai în vârstă ne puneau să strângem lemne, să facem o mare stivă, când venea seara aprindeam focul ăsta și cântam și ne povesteam și ne poezeam pe lângă el și asta era toată distracția.

Focul de tabără era un fel de luat la revedere, înainte de luatul la revedere. Și în tabără nu aveai televizor, nici radio, poate vreun casetofon de vai de lume și acolo se practica cântecul…despre care spunea domna Sandra.

Deci și noi am fost ceva comuniști, dar habar aveam de ce. Eram pentru că eram. De parcă acum ne întreabă sau ne spune cineva ce înseamnă să fii democrat, capitalist, concurent în greaua muncă a vieții?