„Practica agricolă” și fiecare ce își aduce aminte

se pare ca suntem batrani

Doamna Sandra Saliscan ne ajută să mărim Dar din daruri 46, de aceea ne trimite ceea ce dumneaei dorește. Acum câteva minute ne-a trimis BZN (dați un clic și ascultați!), pe lângă altele, și următoarea remarcă emailistică:

Generația mea, a anilor ’67, asculta această muzică în practica agricolă. Culegeam porumbul, merele, strugurii la Ceptura, Bănești.

Iar seara, la focul de tabără,  noi,  elevii de liceu,  acultam muzică  de discotecă. Nu aveam telefoane și nici calculatoare, ci doar fluturi în stomac și vise, milioane de vise.

Cum să nu, doamna Sandra, și eu îmi aduc aminte de mărețele împliniri ale acelor zile.

Pentru cei care nu știu ce e practica agricolă…le-o traducem pe românește: muncă forțată. Te lua tovarășa directoare și cu tovarășa dirigintă (adică, care conducea clasa ta), pe tine, detașamentul clasei a 7-a, acum, pe-n tomnate și te ducea la depănușat de porumb, la strâns roșii, la cules mere, la strâns gheorghine și coada șoricelului, la strâns maculatură (adică cărți, reviste, ziare), la strâns fier vechi…și, dacă te arătai capabil…primeai notă mare.

Ca acu două clipe îmi aduc aminte, cum mă duceam la roșii, cu găletușa și mâncam roșii până ce treceau prin noi și, după ce treceau, începeam să ne dăm cu roșii în cap…bineînțeles, fără să ne vadă doamna dirigintă, care ne cam urechea și ne cam trăgea și cu nuielușa la picioare.

Iar la porumb: tot așa. Culegeam ce culegeam…și mai dam cu un porumb, în cap, la vreun coleg de generație, tot la fel de muncitor ca și noi.

Asta e cu munca, cu practica…Adică trebuia să facem anumite zile pe sezon,  gratuite, în câmpul muncii, deși nu eram salariații CAP-ului sau ai fermei sau ai crescătoriei X de pui sau ai livezii de meri. Noi eram aduși cu mașina sau pe jos și munceam ce munceam…și plecam acasă să mâncăm. Sau veneam cu pachețelul la noi cu mâncare și, pe la 12 ziua mâncam. Adică de dimineața,  de pe la 8, stam pe câmp, până spre ora 17…și atunci nu mergeam la școală.

Când era practică era practică…adică muncă și distracție fugitivă. După ce se termina practica agricolă…mergeam la studii. Asta era în primele două săptămâni ale lui septembrie: de pe la 16 septembrie și până la 1 octombrie.

Cu focul de tabără e altă poveste. Dacă te duceai cu școala sau se reuneau elevi de la mai multe școli într-un anume loc, tabăra de vacanță dura cam vreo două săptămâni. Spre joi-vineri din ultima săptămână, cei mai în vârstă ne puneau să strângem lemne, să facem o mare stivă, când venea seara aprindeam focul ăsta și cântam și ne povesteam și ne poezeam pe lângă el și asta era toată distracția.

Focul de tabără era un fel de luat la revedere, înainte de luatul la revedere. Și în tabără nu aveai televizor, nici radio, poate vreun casetofon de vai de lume și acolo se practica cântecul…despre care spunea domna Sandra.

Deci și noi am fost ceva comuniști, dar habar aveam de ce. Eram pentru că eram. De parcă acum ne întreabă sau ne spune cineva ce înseamnă să fii democrat, capitalist, concurent în greaua muncă a vieții?

3 comentarii la „„Practica agricolă” și fiecare ce își aduce aminte”

  1. 1. ADUSI DE BARZA

    N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi.. Am trait frumos!!!!!!!!!!!!!

    Pe noi NE-a adus barza si NE-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii.

    Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa.

    Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub Barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care NE-a fost dat sa NE nastem.

    Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma „Tipi-Tip”.. Citeam pe ascuns „Elevul Dima dintr-a saptea” si „Boccaccio”, iar la vedere „Ciresarii” si Jules Verne.

    Noi nu NE trimiteam SMS-uri, NE fluieram sa iesim afara. „Mama lu’ Cutaaaare. Il lasati pe Cutare afara?”

    Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume.

    Cei care „driblau” erau la fel de pretiosi ca si O minge „Artex”. Jucam „Tara, Tara , vrem ostasi” , „Flori, fete sau baieti”si de-a „v-ati-ascunselea” . Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

    2. RATIA DE FERICIRE

    Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau „exercitii la paralele”, imitand-O pe Nadia Comaneci.

    Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi.

    Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, Dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe Internet. Dar aveam prieteni.

    Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de Susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-O apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.

    Luam „Pepsi” pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate O tabara de pionieri.

    Stateam la cozi, „inaintasii” care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele pt.zahar si ulei. Dar nu stiu cum de S-a intamplat, am reusit, ASA copii cum eram, sa NE luam ratia de fericire. Cate-O portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea.

    3. DESENE…

    Noi n-am avut DVD player, NE uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz. Jucam „fazanul” si construiam masini si palate din placutele metalice de la „Mecano”.

    Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, NE uitam la „Mihaela si Azorel”, alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar.

    Am supravietuit serialului „Dallas” si-am inventat un joc in care numaram in engleza: „Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu O lasa/ca este prea frumoasa”. Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la „Turbo”.

    Ne jucam de-a printesele (un fel de „real life role play game”), beam apa minerala „Aurora” (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata „Polar” (fara inlocuitori).

    Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-I straina, si NE umpleam pauzele de scoala cu biscuiti „Voinicel”. Aveam sugativa si pic cu care NE stergeam singuri greselile.

    Nu luam niciodata „foarte bine” la scoala, Dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.

    4. MAJORATE

    N-aveam sali de cinema cu sunet Dolby, Dar faceam cozi la filme ca sa vedem „Liceeni” sau „Declaratie de dragoste”. Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la „Vocea Americii”.

    Noi, unbelievable, n-am avut manele. Si nu NE faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul „Cinema” si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste.

    Adidasii „originali” aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura Casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii.

    Noi nu NE-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking.

    Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta.
    Eram misto si faini, niciodata cool.

    5. RITUAL

    Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca.
    Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei.

    N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care sareau broboane de apa.

    Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat.
    Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile.

    Noi n-am trait mai bine sau mai rau,

    Am trait!

    Ps: Amintirile nu sunt scrise de mine, dar pentru ca ma regasesc in ele – revolutionara tehnica copy-paste! – am crezut de cuviinta sa le postez.

    De fapt, daca ar trebui sa fiu sincera, le-am primit pe e-mail de la un fost coleg in amintirea unor foste vremuri…

    Ce viata !

  2. Ma bucur sa va cunosc, Doamna Camelia. Si numai datorita acestei platforme minunate sustinuta la maxim de creatorul ei, al on line-ului de 5 stele, Parintele Dorin Piciorus si de Doamna Preoteasa Dr. Maria Cristina.

    Orice perioada istorica isi are luminile si umbrele ei, e plina de amintiri, bucurii dar si de regrete si dureri. Sau unde exista marmura, exista si noroi si viceversa.

    Dand „Cezarului ce este al Cezarului „, din epoca de aur nu a lipsit si frigul, intunericul, mancarea rationalizata, interdictia de a frecventa biserica, obligativitatea de a fi membru de Partid, munca la canal a multor studenti, preoti … Of, Doamne!

    Nu am prea avut nimic, nici libertatea presei, nici ziare, nici internet, nici tot ceea ce este acum in marile magazine, am mers pe bicicleta fara casca, cotiere si genunchiere, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, nu a trebuit sa ne ferim copiii de pedofili si dezaxati.

    Asa este, noi ne uitam la Calimero si citeam PIF Si LICURICI.
    Noi am dat capacitatea si nu faceam parte dintr-un program – grila. Eram maturi si responsabili.

    Noi suntem produsul a doua evolutii istorice, a trecerii de la comunism la democratie si nu dorim o lume cu ascensiuni bruste si caderi ametitoare, nu dorim coruptie, somaj, birocratie, parazitism, saracie.
    „Tanara ” America pana la a sa democratie, a avut peste 40 de presedinti.

    Doresc Romaniei (romanilor) interes pentru schimbare, sustinere in promovarea valorilor din partea celor ce o reprezinta.

    Tara noastra este cunoscuta prin „exportul” de creiere, de inteligente in Occident in domeniul medicinei, ingineriei, artei.

    Democratia trebuie si poate demonstra ca locul acestor personalitati este din nou aici, in Romania, ca pot lucra si pot fi pretuiti deopotriva si in tara asta. Sunt oameni care merita sa fie platiti la justa lor valoare, care nu vor sa fie umiliti pentru asi face meseria, care nu vor sa isi lase parintii acasa si sa plece departe doar pentru „a trai”.

    Cu stima pentru gandurile Dumneavoastra bune, Doamna Camelia si salutarile mele colegului de generatie pentru rememberul anilor („La Dolce vita” made in Romania).

    Toata stima pentru acest spatiu pus la dispozitie prin bunavointa infinita a Parintelui Dorin si a Stimatei Doamne Preotese.

    Sandra Saliscan

  3. @doamna Sandra

    Vă mulţumesc pentru apreciere… Sunt vremuri trecute, care au lăsat o umbră de regret în sufletele noastre.

    E firesc să fie aşa, doar este viaţa noastră,dar parcă prea multe s-au schimbat într-un timp atât de scurt.

    Fac parte din generaţia anilor ’65, generatia blugilor şi a adidaşilor …frumoase vremuri;păcat însă, că nu se vor mai întoarce niciodata.

    Dar, asta este.Viaţa merge mai departe,cu bune şi cu rele,fie că vrem fie că nu vrem. Din păcate,nu în direcţia în care ne dorim noi. Unii dintre noi.

    Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *