Idealizând

post scriptum

Tentant, nu? De la președintele aruncător de bombe în Irak (și nu s-au găsit  încă tonele de arme ecologice, presupuse a fi în ograda lui Saddam)…la președintele rugător.

Observați iconologia neoprotestantă a fotografiei idealizante! Mai ușor sau deloc cu Hristos, cu Maica Domnului, cu Sfinții! Băgați-ne pe noi în locul lor! Dați-ne cu farduri! Noi suntem mai buni decât ei!

Dacă, pentru noi, comuniunea cu Sfinții sau rugăciunea împreună cu ei ne este negată, de tot felul de facțiuni religioase parazitare ale eclesialității…iată baptistule, mormonule, iehovistule, adventistule, cum președintele trecut se ruga cu foștii președinți…pentru ce?…pentru pacea lumii.

Cei trei sub umbra crucii! Un fel de tipologia Treimii la stejarul lui Mamvri. Beatitudine, concentrare, suspans…chici, bădărănie, hulă, deziconizare.

Cea mai mare lovitură adusă adevărului icoanei este deziconizarea și deziconizarea înseamă depersonalizarea omului. În loc să mai vezi chipul adevăratului om (cum mai subliniam și în alte rânduri) vezi pe impostorii, care chipurile, au luat locul lui Dumnezeu pe pământ.

Înlocuirea icoanei cu o imagine fadă se petrece peste tot!

Gogoșarul pus pe clădire ca reclamă, fata care vinde saltele, actrița care face reclamă unei bănci sau unei firme…sunt icoane întoarse cu susul în jos.

De ce?

Pentru că icoana se pune sus, la vedere și ea ne duce spre lucruri, care depășesc orizontul nostru îngust, ne duce spre veșnicie.

Dacă în locul icoanei pui ochelari de soare, sutiene, mașini de teren, sticle de bere sau pe tine în format 10 metri pe 10 metri…nu faci decât să impui drept reper sau drept profil personal…ceva fără transcendență, fără greutate reală, adică duhovnicească.

Omul înduhovnicit, Sfâtul e icoana!

Dacă pui un drac sau un nenorocit de om în locul Sfântului ai o non-icoană! Și non-icoana nu ne duce spre nimic pozitiv, spre nimic mai mult, ci spre tot mai puțin sau deloc.

Acum, că vine campania electorală, nu trebuie să uitați, că afișul electoral este un icon formator de opinie. El vrea să îți spună ceva. Trebuie să îl decriptezi. Uneori poți să îl decriptezi și să rezulte că el e frumos, iconul, poza publicitară…dar că nu are nimic de-a face cu persoana reală, ca atare, aceea care viază și se mișcă.

Concluzie:

Poza de sus e un chici, adică ceva de prost gust.

Tot ce e fals e urât.

Tot ce e fals e contraproductiv.

Tot ce e fals e ambiguu.

Tot ce e fals e de aruncat.

Rămâne numai ceea ce este: sfințenia omului!

Nu-i așa că simțiți diferența, când o comparați cu Icoana tuturor Sfinților ?

Icoana tuturor Sfintilor

Și asta e reală, iubiții mei, nu e doar o iluzie!

E real de superfrumoasă această realitate!

E ce ne așteaptă dacă ne ostenim spre mântuirea noastră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *