Melomanii stau numai pe lângă Teatrul Național

În fața teatrului era un aranjament floral sub formă de pian și pianist. În parcul de lângă…a apărut asta.

Bineînțeles, că nu suntem melomani, cum nu suntem nici francofili, nici germanofili, nici rusofili, nici maghearofili…în masă. Dar monumentul nu a fost plebiscitat ci impus. Se înțelege…A fost acum, în toamnă, ce a fost…când l-au huiduit pe cine l-au huiduit…și de aceea…multă muzică. Dar nu e muzică simfonică pe nicăieri, în afara concertelor ălora.

Și asta m-a enervat dintotdeauna: ideea de public select și, mai ales, meloman.

Cum însă meloman înseamnă: iubitor de cântec, din limba aia, de unde vine el, cuvântul, rezultă că dacă îmi plac manelele, muzica populară, romanțele, jazzul, rockul, popul, hip-hopul, chitară solo, cântatul la clarinet sau la muzicuță și ascult într-una sunt meloman.

Și dacă ascult toată ziua păsărelele în pădure sau greierii prin iarbă sau brotacii de baltă…tot meloman sunt. Și dacă ascult vântul sau huruitul roților de tren, scârțâitul scaunului sau ritmul plesniturilor din palme sau din degete…tot meloman sunt.

Pentru că îmi place ritmul, muzica, lucrurile antrenante. Intuiesc suntele, le simt, vibrez la ele, le visez. Înseamnă că sunt meloman și sunt select, atâta timp cât îmi plac lucruri atât de multe…și nu doar un singur gen de muzică.

Cum să fiu de acord cu un încrezut, care îmi spune că el ascultă numai Enescu sau Beethoven…dar nu și muzică populară, când ambii autori de geniu au folosit ritmuri populare sau cântece din epoca lor, în compozițiile lor simfonice?

Cum să îmi spui că asculți Mozart, dar nu îți place sum sună vântul sau unduioasele și dureroasele doine sau ritmurile alerte ale muzicii contemporane? Păi simfonicii de geniu sunt foarte alerți, foarte rudimentari în gusturile lor, foarte țărani în cântecele lor, adică autentici.

Muzica de geniu simfonică nu e mai mare decât doina de geniu a unui țăran. Nu poți compara romanul cu haikul, dar fiecare specie are desăvârșirea ei.

De aceea, nu îmi plac sclifoselile intelectualilor noștri, care nu ascultă decât muzică simfonică, dar nu și hora miresii sau un hip-hop zdravăn, pentru că nu sunt de ei. Ai lăsați-mă! De când asta! S-a schimbat cumva omul…și nu am aflat? Are cumva alte simțuri și altă inimă?

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *