Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Lună: octombrie 2009 (Page 1 of 23)

Pă românește: șucăr… În engleză, ameliorat: șugăr

M-a șucărit ăla…rău de tot! Adică m-a supărat enorm de mult. Însă aria lui șucăr e mult mai largă…Dar, de obicei, m-a șucărit…egal: m-a supărat, pentru ca: tricou șucar = frumos, la modă. Însă aici avem alte date, întregitoare…

sucar

Acelaș cuvânt e și din țigănește și din germană și are trei sensuri diferite și se accentuează diferit. Ce te faci când ai cuvinte pluri-sensuale? Cum alegi sensul cuvintelor omografe, adică care se scriu la fel dar nu au același înțeles?

E o problemă. Șucărit, șucăreală, șucăr…

E șucăr mare în Regie…A venit Poliția. Adică e pericol mare, pentru că poliția face percheziție asupra deținerii de droguri.

Nu mai fii șucărit pe viață! Nu mai fi supărat pe viață! Dă-ți o șansă! Muncește ceva! Fă ceva!

O femeie șugăr, adică dulce, adică o dulceață de față. Dacă te îndulcești puțin uiți de supărare, de șucăreală

Nu mai fi albastru sau verde pe mațe!

Nu mai fi rău cu tine și cu alții!

Învățați mereu limba română și orice limbă, ca să vă dezvățați de minciuna, de închipuirea de sine, de tâmpita expresie: eu știu limba engleză, franceză, greacă sau arabă! Nu, nu știm! O limbă e un colos, e o imensitate!

Nu e de ajuns să știi doar un sens, două, nouă sau 10.000 sau 200.000 de cuvinte!

Nu e de ajuns niciodată nimic!

Învățați continuu…ciulind urechile peste tot…și ochii!

Învățarea continuă este smerenie, smerire, adică realism, realitate, coborârea în realitatatea profundă a experienței.

Lumea noastră e pestriță

Da, ea nu e albă sau neagră, nu e numai aaaaaaaalbă sau numai neagggggră ci pestriță, amestecată, vărgată, în dungi…de diverse culori. Conceptul fotografic pe care vi l-am propus în Picasa, și nu a fost înțeles prea bine de către toți, a fost  tocmai acesta: împreună cu toți. Împreună cu toți…ne înțelegem fiecare în parte.

Dacă credem că nu avem nevoie și de politician, și de artist, și de filosof și de manichiuristă și de olog și de hoț, ca și de teolog…ca să ne înțelegem…nu vrem să ne înțelegem profund.

Fiecare ne spune povestea lui. O poveste mai deșteaptă sau mai puțin deșteaptă, mai sfântă sau mai deloc sfântă, dar tu, ortodox și român al secolului al XXI-lea tragi concluzii. Tragi concluzii despre viitor…din prezent. Dacă înțelegi lumea ta, care e ultima știre politică, mondenă, ultimul TV, ultimul telefon, ultima lege, ultima boală, care ne vizează, toate, numai pe noi…prinzi, ca în ghicitură, viitorul.

Ce să faci cu viitorul…dacă tu ești mort pentru prezent? Dacă stai închis în cușca ta sentimentală și ideatică, dacă nu interacționezi, nu te verifici ideatic și sentimental…riști să trăiești într-o lume paralelă…și ai oroare față de ceea ce vezi pe stradă, la TV sau pe net.

De ce? Pentru că nu îți înțelegi lumea!

Asta nu înseamnă că trebuie să ne facem tobă de mondenități, de filme porno, de desene animate nervoase și răzbunătoare, de politicianism sau de afaceri imobiliare. Însă să tragem cu ochiul, să citim lucrurile pe rapid, în diagonală, ca să fim la curent. Să știm cu ce se mănâncă, totuși, lumea noastră.

Ai nevoie să înveți lecția lumii, după cum, pe stradă, tragi cu ochii la pacienții, care merg pe lângă tine…ca să vezi cât de bolnav sau ne-bolnav ești tu.

I-am pus pe toți împreună…multe fotografii reprezentative, pe care le-am luat din diverse locații. Bineînțeles nu sunt toate fotografiile pe care le-am văzut…ci un  1% dintre ele. Ele sunt o frescă a lumii noastre. Peste un an, zece, 20…aceste fotografii sunt o arhivă a unei lumi uitate…pentru că atunci vor fi alte figuri, alte semne, alte conjuncturi.

De aceea nu disprețuiți semnele vizuale, audio sau fotografice! Păstrați aceste semne, aceste detalii de realitate! Faceți-vă portofolii, biblioteci imense cu cărți, imagini, filme, predici, articole…Strângeți ca furnica, bob cu bob, ca să aveți! Pentru că astfel nu mai căutați cartea nu știu care sau icoana nu știu care, pentru că le veți avea deja.

Conturile noastre din Picasa sunt un mod lărgit, încăpător de a vedea lumea…prin care încercăm să nu o judecăm în pripă.

Trebuie să știm să luăm ce e bun din fiecare.

Trebuie să știm să vedem frumosul de sub negreața de sub unghie, frumosul din boală, frumosul din umanitatea desfigurată, ingeniosul dintr-o prostie, ce nu trebuie să facem dintr-o hulă, ce putem învăța să nu facem citind o carte proastă…

Cu toții împreună: așa e lumea noastră!

Că vrem sau că nu vrem noi suntem contemporani cu toți cei care trăiesc astăzi.

Și fiecare ne poate îmbogăți cu ceea ce este el.

Pentru că Michael Moore are dreptate!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-dcB4lJEGhg]

Pentru întregul material, intrați aici.

When you are born again

the tomb of Blessed Dumitru Staniloae

The day of October 31 is my birthday…and I reached at 32 years.  After 4 years of literature and painting, after 100 or so books, after 15 years of theology, after 4 years of priesthood, after 4 years of blogging, in 32 years … I feel everything from the beginning, all in a student’s life. Today I felt, that I was born again, or take to the top, because that life is a journey, that never ends, although you die…

God taught me to appreciate life, because life means property in which we saved. He taught me to respect life from the first moment of my life, because I was saved from death by an earthquake. An earthquake, earthquake in 1977, saved my life in order not to be aborted by my mother.

Continuously and learned that life is pointless, if your life means a work that fulfills you. And my life is a job and a prayer, which I celebrate myself, make myself beautiful, beautiful man. Therefore today I am happy, fulfilled…but feel that I have to take one from  beginning, I forget what I did and I concentrated on what to do.

Without this fresh start everything I have done not make sense.

Looking back and seeing the long line of miracles in my life. I see those who helped and those who I have avoided due to satanic or I was impaired. I see all sorts of people and great events in my life. This would have occurred, if not started…earthquake.

In Romania, died in 1977, in that earthquake, many people value…But I was born when, at the end of October and early November, in an ambiguous atmosphere. I have lived until about 13 years into full communism, for class 8th to begin to teach democracy, because of the revolutionary events of 1989’s Romania.

The year 1989 marked my conversion to the Church’s life, just because some young people, like me, who were dying in the streets, with flowers in their hands, because President Nicolae Ceauşescu, the communist dictator of that date. In 1989, in Bucharest, tank was passed over the young demonstrators, who had flowers in their hands.

Their faith and their courage have passed since then in my heart, for which I thank them and pray for their salvation. Therefore I say that no one comes by chance on this earth, but each one is born with a purpose, a purpose that God wants. And I think my vocation is to be a servant of the Church, a priest and a writer of the Church, a theologian, to speak about the wonders of God in the life and history of the Church.

I feel the same with all my being. Therefore I need, day by day, to do something more and more beautiful for me and for all together. And every day is an evocation of presence and work of God in our lives. His presence with us is that which makes us constantly changing life, to see our sins, we see errors, let us see our wickedness…but we while, to be others, to be His own.

Write it here, I do not evoke my person, but evokes person of God and I thank and publicly, in the eyes of all for the wonders of my life. And our Church has, in its Liturgy, prayers for the blessings of  God poured into our lives and encourages us to thank His with heart size. It teaches us to thank and to enjoy front of God.

And, if we live our lives before Him, all before Him and we should enjoy beautiful.

I thank, my God, for all!

I know, that I can not pray to Thee.

But I know You know my heart and understand my joy for You and that only You  are my joy completely.

Your will be with me, my God, to know what to do with my life!

This is the fulfillment of my, if I see what to do.

Fill me of Thy glory and Thy eternal joy, that Yours is the Kingdom and power and glory of the Father and the Son, and Holy Spirit, now and ever and ever. Amen!

Tutto ciò che è importante

La felicità non è una moda passeggera. La felicità deve essere felice con Dio, per essere una vera gioia. E senza Cristo non hanno la vera felicità. La nostra gioia è reale quando la verità è la gioia nella Sua Chiesa. Tutto è molto semplice.

Therefore I believe, that we confused things each other. For that Christ makes us see clearly and not tangled our lives. Christ God brings clarity to our hearts. Dacă ceva nu e clar înseamnă că undeva am greșit. Și unde putem greși decât acolo, când nu ne recunoaștem, în mod cinstit, păcatele?

Dar…wat is zonde? Ce e păcatul pentru noi? Dacă e o bucurie…atunci nu știm ce e fericirea, cum trebuie să ne bucurăm de viața noastră. Αν δεν καταλαβαίνετε ότι αμαρτία είναι καταστροφή για εμάς…atunci cum ne putem bucura de Hristos?

Le Christ est notre joie, notre joie divine. Și când El intră în viața noastră, atunci El ne umple de bucuria de voir la vérité. C’est pourquoi, nous ne pouvons pas être heureux sans Dieu. Pentru că Dumnezeul nostru este sursa vieții noastre. Egli è la Via, Verità e Vita.

And Christ is our life, not just because it is the Creator, but because, in every moment, we are wired to His grace. And His grace is the life that fills us with truth. Αλλά η αλήθεια είναι ζωή. Este viața care vine din Prea Sfânta Treime și, în același timp, această viață e dumnezeiască, e viața plină de adevăr.

Așa înțelegem faptul de ce nu putem să despărțim dogmele Bisericii de viața noastră și nici cultul ei de viața noastră. Pentru că atât teologia Bisericii, cât și cultul ei sunt propria noastră viață. Εκκλησία δόγμα είναι ένας δρόμος της εκκλησιαστικής ζωής. Είναι ένας τρόπος για να δούμε τον Χριστό στη ζωή της Εκκλησίας.

The services of the Church, and they are, one way to look and live ecclesial. A trăi eclesial înseamnă a trăi în ritmul Scripturii, adică al dogmelor și al cultului. A trăi în ritmul Scripturii, care a fost scrisă în ritmul Tradiției Bisericii și nu în afara Bisericii. De aceea, când se pune problema  cărților apocrife / apocryphal books, a cărților respinse de către Biserică, atunci nu se înțelege faptul, că nu poate exista scriere scrisă în afara Bisericii, care să aibă mintea și Duhul Bisericii.

Нам нужна вся правда о Церкви Христовой…și nu doar câteva elemente de teologie din tezaurul teologic al Bisericii. Avem nevoie de tot adevărul pentru ca să trăim întru adevăr. Pentru ca să simțim, în mod dumnezeiește, că viața lui Hristos Dumnezeu e și viața noastră.

Și aceasta, per la nostra gioia sia piena.  Y nuestra alegría es completa, si es eterna. Y gozo perpetuo es una alegría completa, pentru că e o bucurie cu Dumnezeu și întru Dumnezeu pentru veșnicie.

Die So Easily …

because i love you

For my wife

You die with a smile
pressed on your face.
You die as a raindrop,
like a dragon-fly attached to the wings.

Therefore no one sees you, my darling,
nobody!
No one knows, because nobody loves you
like me.

I have loved you with all my heart.
I’ve loved you with all my life,
with all my blood,
that all my words…

And that is why your death is like a smile,
as a high breeze
for my eyes
because it makes me cry sweet …

And everything is so easy
and so hard at the same time.

Because I can not believe that your death is possible.
Because I believe that death
may be simpler and
so committed and love …

Love,
for it is God’s gift, is so triumphant,
passing many obstacles,
because he does not fear death.

And with all this, you die
as a dandelion blown in the wind.
You die as an irreplaceable friend of my heart.
You die with all that are you
and nobody,
but no one can replace,
never, your
beauty.

Să vezi și dincolo de ochi

Arhim. Teofil Paraian

Nici adormirea s-a nu m-a luat pe așteptate. Există, uneori, un fel de a muri…care mă lasă fără cuvinte. Tocmai de aceea nu am scris nimic, de câteva ore încoace, de când am aflat vestea. Pentru că nu mă pot obișnui ușor cu moartea unora…

Părintele Teofil, un alt Fericit al lui Dumnezeu, a plecat dintre noi cu un aer frumos, cu zâmbet teologic. Pentru că prezența sa printre noi a avut darul să ne spună, că poți să vezi dincolo de ochii stinși, dincolo de pleoapele lăsate, dincolo de tine…dacă ai harul lui Dumnezeu drept ochi noi, duhovnicești.

Când unii merg de-amboulea și cu ochi buni, cum să nu fie o minune imensă, când vezi pe un om fără ochi, că merge să predice peste tot, să spovedească, că citește și scrie cărți, concepe cărți…și, mai are și zâmbet non-atotșiutor?

L-am audiat de vreo două-trei ori în direct, în sală. Nu am vorbit niciodată cu dumnealui, însă am auzit vorbe frumoase…dar și urâte despre el. Însă eu nu mă uit la ce se spune despre cineva…ci la ceea ce văd în cineva. Nu îmi plac comentatorii care denigrează și nici cei care umflă conturul unei persoane…ca să devină, cu dinadinsul, personalitate.

Personalitatea duhovnicească nu este intruzivă, adică nu se propune în mod barbar în viața ta…ci ea intră ca uleiul în candelă și la fel și arde în tine. Persoana sa și cuvintele sale s-au sedimentat în timp, deși nu cred să fi vorbit vreodată despre el în mod public. Doar privat…

Dumnezeiescul Teofil face parte din lumea lui, care nu e lumea mea… Face parte din românismul primei părți de secol 20, are parfumul lui, modul lui de a pune problema…însă, de foarte multe ori am simțit caduce, improprii modurile cum punea problema, atât el cât și alți Dumnezeiești Părinți ai României, care au adormit…sau o vor face în curând, că asta e viața omului, fie el și Sfânt…

Însă, cu toate că era depășit de vreme în abordarea sa eclesială și în cuvântările sale (și toți suntem depășiți, mai mult sau mai puțin, atâta timp cât lumea noastră, în care am trăit, moare…la un moment dat și nu o mai învie nimeni și vine…la rând…lumea altora), tocmai asta m-a fascinat: că îmi vorbea despre lumea lui, care nu era lumea mea…dar care a îmbogățit lumea mea.

Femeia de la țară, de vreo 60-70 de ani, care vine la oraș, după cum știți, vine cu fusta ei și cu baticul ei de acum 30 de ani, pe care le-a îmbrăcat, când era ea tânără, cu modul ei de-a fi. Nu știe, cel mai adesea, cum se vorbește la mobil, cum se folosește un card bancar, cum se face chat… Lumea ei a înghețat undeva…și această inadaptare continuă la nou pe mine mă înfioară, pentru că e, cel mai adesea, voită…

La fel erau și vorbele și modul lui de a face teologie și modul lui de a vedea lumea: rămăseseră în urmă. Însă, cu toată această rămânere în urmă în domeniul surselor teologice și a raportării la ele, a vorbelor, a cunoașterii păcatelor și a bunelor vremii noastre reale și nu imaginare…Părintele Teofil avea ingenuitatea sa, frumusețea sa, copilărismul său matur, sfințenia sa, experiența sa enormă…care te făceau să treci peste micile neajunsuri aduse de vârstă și de inadaptare.

Ceea ce m-a binedispus, ceea ce m-a umplut de har era seninătatea, jovialitatea și lejeritatea sa duhovnicească de a disculta probleme grave, în doi timpi și trei mișcări și cu un limbaj comun. Trăia o Ortodoxie destinsă și nu crispată. Știa să se facă iubit, apreciat, ascultat până la sufocare…pentru că spațiile unde el conferenția deveneau mici.

Era fenomenul frumos, minunat, care se dorea văzut. Era cel de la care se așteptau multe, împotriva sănătății și a handicapului său. Era cel care își înregistra (cât îmi plăcea asta!) cuvântările, pentru ca să le reasculte, să le păsteze…

Un om al curajului și al rezistibilității împotriva handicapului său dobândit de vedere. Un om al muncii, cum nu sunt mulți dintre cei tineri, de astăzi. Un om al bunului simț, cu dragoste față de Tradiția Bisericii, cu dragoste față de români, cu dor pentru tineri, pentru a se dărui prin cuvânt și faptă altora.

Nu, lucrurile nu trec neobservate, chiar dacă, uneori, rămân…neconsemnate! Faptele rămân în oameni, formează oamenii. Ceea ce se face în ascuns, în taină se vede pe fața, pe trupul, în cuvântul, în carnea și în sufletul omului. Nimic nu rămâne fără vedere! Ochii lui Dumnezeu privesc, iau seama, ascultă îndelung. Ochii lui Dumnezeu ne ascultă îndelung și urechile Sale ne văd îndelung.

Și iarăși: nu mi-am propus în această seară ca să  vă vorbesc despre el. Nu mi-am propus nimic. Dar harul vieții lui, care a rămas în mine și în mulți alții, cu siguranță, m-a îndemnat să vorbesc și vorbesc cu plăcere, cu bucurie, cu candoare, pentru că cuvintele izvorăsc…și nu sunt trase de păr. Necrologurile nesincere sunt precum copilul dus cu forța la grădiniță. Ăla nu vrea să meargă…și bunică-sa sau mamă-sa  îi spun învățătoarei…că nu a putut să doarmă toată noaptea de dorul grădiniței…

Cam așa rămânem în oameni: ca un izvor de bucurie și de seninătate, de cuvinte frumoase, dacă suntem o imagine plină, creștinească, profund ortodoxă! Dacă vrei să forțezi lucrurile nu vei avea nimic. Dar dacă te dărui oamenilor, dacă le miști inimile și mințile, dacă le umplii gândurile și inima cu har, atunci harul lui Dumnzeu va vorbi despre tine în inimile altora.

Dumnezeu să te ierte, Părinte Teofile, și să ne ierte, prin sfintele tale rugăciuni către Domnul! Și îți mulțumesc frumos pentru candoarea de a ne fi arătat că Ortodoxia e o viață cu mult umor serios, cu multă nevoință serioasă, cu multă curăție ascetică, cu multă deschidere, adică față omenoasă.

Și abia e începutul…

Page 1 of 23

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort