A întreba nu înseamnă a fi impertinent

Tot acum câteva minute s-a terminat și reluarea emisiunii cu academicianul și matematicianul Solomon Marcus de pe TVR Cultural.

Solomon Marcus

Pe lângă fascinația pe care mi-au provocat-o logica și discursul foarte apdatat pentru vârsta sa, am reținut de la academicianul nostru două lucruri esențiale pentru un tânăr:

1. întrebarea e germenele cunoașterii și de aceea nu e niciodată impertinentă și

2. să nu te temi de greșeală, atunci când cercetezi, când studiezi, pentru că greșeala e un focar de înțelepțire și de dinamizare a eforturilor tale de căutare.

Însă, în comparație cu academicianul Marcus, sprinten, vioi, volubil, atractiv, în ciuda defectului său de vorbire, d-l Patapievici se leagă la ochi cu același tip de discurs de vreo 10 ani încoace, de parcă nu a mai învățat niciun alt cuvânt sau mod de a pune problema în ultimul timp.

Am senzația enervantă a pasului pe loc, a bătutei pe butoaie, a morgii care nu mai prinde nici la cei care, în mod ipocrit, se revendică ca gânditori în cer și nu pe pământ.

Ca să îi folosesc expresia: simt că este inadecvat cadrului ca atare. De ce? Pentru că nu mai simte cum să vorbească unui public, care nu mai e publicul de acum 10 ani, nici cel de acum 5 ani, nici cel de acum 3 ani, ci e cel de acum două minute.

Tocmai de aceea e tot mai anostă punerea în scenă a discuției, dacă nu cumva, invitatul nu îl invită să iasă afară…din cușca lingvistică în care vrea să îi bage pe toți invitații săi.

Tocmai de aceea văd emisiunea lui George Stanca mult mai vitală și mai interesantă prin dinamismul și spontaneitatea ei, prin lejeritatea cu care se discută de ambele părți, decât costumul țeapăn al domnului Horia-Roman Patapievici, care vrea să-i unidimensioneze pe toți intelectualii și non-intelectualii țării spre un singur fel de a pune problema, de a vorbi, de a surâde, de a discuta o problemă.

Până la d-l Patapievici, nu știam că Ceaușescu poate avea mai multe clase, chiar facultate și profesionalizare sagace, dar limbajul său de lemn să te enerveze tot la fel de mult, ca televizorul anilor 70-80, care împânzea prosperitatea și pacea între toate națiunili.

Nu e nimic mai rău și mai dezgustător pentru o generație de tineri, care vor să se formeze, să se specializeze, să înțeleagă faptul, că a fi intelectual înseamnă a vorbi într-un anume fel, a zâmbi într-un anume fel, a folosi în mod purist limba, adică doar unele cuvinte se folosesc, pe când altele sunt repudiate, să meargă și să se comporte doar într-un anume fel, pentru că, săracii intelectuali de mâine, nu fac decât să ducă mai departe, spre noi culmi de civilizație și enervare, slăvita limbă de lemn aurit, care i-a enervat pe părinții noștri, ne-a enervat pe noi și va enerva și pe alții…până la adânci bătrâneți.

Inadecvare e numele dumneavoastră, domnule Patapievici!

Inadecvarea la oamenii prezentului.

O inadecvare soră cu ramolirea, din punctul meu de vedere. Pentru că nu pot să cred sau să accept faptul, că ești conștient că exasperezi pe oameni cu modul tău de a fi, monoton și fals academist, și o dai înainte cu abecedarul, când vezi că oamenii mănâncă tabla înmulțirii, acum, în alt fel.

Însă, ce mă interesează pe mine, nu?, dacă mă plictisește moderatorul? Parcă e sigurul în România?!…

Did you like this? Share it:

Un comentariu la „A întreba nu înseamnă a fi impertinent”

  1. Patapievici se-nnoada in jurul discursului mort ce nu banuie, ca striveste prin putreziciune.

    Patapievici se prezinta la praznicul limbii cu cravata scortzoasa ce-alunga mustele binemirositoare din Baudelaire, care, chiar gnostic, mai face bine si din rau.

    Patapievici stinks!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *