Din tine iese un pom?
O creație a lui Stanislav Odyagailo, un ucrainean…și aici și aici găsiți mai multe lucrări ale sale.
Zi: 5 octombrie 2009
Zborul norilor
E vorba despre o filă video uluitoare, în care vedem, în diferite ipostaze și locuri de pe glob…trecerea norilor, zborul lor. O găsiți aici. Prima de sus.
Copiii ideali și…cana cu apă a bătrâneților
„Altar” și percepția despre România
Altar e o trupă rock românească despre care am auzit pe când eram elev la seminar…și cel care îmi vorbea despre ea pe atunci, îmi spunea că e compusă din doi membrii, cu plete până la c** și că sunt sataniști. Nu știu dacă i-am văzut vreodată la televizor sau pe net…însă îmi tot stă în cap gândul, că i-am întâlnit la Mănăstirea Curtea de Argeș, acum vreo 15-17 ani în urmă. Mă rog…
Ideea e că astăzi, printre picături, am ascultat un album de-al lor, din 12 piese (nu îi știu însă numele), cu versuri foarte interesante…și fără niciun fa** you la bord. Pe una dintre ele, pe La noi…am ridicat-o la nivel online în Chirbit și vreau să o discut acum, pentru că tot am auzit versurile ei, în diverse formulări.
Început folcloric, liniștit, duios (adică a existat cândva, nu mai știm când, o Românie altfel, o Românie profundă), pe când acum intră zgomotul, căci România lui Ce-ți doresc eu ție a apus…fiindcă aceea diferă, în mod catastrofic, de România postdecembristă. Și, cu toate acestea, Altar dorește o Românie învingătoare, una puternică pe plan actual…și nu una umilă.
Umilința e tot una cu prostia…din perspectiva trupei românești de rock.
Al patrulea vers proclamă: România nu are viitor!…deși, dacă ai parte de carte și câștigi potul cel mare…dușmanii or să moară de supărare. Deci are sau nu are viitor România? România are viitor…numai că trebuie să aibă un viitor strălucitor. Fără umilință! Umilința îi stresează….
După Eminescu…România e plină de Miorița…Eminescianismul mioritic e pus în antiteză cu clipa insuportată a prezentului. Cum e prezentul?: „dacă muncești n-ai, dar dacă furi, ai”. Cântecul, așadar, e unul moralizator, are morală…pentru că România nu mai e România profundă, tocmai pentru că valorile ei au fost jefuite de autenticitate.
Nivelul de trai scade neîncetat…și această scădere a vieții în România este vizibilă.
Numai că, după ce se spun toate aceste lucruri corecte, adevărate, autorii exagerează cu remarca, că prostia s-a inventat în România, ca și când prostia ar fi marcă înregistrată RO. Ei nu e chiar așa, că fiecare avem proștii noștri. Statistic, proștii noștri sunt mai deștepți decât proștii lor, ai multora…
Indignarea profundă, cu alte cuvine, naște distorsiunea realității, care, aici, e hiperbolizată. Prostia e singura racilă sesizată de muzicienii noștri, deși, după cum spuneam, nu doar de prostie suferim noi, ci și de alte lucruri mult mai belicoase.
Apare ideea că în România traiul e supraviețuire, un fel de junglă… Însă iar nu e așa, pentru că nu ne mâncăm unii pe alții pe stradă. Accentele dezavantajoase, dacă sunt prea mult subliniate…devin niște neadevăruri.
Ironizarea imnului național (”deșteaptă-te române și culcă-te la loc!”) nu ne ajută…dacă vrem să fim strălucitori. Și nici nu suntem ghinioniști…Pot să se facă pe noi…numeroase experimente…și, din acest motiv, să nu ne meargă bine. Dar ghinionul, văzut ca fatalitate…nu există! Dacă România nu și-a găsit președinții, politicienii, oamenii zilei de care are nevoie…e pentru că nu a fost lăsată și nu este lăsată să-i găsească…nu pentru că ei nu există.
Am fi ghinioniști cu toții, dacă am fi proști lipiți pământului, ne-am uita la drobul de sare…și am sta într-un continuu sfârșit al lumii, care ne amenință. Dar România nu e hipnotizată și nici isterică…cum am vrea să credem. Nu putem confunda indivizi singulari cu nația în integralitatea ei și nici nu putem sublinia, până la monstruozitate, un defect…fără a vedea și lucrurile bune.
Nu doar trecutul are pete luminoase ci și prezentul! Iar dacă încerci să te refugiezi ori în trecut ori în viitor ori într-un prezent ghetoizat, arăți că nu ești mufat la realitate, că tu ești de vină, dacă nu percepți societatea în ansamblul ei. De aceea, România nu e doar suma bolnavilor psihici din spitale sau doar suma curvelor de pe centuri sau suma aurolacilor, ci și suma oamenilor care muncesc, care investesc inteligență în România, care salvează fizic și spiritual România, care o reprezintă.
Dacă îi vezi numai pe unii și nu și pe ceilalți…cu toate bunele tale intenții sau cu toată durerea ta…nu faci decât să prezinți distorsionat realitatea României. Și cei mai mulți fac asta: ori o maximalizează ori o înnegresc până la absurd. Și ambele extreme sunt nerealiste. Trebuie să vezi și binele și răul lumii tale, dacă vrei să fii sincer cu adevărul ambelor părți.
Și ești realist numai dacă le ții pe amândouă în balanță. Adică, domnule dragă, cetățene străin, care vii în excursie de trei zile la noi, în România, în țara noastră, noi nu avem numai Mănăstiri, muzee, munți, mare, istorie frumoasă…sărmăluțe, mămăliguță și fete bune de măritat, ci, fratele meu, ca și la tine în Dubai, în Berlin, în New York, în Honolulu…avem și probleme, probleme grave, care nu pot fi rezolvate fără voința celor care le provoacă…
Trebuie să vorbești de ambele fațete ale realității ca să fii o porta-voce a adevărului. Că altfel te duci acolo, la ei și ne faci doar de râs, fără ca să spui și ce e bine. Și, dacă ești cinstit… și pe la ei, pe la americani, pe la germani, pe la japonezi există materiale reciclabile cu carul, adică paraziți ai societății, care nu pot fi domesticiți nici cu pușcăria, nici cu bătaia, nici cu nimic.
Mai apoi, trupa noastră ironizează pe: așa să ne fie, când o fi mai rău… Dar zicerea e decontextualizată! Pentru că zicerea se zice când ești la bine și e oximoronică, vorbind de răul de a fi prea fericit și bine, cu prietenii, cu familia, cu rudele… Și eu, cu un astfel de tort de rău, adică de bine peste bine, aș vrea să fiu plesnit mereu. M-aș bucura ca să îmi fie la rău…cel mai bine. Sau să îmi fie întotdeauna bine…și la bine și la rău…
Plânsul de milă…Ups! Iarăși milă…și nedreptățire. După cum v-am mai spus, contemporanii noștri stau prost și cu înțelegerea milei și cu cea a nedreptățirii lor. Adică nu: iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor care vă urăsc și vă schingiuesc fizic și psihic…ci: pune-i la pământ…, da, pune-i la pământ!; răzbună-te!; ia-le glanda!
Tocmai de aceea România prin forță, ca și America prin forță…înseamnă nedreptățirea altora. Aud mai mereu: America! America! Aș vrea să plec și eu…Dar românul care vrea să plece în America, cu siguranță nu știe sau nu vrea să audă…că prestigiul sau economia americană se sprijină, în primul rând, pe economia neagră, pe traficul de droguri, pe prostituție, pe pornografie, pe injustiție, pe căsăpirea altora, pe spionaj devalorizant la adresa altor popoare, pe racolarea de eminențe cenușii în favoarea ei etc.
Nu pe dreptate pură! Nu pe noi credem în Dumnezeu, noi suntem credincioși, noi suntem echitabili cu toți…
Înainte să ne gândim la banii noștri curați și ai altora…trebuie să conștientizăm faptul, că cel mai adesea…banii noștri de salariu sunt bani murdari…acumulați murdar de către stat…chiar dacă noi îi curățim prin munca noastră.
Continuare. Cură națională…și intensivă…cu prozac? În sensul: toți suntem nebuni și avem nevoie de tranchilizante? Prozacul e un calmant foarte puternic, pentru depresivi…care te face o cârpă… Însă, cum se îmbină prozacul…cu viitorul viguroas al României, dorit la început?Poate că ar trebui să li se dea românilor de muncă, mai întâi de toate…și apoi să câștige bani ca să prospere…și nu o să fie nevoie, în masă, de prozac…Poate de o bere rece…sau de un ceai fierbinte…
Mai încet, cu prozacul, deci! Da, mai mult cu proza, cu cititul și muncitul. Asta te scapă de șmecherie, care apare și ea în cântec.
Apare o sintagmă foarte realistă după acestea toate…și ingenioasă: „la noi totul e posibil, dar să schimbi ceva e, aproape, imposibil”. Se referă la mentalități, la obiceiuri… Și nu e posibilă orice găinărie…peste tot. Asta e o altă exagerare, pe care o întâlnesc adesea pe buze. Se fac multe matrapazlâcuri…dar nu toți facem matrapazlâcuri! Și nu toți le facem de se mută Casa Poporului cu treizeci de metrii. Unii le fac late…pe când alții…mai scurte, după foncție…
De restul vă ocupați dv., sper… Ceea ce am vrut să scot în evidență e faptul, că nu e de ajuns să fii frustrat, nefericit, trist pentru starea de lucruri din România ci trebuie să privești și mai profund și diversificat lucrurile. Dacă ar fi fost neagră, atât de neagră situația…cum de unii prosperă în draci…vorba expresiei…iar alții progresează în regres?
Lucrurile sunt amestecate. Trebuie să gândim nuanțat și nu subiectivist. Adică eu am avut o problemă cu statul român sau cu moldovenii sau cu țiganii sau cu poliția…atunci toți, în masă sunt ai dra** iar restul, care mi-au făcut bine…sunt admirabili. Nu e așa! Nu e realistă constatarea, concluzia.
Ca să ajungi la un adevăr frumos, deplin, trebuie să mergi de la particular spre general și să nu rămâi blocat în problema ta subiectivă, în subiectivismul tău. Altfel intri pe linie moartă…și opinia ta nu e valabilă, pentru că tu vezi ori negru ori alb, dar nu și nuanțat…
Stăpânii închipuiți…și proasta înțelegere a dialogului
Am observat de-a lungul timpului două feluri majore de utilizatori de computer și de internet: prima categorie, categoria pe care o iubesc și din care fac parte, aceea a tezaurizatorilor de informație importantă (tot ce e bun e de păstrat) și o a doua, care se cred bulibașe peste internet și cred internetul și informația de pe el veșnică, fapt pentru care nu își salvează pe DVD, pe HDD extern, în hardurile proprii ale calculatoarelor mai nimic.
Tocmai de aceea primii au și pot da și la alții, pe când cei din a doua categorie caută mereu date…datele acelea, pe care le-au văzut ei nu știu când…și pe care nu le-au stocat nicăieri…dar și-au dat seama că au nevoie de ele. Aceștia sunt stăpânii închipuiți ai internetului și ai informației, confundând ce le dau alții cu ceea ce nu au ei.
Creatorii de online reali îmbogățesc tezaurul imens al internetului cu noi și noi date. Că e vorba de un text scris, de o carte scanată, de un film rar, de un film produs de ei, de un interviu, o poză, un nu știu ce…ei aduc noul în spațiul tuturor. Nou de care profită foarte mulți utilizatori, care se comportă parazitar cu noul: ei doar mănâncă ceea ce produc alții.
Și noul se produce, adesea, cu entuziasm, din entuziasm…și adesea…și fără remunerare. Parazitarea spațiului online însă e un minus pentru cei care folosesc dar nu admiră ceea ce folosesc, nu stimulează pe cei care le oferă ceva. Comentariul decent, adeziunea, sprijinul emoțional, un ajutor financiar, un ajutor creațional, în sensul de trimitere de informație și date…sunt o ieșire din parazitism a utilizatorilor de informație online.
Dacă noi venim spre dv., cerem un feed-back, un răspuns, ca la școală: profesorul spune ceva și așteaptă răspunsul de la elev. Dacă tot ne vizitați înseamnă că știți ceva din ceea ce scriem sau că vă interesează, așa, măcar 3 la sută ce și cum… Un mic comentariu, nu se poate? Numai venit …și plecat? Numai atât? Adică sunteți numai cititori care văd, fură și pleacă…ca să nu îi prindă gazda?
Acum două sau trei zile, un comentator preot și-a exprimat bucuria…că eu știu să și comunic sau că vreau să dialoghez cu cititorii mei. Prima dată am zis că e o glumă…Dar, privind mai bine înțelesul cuvintelor lui, mi-am dat seama ce înseamnă pentru comentatorul nostru…dialog. Adică el vine la mine pe platformă, comentează ceva și eu îi răspund cu un mic comentariu la comentariul lui…și discutăm diverse mărunțișuri. Adică dialogul nu înseamnă idei pentru el…ci subiectivisme.
Eu scriu de mă omor din 2006 iarna până azi la nivel online și sunt un dialog continuu cu cititorii mei…și el mă întreabă: Dar când dialogați, Părinte, și cu noi? Dar ce fac, fratele meu, în fiecare articol, tac? Cititorii mei tac, tac de mă apucă disperarea, de cred că mă citesc ori numai oligofreni ori numai orbi…pe când eu vorbesc. Vorbesc în mult, în bine și în frumos. Vorbesc în diverse feluri: în predici, în opinii, în imagini, vorbesc cu gura, vorbesc cu filmul, vorbesc cu tot ceea ce fac, cu munca asta imensă și neprețuită și care costă milioane de euro, dacă o plătești de la un cap la altul.
Vorbesc în diverse feluri, ca tot să prind gândul și atenția și inima dv. Însă, cititorii mei, după ce eu sunt obosit leoarcă, după ce fac din sute de pagini de citit 3 pagini de online mai vor să îi întreb: De unde sunteți? Câți ani aveți? Vă spovediți? Copiii dv. sunt prost crescuți sau bine crescuți? Ce patimi aveți? Vă plac prăjiturile cu stafide sau pe cele cu cafea în ele? Vă plac sarmalele sau preferați cârnații? Și tot așa, tot felul de întrebări imens de importante…adică mai importante decât toată teologia și explicațiile acestea dumnezeiești, pe care le aduc în fața dv.
Înțelegeți ce înseamnă dialog pentru mulți dintre dv. și pentru mine? Dialogul pentru mine e transmitere de teologie și de experiență, transmitere de adevăr, de viață brută. Dialogul real e fundamentul vieții omului și e crezul lui. Vorbire despre crezurile noastre nu despre tot felul de mărunțișuri, de subiectivisme ieftine.
Însă știu cine e de vină pentru acest fel de a dialoga. Am văzut că mulți dintre confrații mei stau la spovedanie cu dv. și vă întreabă câte în lună și în stele despre dv. și despre cum ați păcătuit și despre cum v-ați smintit de nu ați mai știut de capul dv., dar nu vă întreabă despre credința dv., despre crezurile dv. profunde, reale.
Transformarea spovedaniei într-o sumă de mărunțișuri, de taifasuri interminabile e de vină că nu știți să vorbiți scurt, profund și percutant. Adică, Părinte Dorin, dar când vreți să dialogați despre faptul că mi-a ieșit o bubă în talpă și nu mai știu ce să fac? Dar nu puteți să vă pierdeți 3 ore, ca să îmi explicați de ce mie îmi place să mă culc cu bărbați sau de ce îmi place să nu citesc nimic? Dar nu puteți să îmi spuneți tot ce trebuie să fac eu în viață, pe o foaie, fără greș…ca să devin și eu sfântă…dacă le pun în practică, după cum mi se năzare?
Nu mai așteptați să vă cadă din cer înțelepciune, în mod minunat, ci, cu harul lui Dumnezeu, nevoiți-vă zilnic pentru ea! Citiți până vă sar capacele! Faceți metanii! Țineți post! Mergeți la Biserică până vi se rup pantofii de atâta umblat și stat în picioare! Faceți ceva cu capul vostru, cu mâinile voastre, cu picioarele voastre, că d-aia vi le-a dat Dumnezeu!
Și, mai ales, învățați-vă să gândiți serios și nu să întrebați tot ce vă trece prin cap! Dar, Părinte, Dumnezeu e negru sau alb? Dar pot să o omor pe mama, dacă mă enervează? Dar de ce a zis Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea nu știu care, așa…iar Sfântul Vasile cel Mare, în cartea nu știu care, a zis altceva? Dar de ce? De d-aia! Sunt și lucruri care vă depășesc și ne depășesc, cum o depășește pe râmă avionul și pe avion planeta Saturn.
A fii înțelept nu înseamnă a pune întrebări nătângi, ci a căuta răspunsuri la întrebări pe măsura noastră. Nu ne putem întreba orice! Nu putem întreba orice pe oricine! Nu putem să avem pretenția că totul ne stă în palmă, că nu am făcut noi nimic din tot ce există.
Dialogul e împărtășire de experiență, de crezuri, de doruri mari, sfinte, cuprinzătoare…
Să înțeleg că de aia nu ne comentați, că nu aveți crezuri?
Computerul cu trei monitoare secvențiale
Adică o singură imagine, pe care trebuia să o vezi pe un singur display, o vezi pe trei, însă fiecare interfață arată o parte distinctă, secvențială, a imginii una. Triunitatea imaginii. Introducerea trinității unitare în tehnologie! Subiect de reflecție teologico-tehnologic…
Mai multe detalii în articolul de aici…iar date despre întregul sistem computațional…aici, sub imagina din Flickr.
Îngroparea Domnului…și necunoașterea Tradiției Bisericii
Stimate Parinte,
Mai intai vreau sa va multumesc ptr. articolele excelente de pe blogul fratiei voastre. Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Cate ceva despre mine…Ma numesc Adrian, provin dintr-o familie de penticostali formata din 12 frati plus parintii. Anul trecut am absolvit Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti. In luna martie, anul curent, am inceput o cautare asidua dupa adevar, nu cel care convine intelectului sau comoditatii, ci unul care sa aiba stabilitate, continuitate, istoricitate etc, cu primele secole ale crestinismului.
Am citit tot ce am gasit despre convertirea unor protestanti sau (neo)protestanti la Ortodoxie, plus alte carti de teologie dogmatica, simbolica ortodoxa ptr. a afla anumite raspunsuri la intrebarile ivite pe parcurs.
Incet, Duhul Sfant a inceput sa lucreze in fiinta mea, vb. lui Petre Tutea: „daca nu exista revelatie intelectul este neputincios”. Dupa multe framantari, lupte in familie, incertitudine, m-am hotarat sa ma botez.
Tot Dumnezeu mi-a dat ocazia sa-l pot cunoaste pe Pr. Antim David, de la Patriarhie, care mai tarziu mi-a devenit nas de botez, eveniment ce a avut loc pe data de 9 august. Au fost multe incercari de a ma readuce la „calea cea adevarata”, insa cu ajutorul lui Dumnezeu am rezistat presiunilor.
Urmaresc postarile d.voastra de multa vreme, chiar inainte de framantarile mele. Imi place puterea de discernamant, perspicacitate, actualitate, de care dati dovada in articolele fratiei voastre. Tocmai de aceea am hotarat sa va scriu, stiind ca nu sunteti un ortodox conservator, ci unul care stiti sa scoateti lucruri noi din visteria buna a inimii.
Tin legatura cu fosti baptisti, convertiti la ortodoxie, insa dansii fiind foarte ocupati cu treburile familiei, neavand nici pregatirea necesara ptr. discutii teologice, am apelat la d.voastra, nasul meu fiind si el foarte ocupat cu doctoratul in filozofie plus alte studii la Vatican.
Avantajul fratiei voastre este interactiunea „continua” cu internetul, deci acces nelimitat la comunicarea cu oamenii.
Sincer, nici eu nu am la dispozitie prea mult timp ptr. interactiune, serviciul este de asa natura, lucrez 10 ore, incat seara ajung destul de obosit acasa, dar aceasta nu este un impediment in a-mi rezerva doau ora pe zi ptr. cercetare teologica.
Prima nelamurire, chiar daca este minora, nesemnificativa ptr. cei mai multi, personal as vrea totusi o lamurire. In cartea de rugaciuni, la rugaciunea de sambata, se spune ca Mantuitorul a fost pus de Iosif si Nicodim in mormant in ziua de sambata. Conform evangheliilor, Mantuitorul a fost pus in mormant in ziua de vineri, inainte de inceperea sabatului.
Cum se explica aceasta neconcordanta?
Scuzati-ma ca am fost asa de direct, inca din primul email.
Va doresc multa sanatate trupeasca, spirituala cat si prospetime in tot ceea ce faceti.
Doamne`ajuta!
Adrian Androne
+++
Răspunsul nostru…e aici, din mijlocul puiului de gripă contractat din vânt…