„Altar” și percepția despre România

nu te singulariza, ci fii cuprinzator!

Altar e o trupă rock românească despre care am auzit pe când eram elev la seminar…și cel care îmi vorbea despre ea pe atunci, îmi spunea că e compusă din doi membrii, cu plete până la c** și că sunt sataniști. Nu știu dacă i-am văzut vreodată la televizor sau pe net…însă îmi tot stă în cap gândul, că i-am întâlnit la Mănăstirea Curtea de Argeș, acum vreo 15-17 ani în urmă. Mă rog…

Ideea e că astăzi, printre picături, am ascultat un album de-al lor, din 12 piese (nu îi știu însă numele), cu versuri foarte interesante…și fără niciun fa** you la bord. Pe una dintre ele, pe La noi…am ridicat-o la nivel online în Chirbit și vreau să o discut acum, pentru că tot am auzit versurile ei, în diverse formulări.

Început folcloric, liniștit, duios (adică a existat cândva, nu mai știm când, o Românie altfel, o Românie profundă), pe când acum intră zgomotul,  căci România lui Ce-ți doresc eu ție a apus…fiindcă aceea diferă, în mod catastrofic, de România postdecembristă. Și, cu toate acestea, Altar dorește o Românie învingătoare, una puternică pe plan actual…și nu una umilă.

Umilința e tot una cu prostia…din perspectiva trupei românești de rock.

Al patrulea vers proclamă: România nu are viitor!…deși, dacă ai parte de carte și câștigi potul cel maredușmanii or să moară de supărare. Deci are sau nu are viitor România? România are viitor…numai că trebuie să aibă un viitor strălucitor. Fără umilință! Umilința îi stresează….

După Eminescu…România e plină de MiorițaEminescianismul mioritic e pus în antiteză cu clipa insuportată a prezentului. Cum e prezentul?: „dacă muncești n-ai, dar dacă furi, ai”. Cântecul, așadar, e unul moralizator, are morală…pentru că România nu mai e România profundă, tocmai pentru că valorile ei au fost jefuite de autenticitate.

Nivelul de trai scade neîncetat…și această scădere a vieții în România este vizibilă.

Numai că, după ce se spun toate aceste lucruri corecte, adevărate, autorii exagerează cu remarca, că prostia s-a inventat în România, ca și când prostia ar fi marcă înregistrată RO. Ei nu e chiar așa, că fiecare avem proștii noștri. Statistic, proștii noștri sunt mai deștepți decât proștii lor, ai multora…

Indignarea profundă, cu alte cuvine, naște distorsiunea realității, care, aici, e hiperbolizată. Prostia e singura racilă sesizată de muzicienii noștri, deși, după cum spuneam, nu  doar de prostie suferim noi, ci și de alte lucruri mult mai belicoase.

Apare ideea că în România traiul e supraviețuire, un fel de junglă… Însă iar nu e așa, pentru că nu ne mâncăm unii pe alții pe stradă. Accentele dezavantajoase, dacă sunt prea mult subliniate…devin niște neadevăruri.

Ironizarea imnului național (”deșteaptă-te române și culcă-te la loc!”) nu ne ajută…dacă vrem să fim strălucitori. Și nici nu suntem ghinioniști…Pot să se facă  pe noi…numeroase experimente…și, din acest motiv, să nu ne meargă bine. Dar ghinionul, văzut ca fatalitate…nu există! Dacă România nu și-a găsit președinții, politicienii, oamenii zilei de care are nevoie…e pentru că nu a fost lăsată și nu este lăsată să-i găsească…nu pentru că ei nu există.

Am fi ghinioniști cu toții, dacă am fi proști lipiți pământului, ne-am uita la drobul de sare…și am sta într-un continuu sfârșit al lumii, care ne amenință. Dar România nu e hipnotizată și nici isterică…cum am vrea să credem. Nu putem confunda indivizi singulari cu nația în integralitatea ei și nici nu putem sublinia, până la monstruozitate, un defect…fără a vedea și lucrurile bune.

Nu doar trecutul are pete luminoase ci și prezentul! Iar dacă încerci să te refugiezi ori în trecut ori în viitor ori într-un prezent ghetoizat, arăți că nu ești mufat la realitate, că tu ești de vină, dacă nu percepți societatea în ansamblul ei. De aceea, România nu e doar suma bolnavilor psihici din spitale sau doar suma curvelor de pe centuri sau suma aurolacilor, ci și suma oamenilor care muncesc, care investesc inteligență în România, care salvează fizic și spiritual România, care o reprezintă.

Dacă îi vezi numai pe unii și nu și pe ceilalți…cu toate bunele tale intenții sau cu toată durerea ta…nu faci decât să prezinți distorsionat realitatea României. Și cei mai mulți fac asta: ori o maximalizează ori o înnegresc până la absurd. Și ambele extreme sunt nerealiste. Trebuie să vezi și binele și răul lumii tale, dacă vrei să fii sincer cu adevărul ambelor părți.

Și ești realist numai dacă le ții pe amândouă în balanță. Adică, domnule dragă, cetățene străin, care vii în excursie de trei zile la noi, în România, în țara noastră, noi nu avem numai Mănăstiri, muzee, munți, mare, istorie frumoasă…sărmăluțe, mămăliguță și fete bune de măritat, ci, fratele meu, ca și la tine în Dubai, în Berlin, în New York, în Honolulu…avem și probleme, probleme grave, care nu pot fi rezolvate fără voința celor care le provoacă…

Trebuie să vorbești de ambele fațete ale realității ca să fii o porta-voce a adevărului. Că altfel te duci acolo, la ei și ne faci doar de râs, fără ca să spui și ce e bine. Și, dacă ești cinstit… și pe la ei, pe la americani, pe la germani, pe la japonezi există materiale reciclabile cu carul, adică paraziți ai societății, care nu pot fi domesticiți nici cu pușcăria, nici cu bătaia, nici cu nimic.

Mai apoi, trupa noastră ironizează pe: așa să ne fie, când o fi mai rău… Dar zicerea e decontextualizată! Pentru că zicerea se zice când ești la bine și e oximoronică, vorbind de răul de a fi prea fericit și bine, cu prietenii, cu familia, cu rudele… Și eu, cu un astfel de tort de rău, adică de bine peste bine, aș vrea să fiu plesnit mereu. M-aș bucura ca să îmi fie la rău…cel mai bine. Sau să îmi fie întotdeauna bine…și la bine și la rău…

Plânsul de milă…Ups! Iarăși milă…și nedreptățire. După cum v-am mai spus, contemporanii noștri stau prost și cu înțelegerea milei și cu cea a nedreptățirii lor. Adică nu: iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor care vă urăsc și vă schingiuesc fizic și psihic…ci: pune-i la pământ…, da, pune-i la pământ!; răzbună-te!; ia-le glanda!

Tocmai de aceea România prin forță, ca și America prin forță…înseamnă nedreptățirea altora. Aud mai mereu: America! America! Aș vrea să plec și eu…Dar românul care vrea să plece în America, cu siguranță nu știe sau nu vrea să audă…că prestigiul sau economia americană se sprijină, în primul rând, pe economia neagră, pe traficul de droguri, pe prostituție, pe pornografie, pe injustiție, pe căsăpirea altora, pe spionaj devalorizant la adresa altor popoare, pe racolarea de eminențe cenușii în favoarea ei etc.

Nu pe dreptate pură! Nu pe noi credem în Dumnezeu, noi suntem credincioși, noi suntem echitabili cu toți

Înainte să ne gândim la banii noștri curați și ai altora…trebuie să conștientizăm faptul, că cel mai adesea…banii noștri de salariu sunt bani murdari…acumulați murdar de către stat…chiar dacă noi îi curățim prin munca noastră.

Continuare. Cură națională…și intensivă…cu prozac? În sensul: toți suntem nebuni și avem nevoie de tranchilizante? Prozacul e un calmant foarte puternic, pentru depresivi…care te face o cârpă… Însă, cum se îmbină prozacul…cu viitorul viguroas al României, dorit la început?Poate că ar trebui să li se dea românilor de muncă, mai întâi de toate…și apoi să câștige bani ca să prospere…și nu o să fie nevoie, în masă, de prozac…Poate de o bere rece…sau de un ceai fierbinte…

Mai încet, cu prozacul, deci! Da, mai mult cu proza, cu cititul și muncitul. Asta te scapă de șmecherie, care apare și ea în cântec.

Apare o sintagmă foarte realistă după acestea toate…și ingenioasă: „la noi totul e posibil, dar să schimbi ceva e, aproape, imposibil”. Se referă la mentalități, la obiceiuri… Și nu e posibilă orice găinărie…peste tot. Asta e o altă exagerare, pe care o întâlnesc adesea pe buze. Se fac multe matrapazlâcuri…dar nu toți facem matrapazlâcuri! Și nu toți le facem de se mută Casa Poporului cu treizeci de metrii. Unii le fac late…pe când alții…mai scurte, după foncție…

De restul vă ocupați dv., sper… Ceea ce am vrut să scot în evidență e faptul, că nu e de ajuns să fii frustrat, nefericit, trist pentru starea de lucruri din România ci trebuie să privești și mai profund și diversificat lucrurile. Dacă ar fi fost neagră, atât de neagră situația…cum de unii prosperă în draci…vorba expresiei…iar alții progresează în regres?

Lucrurile sunt amestecate. Trebuie să gândim nuanțat și nu subiectivist. Adică eu am avut o problemă cu statul român sau cu moldovenii sau cu țiganii sau cu poliția…atunci toți, în masă sunt ai dra** iar restul, care mi-au făcut bine…sunt admirabili. Nu e așa! Nu e realistă constatarea, concluzia.

Ca să ajungi la un adevăr frumos, deplin, trebuie să mergi de la particular spre general și să nu rămâi blocat în problema ta subiectivă, în subiectivismul tău. Altfel intri pe linie moartă…și opinia ta nu e valabilă, pentru că tu vezi ori negru ori alb, dar nu și nuanțat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *