14 comentarii la „Copiii ideali și…cana cu apă a bătrâneților”

  1. Despre ce cana tot se voroveste blestematzit in tinda smecheririi de limbaj neaos?

    Sa va fie de bine, trupetze moldovinci, dar nu de Moldova de asta imi mijeste mie-n minte!

    Stiam de-o Modovioara lipsindu-i hiperboleele avangardiste de mai sus, stiam de hrisov nescris al blandetei omenesti ciobit in struna slovei din Sfanta Evanghelie ce susura prin Ivireanul, de pilda, greul spusei lui Hristos in privinta dragosteice se cuvine sa le-o-ntoarcem parintilor.

    Asa slabi si neputiinciosi cum is ei, ascund vajnica vesnicie de stejar semet!

  2. Doamnă Otilia,

    tot demersul lor a pornit de la zicerea românească: ”să am la bătrânețe pe cineva, care să îmi aducă o cană cu apă la pat, când oi fi bolnav”.

    Toată pledoaria celor doi e genială, pentru că iau ad litteram expresia…și o aduc la cote gigantissime.

    Părinții, prin cana cu apă, ne cer ajutor la bătrânețe, tot ajutorul…și nu numai o cană cu apă sau oceane cu apă.

    Însă cei doi au bătut șaua, ca să priceapă iapa, ce trebuie să facă: să o ia la galop!

    Tot ce face Planeta Moldova e uluitor.

    Eu admir umorul lor plin de realism, de dramatism, prin care moralizează la cote admirabile.

  3. Interesant ar fi sa se gaseasca cineva sa analizeze ori sa puna-n scena ritmul gafait al Canii cu apa in soptitul inscenarii de care era in stare Tarkovsky.

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-pu49SYGRnk]

    Cred ca i-ar fi trebuit secole de munca sa asterne nesubtiata limba din Cana cu apa!

    Tarkovsky a stiut sa canalizeze ropotul consoanelor lichide pe fagasul nelimitatei simtiri umane.

    Planeta Modova isi sterpezeste dintii cuibariti in fatalism si buimacie nedisimulata.

    Vino, D-le Paul Goma, si vezi de ne poti stirbi din nestirbire!

  4. Mă rog, ei se prostesc…subliniind moldovenismul limbii române…însă mulți dintre confrații lor și de dincolo și de dincoace de râu…consideră că dialectul moldovean e mai pur…și autentica limbă românească cultă.

    Am călătorit odată spre Moldova și am întâlnit o moldoveancă din asta fanatică pentru graiul ei…și mi-a ținut o mamă de discurs…din care am înțeles cât egoism avea pentru graiul moldovean.

    La fel și pentru cel transilvan…

    Eu, ca unul din sud, nu consider că graiul nostru teleormănean-oltean e un grai, care trebuie să înlocuie…limba română cultă.

    Tocmai de aceea nu accept ca cineva să vorbească cu mine dialectic…dacă vrea să îl cred un om cu carte.

    Adică ești moldovean, oltean, bănățean, maramureșan…când vorbești cu mine, vorbești în limba română standard, fără accente bădărane și de castă.

    Pentru că la fel vorbesc și eu cu tine…

  5. Și, referitor la limbă, fac acest lucru, pentru că respect limba română actuală, cu tot ceea ce înseamnă ea și nu cred că avem dreptul să ne reîntoarcem la dialecte, să o dialectăm, atâta timp cât, în timp, s-a creat o unitate, o fuziune lingvistică general acceptată.

    A te reîntoarce fiecare la graiul lui…e un minus pentru situația de astăzi.

  6. De acord!

    Nu va mai spun cat de greu imi e dupa tara, dupa limba romaneasca!

    Am fost profesor de franceza-romana in Bucovina, dar simteam romaneste din plin!

    Acum doar ce mai ramane pe fundul paharului!

    Cand am trecut prin tara, in mai, nimeni nu s-a ostenit sa-mi arate mormantul pr. Staniloae.

    Am orbecait prin jur fara niciun spor.

    Imi batea inima cumplit, mi-as fi dorit din toata inima sa-l vad, caci stiu ce inima -a avut parintele!

  7. Tarkovsky acesta are ceva din guturalul creatiei ce vibreaza.

    Si nu numai.

    Cand creeaza Tarkovsky, se-alatura si penelului care sa-ntipareasca-n noi miscari nemaiauzite vreodata, dar tresaltand de fiire in inconstient.

    Tarkovsky ma trezeste la realitate.

    Tarkovsky imi da palme crescute in suvoiul voirii de-a -mi sublima pasul citirii in inimi.

    Tarkovsky are ceva din nemiscarea gandului ce-abia se petrece.

    Tarkovsky stie el ce stie si ma face si pe mine sa ma stiu din nou.

    Zumzaie-ma pe firul degetelor tale de stanca!

  8. Pe viitor vom merge împreună, dacă dorește Domnul, la mormântul Fericitului Dumitru Stăniloae!

    Teologia sa, avântul său teologic trebuie dus mai departe, pentru că de la el începe teologia românească modernă.

    Cine face abstracție de Stăniloae și cine nu anexează metodei lui teologice noi și noi elemente dezvoltatoare nu face decât să se ghetoizeze, să regreseze.

    Și, ca să mergem mai departe cu teologia ortodoxă trebuie să reînțelegem cum Scriptura și Tradiția și viața liturgică și duhovnicească sunt un tot unitar, un tot organic, care privește viața omului și a lumii și care trebuie să dinamizeze lumea.

  9. Memorie… Poate vom gasi in estetic o cale spre iertare sau salvare.

    Adica de unde si pana unde putem vorbi de estetic si adevarat?

    Unde gasim linia aceea de intretaiere a ambelor?

    Cine poate convinge ca acestea doua, sau doar frumusetea va „salva” lumea?

    Cine poate demonstra, cu toate mostrele aratate pe aici, ca obiectivitatea esteticului va invinge retorica violentei, de oricare natura ar fi ea, politica, economica, retorica, culturala, literara, juridica, valorica, stiintifica, psihologica, in general, lingvistica, etc.?

    Asta m-ar interesa la culme!

    Asta m-ar face sa vad in orice enunt estetic si stilistic o frumusete adusa de Hristos mai inainte de veacuri si dincolo de veacuri.

    Cine poate enunta?

    Parintele Staniloae a facut-o in mai multe lucrari; dar ma intriga unicitatea mesajului, ma indeamna la o impacare in mine insami, dar e o impacare de zapada ce se topeste in flacara invingatorului discurs ce-si sterge logo-noima impaciuitoare.

  10. Retorica violenței e învinsă de un ontologic frumos, transfigurat.

    Sfințenia este estetica cea mai frumoasă, pentru că este estetica normalității.

    Eu nu cred că fotografii frumoase, fețe frumoase, multe flori…ne fac frumoși, așa, automat.

    Ci frumusețea din jur ne face frumoși când o vedem cu frumusețea din suflet și trup, de frumusețea îndmnezeirii noastre.

    Tocmai de aceea nu poate exista artă adevărată sau ecologie sau filosofie sau tehnologie fără teologie.

  11. Da, frumusetea liturghiei ce recapituleaza!

    E unica de fiecare data cand participam la ea!

    Mantuirea lumii!

    Sau, cum se exprima David B. Hart, in The beauty of the infinite:

    It is only as the offer of this peace within time, as a real and available practice, that the Christian evangel (and, in particular, the claim that Christ crucified has been raised from the dead)has any meaning at all; only if the form of Christ can be lived out in the community of the church is the confession of the church true; only if Christ can be practiced is Jesus Lord!”.

    Cf. The beauty of the infinite-The aestetics of Christian Truth, William B. E. Erdman Publishing Co., Grand Rapids, Michigan/Cambridge, U.K., 2003.

  12. A propos de Fericitul Dumitru Staniloae, da!

    Foarte greu se traduce din sf-sa.

    Fraza e arborescenta, simti cum gandirea i se-anina de multiplul fractiei Sfintilor Parinti filocalici.

    Deci tot romanilor le ramane a sintetiza si clarifica din gandirea sa maleabila si traditionala in acelasi timp.

    M-am gandit mult la un format de scris, care sa fie practicat si care sa corespunda fidelitatii acestui sfant teolog, si tot ma zbat in nelamuriri.

    Probabil ceva forma scurta de comentariu, care sa raspunda intrebarilor grele si nesondabile, dar care sa prizeze publicului.

    Nu stiu.

    Ma gandesc, de pilda, la paginile din Ascetica si Mistica Bisericii Ortodoxe-v. cap. Iluminarea -in care comenteaza pe Sf. Gr. Palama, apoi aminteste de scaparile ori meritele lui Vl. Lossky, ori Kirkegaard, Varlaam, etc.

    Exista James Kelley pe Orthodox Patristics (online).

    Amplu exemplu de teolog dinafara, care incearca traducere din acest Fericit Dumitru Staniloae!

    Deci se incearca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *