Stăpânii închipuiți…și proasta înțelegere a dialogului

Am observat de-a lungul timpului două feluri majore de utilizatori de computer și de internet: prima categorie, categoria pe care o iubesc și din care fac parte, aceea a tezaurizatorilor de informație importantă (tot ce e bun e de păstrat) și o a doua, care se cred bulibașe peste internet și cred internetul și informația de pe el veșnică, fapt pentru care nu își salvează pe DVD, pe HDD extern, în hardurile proprii ale calculatoarelor mai nimic.

Tocmai de aceea primii au și pot da și la alții, pe când cei din a doua categorie caută mereu date…datele acelea, pe care le-au văzut ei nu știu când…și pe care nu le-au stocat nicăieri…dar și-au dat seama că au nevoie de ele. Aceștia sunt stăpânii închipuiți ai internetului și ai informației, confundând ce le dau alții cu ceea ce nu au ei.

Creatorii de online reali îmbogățesc tezaurul imens al internetului cu noi și noi date. Că e vorba de un text scris, de o carte scanată, de un film rar, de un film produs de ei, de un interviu, o poză, un nu știu ce…ei aduc noul în spațiul tuturor. Nou de care profită foarte mulți utilizatori, care se comportă parazitar cu noul: ei doar mănâncă ceea ce produc alții.

Și noul se produce, adesea, cu entuziasm, din entuziasm…și adesea…și fără remunerare. Parazitarea spațiului online însă e un minus pentru cei care folosesc dar nu admiră ceea ce folosesc, nu stimulează pe cei care le oferă ceva. Comentariul decent, adeziunea, sprijinul emoțional, un ajutor financiar, un ajutor creațional, în sensul de trimitere de informație și date…sunt o ieșire din parazitism a utilizatorilor de informație online.

Dacă noi venim spre dv., cerem un feed-back, un răspuns, ca la școală: profesorul spune ceva și așteaptă răspunsul de la elev. Dacă tot ne vizitați înseamnă că știți ceva din ceea ce scriem sau că vă interesează, așa, măcar 3 la sută ce și cum… Un mic comentariu, nu se poate? Numai venit …și plecat? Numai atât? Adică sunteți numai cititori care văd, fură și pleacă…ca să nu îi prindă gazda?

Acum două sau trei zile, un comentator preot și-a exprimat bucuria…că eu știu să și comunic sau că vreau să dialoghez cu cititorii mei. Prima dată am zis că e o glumă…Dar, privind mai bine înțelesul cuvintelor lui, mi-am dat seama ce înseamnă pentru comentatorul nostru…dialog. Adică el vine la mine pe platformă, comentează ceva și eu îi răspund cu un mic comentariu la comentariul lui…și discutăm diverse mărunțișuri. Adică dialogul nu înseamnă idei pentru el…ci subiectivisme.

Eu scriu de mă omor din 2006 iarna până azi la nivel online și sunt un dialog continuu cu cititorii mei…și el mă întreabă: Dar când dialogați, Părinte, și cu noi? Dar ce fac, fratele meu, în fiecare articol, tac? Cititorii mei tac, tac de mă apucă disperarea, de cred că mă citesc ori numai oligofreni ori numai orbi…pe când eu vorbesc. Vorbesc în mult, în bine și în frumos. Vorbesc în diverse feluri: în predici, în opinii, în imagini, vorbesc cu gura, vorbesc cu filmul, vorbesc cu tot ceea ce fac, cu munca asta imensă și neprețuită și care costă milioane de euro, dacă o plătești de la un cap la altul.

Vorbesc în diverse feluri, ca tot să prind gândul și atenția și inima dv. Însă, cititorii mei, după ce eu sunt obosit leoarcă, după ce fac din sute de pagini de citit 3 pagini de online mai vor să îi întreb: De unde sunteți? Câți ani aveți? Vă spovediți? Copiii dv. sunt prost crescuți sau bine crescuți? Ce patimi aveți? Vă plac prăjiturile cu stafide sau pe cele cu cafea în ele? Vă plac sarmalele sau preferați cârnații? Și tot așa, tot felul de întrebări imens de importante…adică mai importante decât toată teologia și explicațiile acestea dumnezeiești, pe care le aduc în fața dv.

Înțelegeți ce înseamnă dialog pentru mulți dintre dv. și pentru mine? Dialogul pentru mine e transmitere de teologie și de experiență, transmitere de adevăr, de viață brută. Dialogul real e fundamentul vieții omului și e crezul lui. Vorbire despre crezurile noastre nu despre tot felul de mărunțișuri, de subiectivisme ieftine.

Însă știu cine e de vină pentru acest fel de a dialoga. Am văzut că mulți dintre confrații mei stau la spovedanie cu dv. și vă întreabă câte în lună și în stele despre dv. și despre cum ați păcătuit și despre cum v-ați smintit de nu ați mai știut de capul dv., dar nu vă întreabă despre credința dv., despre crezurile dv. profunde, reale.

Transformarea spovedaniei într-o sumă de mărunțișuri, de taifasuri interminabile e de vină că nu știți să vorbiți scurt, profund și percutant. Adică, Părinte Dorin, dar când vreți să dialogați despre faptul că mi-a ieșit o bubă în talpă și nu mai știu ce să fac? Dar nu puteți să vă pierdeți 3 ore, ca să îmi explicați de ce mie îmi place să mă culc cu bărbați sau de ce îmi place să nu citesc nimic? Dar nu puteți să îmi spuneți tot ce trebuie să fac eu în viață, pe o foaie, fără greș…ca să devin și eu sfântă…dacă le pun în practică, după cum mi se năzare?

Nu mai așteptați să vă cadă din cer înțelepciune, în mod minunat, ci, cu harul lui Dumnezeu, nevoiți-vă zilnic pentru ea! Citiți până vă sar capacele! Faceți metanii! Țineți post! Mergeți la Biserică până vi se rup pantofii de atâta umblat și stat în picioare! Faceți ceva cu capul vostru, cu mâinile voastre, cu picioarele voastre, că d-aia vi le-a dat Dumnezeu!

Și, mai ales, învățați-vă să gândiți serios și nu să întrebați tot ce vă trece prin cap! Dar, Părinte, Dumnezeu e negru sau alb? Dar pot să o omor pe mama, dacă mă enervează? Dar de ce a zis Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea nu știu care, așa…iar Sfântul Vasile cel Mare, în cartea nu știu care, a zis altceva? Dar de ce? De d-aia! Sunt și lucruri care vă depășesc și ne depășesc, cum o depășește pe râmă avionul și pe avion planeta Saturn.

A fii înțelept nu înseamnă a pune întrebări nătângi, ci a căuta răspunsuri la întrebări pe măsura noastră. Nu ne putem întreba orice! Nu putem întreba orice pe oricine! Nu putem să avem pretenția că totul ne stă în palmă, că nu am făcut noi nimic din tot ce există.

Dialogul e împărtășire de experiență, de crezuri, de doruri mari, sfinte, cuprinzătoare…

Să înțeleg că de aia nu ne comentați, că nu aveți crezuri?