Premiul Nobel nu înseamnă nimic
În germană și în engleză. Un nume: Herta Müller, cu care am făcut cunoștință prin TV acum două seri?, pe TVR 1, pe la 12 noaptea…într-un interviu despre intrarea securiștilor în casa ei, timorarea ei, ameințarea ei și plecarea ei în Germania. O femeie în vârstă, încă frumoasă, îmbrăcată în negru, care vorbește, acum, cu greutate, româna…a luat premiul Nobel.
Dar nu am citit nicio carte a ei…și, sincer, nici nu îmi vine să citesc vreuna (s-ar putea să fie o pierdere pentru mine). Am mai încercat câțiva premiați cu Nobel pentru literatură de-a lungul timpului…și am plecat cu gust amar. E ca festivalul de la Mamaia sau Cerbul de Aur…unde nu sunt toți sau cei mai buni cu glas din România sau din lume…ci, doar cine e pe listă…
Academia X te propune, organizația profesională cutare…și cine iese, iese, pe diverse motivații, ceea ce nu înseamnă că premiul te face mai mult sau mai puțin scriitor.
Homer, Sfântul Pavel Apostolul, Shakespeare, daVinci nu au luat premiul Nobel niciunul…dar eu îi citesc pe oamenii ăștia, îi văd în opera lor…cum, tot spre regretul meu, nu știu mai nimic de d-l Nobel, care a inventat dinamita, adică moartea explozivă.
Nu știu și poate că nici nu vreau să știu. Sau, dacă oi citi ceva, cândva, undeva…și nu e nimic extraordinar? Am problema asta în ultimul timp: și dacă plec cu mâna goală de la pomul lăudat de toți?
Știu fobia scriitorilor români că sunt prea regionali, prea neștiuți, prea netraduși, preaneiubiți, preanepremiați…dar nu am înțeles-o niciodată. Cred că scriitorul trebuie să scrie, să aibă ce lăsa sub ochii altora…și mai puțin cu premiul! Ce are Nobel dinamitarul cu…literatura? Cât de bună îmi face literatura, dacă ea și înainte și după Nobel sau Effel e tot la fel?
Numai că acum, doamna Herta, va fi plimbată ce va fi plimbată prin ziare și televiziuni, acum, săptămâna asta…apoi o vor lăsa în singurătatea ei…din care s-a născut literatura ei, după cum spunea…și cu care se va alege. În orice caz premiul Nobel ăsta, cu sigranță, costă mai puțin decât un film porno la money-money sau decât un film cu Stallone 5 sau decât un tir cu stupefiante.
Literatura nu va fi mai literatură dacă nu o scrii…și dacă nu are cine s-o citească. Literatura va fi numai pentru cei care o vor citi și pentru cei care au scris-o. Pentru ceilalți e ca steaua care a fost și nu e. Tocmai de aceea Nobelul e egal cu zero, dacă doamna Herta nu lasă vreo 50-80 de cărți în urmă și dacă nu va avea 50-80 milioane de cititori într-un an, ca, spre exemplu, revista Playboy sau desenul animat cu rozătoarea albastră. Și, mai ales, dacă nu va avea cărțile la nivel online.
Pentru că, după cum o știu acum toți…după ce va muri…o vor știi și mai inexistent de mulți.
Asta nu înseamnă că nu mă bucur pentru dumneaei sau că nu mă simt bine, că ea, germano-românca, ne reprezintă, într-un anume fel, și pe noi. Însă nu vreau nici să se înțeleagă faptul, că mă bucur să mă îmbăt cu apă chioară sau că nu înțeleg viitorul cărții, al valorilor culturale sau soarta lor în postmodernitate.
Cartea în postmodernitate, după cum ați văzut-o la supermarket, poate sta lângă borcanul cu gem sau lângă chiloții tanga…și o iei de acolo, o arunci într-un coș, la casă o scanează într-o indiferență totală de valoarea ei și o duci acasă, o ții pe raft, o răsfoiești în vreo trei zile și apoi ți-o aruncă fiica ta, cititoarea, la coș, după ce nu mai ești…și acesta e circuitul cărții în istorie.
Trebuie inventat însă un circuit mult mai delicat, unde aceste cărți să rămână pentru totdeauna…și tehnologia actuală și a viitorului cred că deja a rezolvat sau va rezolva asta. Vom avea toată biblioteca lumii, cu miliarde de volume într-un pătrățel de un centimetru și cu greutatea de 50 gr….și asta e…mintea lumii! O iei în buzunar și pleci, o vor avea toți…însă fiecare va citi ce va dori și pe cine va dori…și cam asta e lumea! Până când vom renunța și la pătrățel, mutându-ne la o viață în slava lui Dumnzeu, unde cărțile vom fi noi înșine…și nu aceste proteze de hârtie sau de material inteligent.
