Francezii, românii, scrisul și onlineul

Domnișoara sau doamna Teodora Dumitru ne vorbește despre drama franțuzească, aflată dintr-un sondaj al lui Le Figaro littéraire, cum că un milion de francezi sunt…scriitori. O, am răsuflat ușurat!…Dacă dintre cei peste 60 de milioane de francezi…1 milion scriu cărți, una, două, nouă…sperăm că  celelalte 60 de milioane…știu să citească sau vor să citească literatură.

Eu sunt uimit, din ce în ce mai uimit, că în secolul al 21-lea, cu onlineul la clicul drept, mai ne punem problema unde să publicăm ceva. Ce nu înțeleg din toată dorința de a apărea în foaie…este imobilismul sau inadecvarea la lumea noastră. Deci noi mergem cu celularul în poșetă sau în buzunar, citim ziarele pe net, downloadăm cărți în format electronic…dar suntem avizi să fim publicați la editura nu știu care…cu 0 mie sau o mie cinci sute de exemplare, care se pot vinde în 7 ani…dar, dacă tot avem de scris și scriem…nu le publicăm la nivel online, unde, într-o singură săptămână putem fi citiți de vreo două-trei milioane de oameni.

Cum de nu am aflat…că viitorul nu se mai întoarce la foaie…ci se mută, cu totul, la nivel online, aici? Cum de nu am aflat…ceea ce se va petrece peste un an sau doi, nu mai mult? Cum de nu simțim că totul este inevitabil?

Președintele Obama, alaltăieri făcea lobby nu știu pe unde, ca cititorii de ziar să mai cumpere și ziarele în foaie și să nu le citească doar online, pentru că două mari ziare americane, nu știu care și nu știu care…au dat faliment. Bineînțeles, ceva de neimaginat acum ceva timp…ca ziarele să moară.

Nici ale noastre nu se cam așteaptă să moară, cât și editurile, dar vor muri! Vor muri ca idee și vor rămâne antichități, pe care unii se vor strădui să le poarte în brațe…și au tot dreptul. Și eu, astăzi, pot să ascult la picup sau la casetofonul din ’80 pe Beatles sau pe Michael Jackson…dar asta nu înseamnă că nu am MP4 sau laptop.

Nu poți trăi în trecut, dacă vrei să fii al prezentului!

Așa că, editurile cu capul pe umeri și la fel și ziarele sau televiziunile vor fi online sau și online și din ce în ce mai puțin altfel, dacă vor să le mai vadă cineva. Dacă nu te muți la timp, te vei muta dureros, forțat și că vrei și că nu vrei.

De aceea, toată bucuria pentru cei 1.000.000 de francezi care scriu și nu știu unde să publice sau nu mai pot editurile să le facă față (asta ca să se observe ce însemna, pentru editurile de până acum…creație, dacă nu pot să publice 17.000 de cărți în 2-3 ani), pentru că vor găsi onlineul, în cele din urmă, unde se vor edita de-acasă, cu minimul de efort pentru maximum de eficiență.

Ce, de acasă, nu ne putem corecta, edita, prezenta cărțile de nota 10? Care e diferența dintre mine, un editor online și un editor clasic, când facem același lucru: punem într-un format anume și prezentăm un text într-o formă frumoasă și accesibilă?

Însă, întrebarea întrebătoare e, câți români din cei 18.000.000 scriu sau au scris măcar 5 cărți în viața lor? Dacă îmi spuneți că sunt vreo 5 milioane de români, care au scris  câte 5 cărți în România, la ora actuală, atunci mă îmbăt de fericire.

Asta da știre!

Cinci milioane de români, măcar cu câte 5 cărți scrise, publicate sau nu!

Un comentariu la „Francezii, românii, scrisul și onlineul”

  1. Da, realmente te fascinează onlineul şi posibilitatea de a edita în acest mod este o alternativă binevenită.

    Atât timp cât ea nu este exclusivistă e şi binevenită, însă dacă eliminăm şi posibilitatea tipăriri pe foaie, din punctul de vedere al cititorului, o consider ca fiind o opţiune greşită.

    Să ne gândim doar că sunt oameni, care nu rezistă prea mult în faţa monitorului sau că îţi pică netul când ţi-e „cartea mai dragă”. Sau şi mai periculos să te trezeşti dependent de calculator şi toate acestea pentru că elimini alternativa.

    Pentru mine posibilitatea de a citi o carte doar online, nu şi pe foi e similară cu a admira natura doar în imagini, în loc să ieşi să o simţi.

    Apoi mai există şi riscul ratingului, care în lumea virtuală eşti parcă mai tentat, poate pentru că e şi mai uşor, să o iei ca pe un etalon.
    Ratingul nu înseamnă neapărat calitate ci raportarea la cerere şi ofertă.

    Vrea lumea agresivitate şi bâlci, le dăm agresivitate şi bâlci, iar la polul opus stă întrebarea citeşte lumea ce vrea sau ce i se impune (să zicem prin natura profesiei sau prin instituţia de învăţământ)?

    Nici numărul de cărţi scrise nu ne face mai valoroşi.

    Sunt oameni care socotesc că important e debutul, pentru că după ce eşti cunoscut/perceput ca „valoros” nu mai contează scoaterea „pe bandă” a celorlate.

    Să ne amintim numai de premiul Nobel, care acum seamănă mai mult cu o rampă de lansare sau rezolvare a unor interese.

    Accesul la cartea tipărită, este deocamdată mai facil pentru mulţi români.

    O trecere bruscă doar la online, ar fi aşa cum bine aţi remarcat domnia voastră, o mutare dureroasă şi forţată.

    Iar ceea ce se impune prin forţă (forţa lucrurilor), de cele mai multe ori lasă gust amar.

    Îmi cer scuze, dar deocamdată asta e părerea mea sinceră.

    Aici consider că e mai bună opţiunea „şi-şi” decât „ori-ori”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *