Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Haideți să nu mai fim ipocriți!

simplu, fara masca

Nu mai vopsiți pe afară casa și să lăsați oasele de mort înăuntru! Pentru a te schimba trebuie să nu te mai minți pe tine însuți. Și nevoia de schimbare e una reală. Nu ai cum să nu te schimbi, dacă te simți viu sau, mai degrabă, dacă te vrei viu.

Viața cu Dumnezeu e o continuă renunțare la trecut, oricât de frumos pare trecutul nostru sau de urât, pentru un prezent și mai viu și mai frumos și mai inexplicabil de copleșitor.

De ce nu putem fi ipocriți? De ce nu mai trebuie să fim ipocriți? Pentru că apărăm himere. Adevărul nostru este evident, chiar dacă nu pentru mulți sau chiar dacă nu toți oamenii, dintr-o dată, ne înțeleg masca noastră.

Teatrul folosește măști tocmai pentru a scoate măștile omului, de a da cu ele de pământ. Masca perfecțiunii, masca sfințeniei fără greș, masca intelectualului fără neștiințe, masca omului de carieră fără probleme sunt măști ale parvenirii. Vrei să ne vinzi gogoși de tufă. Vrei să ne arăți că tu nu ai probleme, că tu nu ai păcate, că tu nu ai neștiințe…

Ba da, toți avem păcate! Toți avem neștiințe! Toți ne simțim greu trăind și murind!

De aceea nu mințim pe nimeni cu farduri.

Observ cât timp se pierde pentru a te machea, pentru a te tunde sau a te coafa la modă, pentru a te vopsi, epila, pudra, fasona…Prea multe resurse temporale și interioare pentru a face o multitudine de eforturi de ipocrizare, de ascundere a realității personale.

Dacă are 40 de ani poate avea…18 ani cu un lifting de piele sau cu o mărire a sânilor? Poate trăi 300 de ani, dacă își face o liposucție sau un transplant de retină? Am numit într-o carte în lucru frumusețea postmodernă drept o frumusețe perisabilă.  Prea multă muncă pentru ea și ține prea puțin. Îți faci părul în șuvițe în nu știu câte ore, faci tot felul de eforturi ca să îți cumperi o fustă, o rochie, lenjerie intimă sau bijuterii…și individul pentru care tu faci toate astea  te înșală sau te ignoră.

Prea mult efort pentru nimic.

Tocmai de aceea reducerea eforturilor pentru a fi ipocriți…ne scutește de toată această muncă în plus, extenuantă, care nu ne lasă să facem lucruri serioase. Și lucrurile serioase ale acestei vieți este să ne rugăm, să citim, să cunoaștem oamenii și natura, să ne facem prieteni reali, să ne apropiem de Dumnezeu prin toate minunile creației Sale.

Did you like this? Share it:

Previous

Iris, Vis pierdut (Sala Polivalentă, 8 octombrie 2009)

Next

Cum ajungi să…vrei un bilet?

2 Comments

  1. Subscriu!

    Gând la gând cu bucurie, credeam că numai eu văd lucrurile aşa şi începusem să-mi fac gânduri că am o problemă.

  2. Aduc ca pilda pe Pieta alui Michelangelo.

    Doar de doua ori in viata m-am uitat prin carnea acestei Pieta a lui Michelangelo; asta seara am trecut prin fotografiile neintrecute ale muzicianului Robert Hupka si m-am mai dumirit si eu cu aceasta marmura-bloc din 1497 sub porunca cardinalului Jean de Lagranulos .

    Pliurile Maicii Domnului sant pliurile din narativul prezentei noastre ca oameni ce cauta pliniri.

    Is pliurile creaturalului din noi atat de desavarsit pliate de mana michelangiana…

    Mana Fecioarei Maica sustine mana ce-a creat si-a adormit de-atata varf al racelii-omoratoare de om…

    Cum oare sa se poata -n marmura de Carrara a se da viata formelor? Asta ma-ntreb adesea cand privesc la Pieta…

    Picioarele Mantuitorului ce calca pamantul in aceeasi clipa-n care se tot fac pamant… Ce alta dulce-antinomie revarsand viata? Nu as mai sti…

    Ce Picioare imbalsamand setea sandalei ce Se poarta prin fior de Ierusalim, si Galileea, si Capernaum, si mare, si iezere, si-orbite de catune…

    Maica, si nu o Maica cu Pruncul, ci Pruncul Om cersind din nou o Maica, ca sfiit al Fiului sugrumat de-atat-omenitate-ndumnezeita…

    Ce-ndumnezeinde gesturi il cuprind pe Michelangelo sculptand in bloc de marmura si negresind in revarsatul sangelui ce-nnobileaza marturii inmarmurite?

    Maica, imbratisand pe Cel ce Se-ntorcea la Tatal, si chiar pasea in iad, si chiar Se bucura in Duhul, si-Si inchina umanitatea Sa Sfintei Treimi, si ne-aducea pe noi ca parga-a darului de oferit pe-altar…

    Mladierea Trupului Sfant gata sa Se-ntunece gropii, El, Lumina Lumii…

    Si Triunghiul acela al picioarelor Mantuitorului ce poarta semnul cuielor, dar si al iubirii rastignite din Sfatul Treimic… Numai un Michelangelo poate crea triunghi din Sfinte Picioare!

    Unduirea carliontilor din pletele Mantuitorului sfarama orice gandire vestejita ce neaga Intruparea.In aceste plete ne numaram si noi ca unicitati creatoare aflate-n cautare de rost de Logos in noi, si intre noi, si-n lume…

    Imperturbabil, adiere de vant usor din lumea asta se-alina -usor in zvonul pletelor Lui, si lumea e creata-n causul Palmei lui, si noi tot Lui ca II turnam din mirul caintelor noastre…

    Chipul Ei, purtand greutatea inerta; El, inert, dar sustinand viata Mumei ce-a nutrit viata agapica din sufletul si trupul Ei…

    Doamne, cat de tihnit se-nvinge moartea! Si , din orice unghi ai privi, din orice lumina sau intunecime, Lumina tot din el se imbrumeaza, se-ntoarce Lui, ca raul, la pornire…

    Plasticitatea inertului vine din degetele Ei sustinatoare ale Realitatii imanente si transcendente deodata…

    Doamne, ce detalii in marmura! Ma-nmarmuresc!

    Nasul Lui perfect umezeste lumina cu prezenta tenace a lui Michelangelo ce plasmuie licurici de cer…

    Perfectiunea trupurilor in epectaza Invierii…

    Doamne, de unde jindul acela de perfectiune din jocul liniilor de pe Fata Lui? Parca-s franturi din vreascurile de expresie a fetelor bolnavilor ce ii grijesc eu zi de zi prin trecere pe la spital… Aceleasi dorinte, aceleasi infinituri, aceleasi estetici ce banuiesc lumina in paharul bolii si-al durerii ce atinge moartea…

    Buzele Fecioarei Maica plinesc Cuvantul si-L duc la-nmiresmare de mormant soptind a Inviere…

    Si Ochii ei! Deschisi! Desavarsiti! Dez-gaunand prin plans un val de mila ce cuprinde totul:Doamne,Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!

    Degetele ei sfideaza nemiscatul din Coapsa lui ce oploseste Viata.

    Unduirea revarsanda a vesmantului ei!

    EA -vie, dar moarta de durere.
    EL -mort, dar viu de-atata Viata!
    EA -plange, dar se usca in iubire!
    EL -stie, dar o paste-n priveghere!

    MANA EI- sustine viata!
    MANA LUI- atinge pliul de vesmant ce freamata de-atata crestere in bine!

    Cred ca miscarea sugerata de mainile si picioarele Mantuitorului necesita un studiu amanuntit aparte.

    Piciorul Sau drept promite lespezii lumii vesnicie.
    Piciorul stang atarn-alaturi de Tronul Dumnezeirii. Picior regesc inspumat in neuzurpata iubire a Creatorului caruia i-e dor de cel creat…

    Aceasta sculptura, se spune ca e singura semnata de mana lui Michelangelo.

    Ce tarnosire! Ca si albastrul Sucevitei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort