Ba da: să fim dependenţi!
Mă stresează, mă sâcâie ideea de dependenţă de computer şi de online…Vai, să nu devenim dependenţi de atâta online! Ba da, să devenim dependenţi, să nu stăm o zi, până când nu facem ceva frumos la nivel online.
Şi ceva frumos la nivel online înseamnă o conversaţie frumoasă, o citire frumoasă sau un spaţiu creat cu gust, la care să muncim pe cât putem şi cât putem, pentru ca să aducem ceva frumos în viaţa oamenilor.
Eu vreau ca toată lumea să fie dependentă de Dumnezeu, de rugăciune, de fapta bună şi de muncă. Să fim dependenţi non-stop, cu voia noastră, de ceea ce ne sfinţeşte.
Pe mine mă minunează lipsa de dependenţă de bine, de rost a contemporanilor mei. Nici nu-mi pot aminti vreo zi anume, în viaţa mea, o zi în care să nu fi făcut nimic, să nu fi învăţat nimic, să nu fi scris sau înţeles ceva anume.
Aşa că, vă rog frumos, nu mai fugiţi de dependenţa de online, dacă această dependenţă înseamnă să fiţi alţii, să fiţi mai frumoşi, mai cuviincioşi!
Fiţi dependenţi de citit, de mersul la Biserică, de rugăciune!
Fiţi dependenţi de bunul simţ!
Fiţi dependenţi de tot ceea ce nu vă lasă indiferenţi şi nici nu vă face să fiţi obtuzi!
Permiteţi-mi să nu fiu de acord cu acest slogan.
Ba nu: să fim cumpătaţi!
Est modus in rebus!
A fi dependent înseamnă a-ţi nega libertatea cu care ai fost înzestrat de Dumnezeu încă de la creaţie.
A depinde înseamnă a te subordona, a atârna, a nu mai ieşi din aceea stare.
Eu nu vreau să atârn de computer sau să mă subordonez unei creaţii omeneşti, ci dacă e posibil exact contrariul, să-l stăpânesc, să-l folosesc în funcţie de ce şi cât doresc.
Am înţeles mesajul domniei voastre şi ştiu că aici jonglăm cu expresii, salut bunele dumneavoastră intenţii, însă să ne ferim să facem exces de zel.
Doamnă Maria,
viaţa ortodoxă e o viaţă cumpătată, dar nu e călduţă ci fierbinte! Adică trăim paradoxul: la centru…dar cu toată forţa!
Iar eu cum sunt dependent de scris, de scrisul în faţa lui Dumnezeu, de scrisul în inimile oamenilor, de scrisul în carte, de scrisul la nivel online…a nu mai scrie, a nu mai crea înseamnă o ieşire din vocaţia profundă a ortodoxului…adică din fierbinţeala la care te împinge harul lui Dumnezeu.
Conceptul de exces sau de dependenţă e văzut numai în sensul lui negativ, când e vorba de droguri, de pornografie, de alcool şi folosit ca atare în medicină, de unde l-aţi şi preluat mai mult sau mai puţin conştient.
Numai că Ortodoxia trăieşte în paradigma dependenţei, a exagerării faţă de standardele seculare, pentru că trăieşte sub imperativele: Duhul să nu-L stingeţi! Iubiţi pe vrăjmaşii voştri ca să fiţi fiii Celui Preaînalt ! Fiţi milostivi după cum Eu sunt milostiv!
Aşa că trebuie să reînvăţăm, să ne familiarizăm cu dependenţa de bine, de frumos, de creaţie, de muncă.
Dacă aveţi peste 40 de ani şi familie, atunci ne puteţi vorbi despre dependenţa de a face mâncare, de a spăla, de a face curăţenie pentru soţ şi eventualii copii.
Scrisul şi rugăciunea sunt ca aerul, vitale pentru un teolog. Nu se poate altfel!
Pe mine nu computerul mă interesează, după cum nici dv. nu muriţi de dragul aragazului, ci de ce produce mâncarea caldă şi bună făcută la aragaz.
Cred că medicii merg pe piste greşite, când cred că tinerii se împătimesc / devin dependenţi de droguri sau de sexualitate, pentru ele însele.
Nu!
Devin dependenţi de efectele lor, de plăcerea pe care le-o produc…şi pe care cei de lâng ei nu le-o oferă.
Copilul devine dependent de pornografie sau de violenţa filmelor…pentru că nimeni nu le dă plăcerea comunicării, a iubirii directe, a statului cu ei.
În dependenţa negativă se caută tocmai comunicarea, tocmai ceea ce facem noi aici, bucuria de a te simţi băgat în seamă şi de a căuta să te dărui şi să afli despre tine şi despre alţii.
Vă rog să puneţi lâgă conceptul rău de dependenţă / împătimire, de împătimirea cu rău şi împătimirea cu bine, dorul de bine continuu…dacă vrem să discutăm despre problema ca atare, în mood holistic, total, deplin.
Pentru că dependenţa rea e de fapt o dependenţă întoarsă, o dependenţă în care nu se caută telosul, finalul care trebuie.
Însă virtutea asta e: împătimirea de binele, de frumuseţea, de adevărul dumnezeiesc, adică o direcţionare a dependenţei de rău spre dependenţa de bine.
Frumos. N-am crezut niciodată că voi primi drept canon…participarea la toate sfintele slujbe ale Bisericii, ceea ce fac de ceva vreme încoace, spre bucuria şi liniştea mea.
Se creează oare o relaţie de dependenţă între credincios, Biserică şi preot? Nu cred, este doar bucurie, linişte şi împlinire în lucrul meu, de om obişnuit. Este bucuria care atrage dupa sine alte bucurii, mai mult sau mai puţin mărunte…
Bună dimineaţa.
Mulţumesc părinte pentru răspuns.
Toma „necredinciosul” îl reprezenta pe omul sceptic al tuturor timpurilor.
Era nevoie de o dovadă, pentru noi cei ce am urmat.
Consideraţi, vă rog că prin această frumoasă pledoarie spre bine, spre desăvârşire, n-aţi făcut decât să fiţi accesibil prin metoda de expunere tuturor,”mai pe înţelesul românului de rând”.
În istorisirile hagiografice apare des cuvântul „nebunie”, a fi nebun după Hristos era defapt o sănătate şi o luciditate deplină.
O ascundere a virtuţilor, pebtru ca, în smerenie, să se ferească de slava lumească care te poate arunca în mândrie.
Aşa că da, sunt absolut de acord cu această „dependenţă întoarsă”, însă lucrurile trebuie spuse până la capăt şi o să înţelegeţi de ce, când veţi avea copiii lipiţi de calculator şi vor căuta să jongleze cu afirmaţii, nepunând problema în termeni holistici.
E bine să se ştie, că acest dialog nu antrenează nicio polemică, ci face doar mai multă lumină.
Doamne ajută!
Da, doamnă, cu siguranţă!
Încercăm să facem mai multă lumină asupra a tot ceea ce ţine de înfrumuseţarea noastră interioară.
Pentru creme de faţă…la orice farmacie sau shop cu cosmetice!
Aici vorbim despre ceea ce, realmente, ne face frumoşi!
Vă doresc numai bine!