oltean cu cosurile de fructe

Biserica necunoscută, cu hramul șters, cu vârful rupt,
Cu turla leșintă-n aer, se înconvoaie-n osteneală,
Și streșinile-i, adăposturi de cuiburi, prinse dedesubt,
Păzesc și-a îngerilor palizi închipuită poleială.

Un tei acoperă cu frunza șindrila sfântului locaș
Un preot cântă liturghia, bătrân și gârbov, în veșminte,
Pentru creștinii și păgânii acestei margini de oraș
Și pentru câți, după pomelnic, își mai aduce, știrb, aminte.

Tu n-ai de piatră decât semnul unui mormânt de domnitor,
De niciun stil arhitectura ta nu râvnește ca să ție.
Zidită-n lut, din grinzi și bârne, și povârnită pe pridvor,
Istoria și arta nu stau auzul să și-l plece ție.

Dar el, oltean cu coșuri pline și cu balanța fără greș,
Întârzie din drum la tine, când drumul lui spre tine duce.
Ia cobilița din spinare, cu coșurile de cireși,
O pune jos și, cu sfială, scoțând căciula, face cruce.

Tudor Arghezi

Did you like this? Share it: