Dramatica și afectuoasa viață a pinguinilor
Laurențiu publica ieri un articol recenzie, foarte entuziast, la documentarul March of the Penguins (2005), care m-a determinat să îl văd.
Și vă invit și pe dv. să downloadați filmul și să îl vizionați, pentru a afla ce înseamnă dragoste, asceză, existență, supraviețuire la pinguinii fiordurilor.
Apăsați pe imagine pentru film!
Ma bucur ca l-ati vazut si ca-l oferiti la download!
March… e o adevarata incantare si o lectie de viata.
Din 2005, de cand l-am vazut, mi-am dezvoltat, subit, o pasiune pt. lumea Antarcticii si pentru pinguini in special.
Citesc adeseori subiecte pe tema asta. In plus am umplut casa cu obiecte cu pinguini.
Vreo 200, din care vreo 80 numai plushuri. Recordul il detine Ana Maria Frias cu peste 3.000 (nu ca as dori sa-l ating…)
Spor in tot lucrul bun si ziditor de suflet, Dvs. si D-nei Preotese!
O saptamana tihnita!
Mulțumim frumos, donule Laurențiu!
E adevărat: filmul este o capodoperă făcută cu armele prezentului!
Nu cred că poate să rămână cineva indiferent la mesajul atât de puternic, atât de necruțător de adevărat al filmului.
Viața e sacrificiu, e durere, ca să fie bucurie și împlinire.
Însă ieri când îl priveam îi spuneam doamnei preotese: Vezi cât de autentic e făcut, dacă e făcut după calapodul mentalității noastre și cu tot arsenalul imagistic de ultimă oră?
De aceea nu putem scrie o carte, nu putem scrie un blog, nu putem face un proiect cu metode vechi, chiar dacă au fost bune cândva, pentru că nu se pliază pe mentalul societății actuale.
Toate acele planuri directe, focalizarea pe dragostea și durerea unei familii de pinguini, muzica, povestea din off, cadrele de ansamblu erau făcute cu tehnică de ultimă oră și în decupajul temporal cât să nu te plictisească.
Nici mai mult și nici mai puțin…Totul antrenant.
Acesta cred că e masajul forte al modului în care a fost făcut filmul: ține cont de mintea rapidă, care caută sensuri a postmodernului.
Nu bate pasul pe loc, ci îi spune omului de astăzi o poveste amplă în mod compact, pentru ca el să o disece pe drum, la serviciu, când vrea…
Adică nu se pierde în detalii…ci comprimă detaliile.
Asta sub aspect grafic, regizoral. Ca și conținut sunt multe de spus, pentru că e de nota 10 plus. Însă eu am rămas cu metoda, m-am bucurat de ea și cred că e metoda succesului pentru toți.
Să fim conciși, să mergem la sigur, să vorbim cu vorba prezentului și să ajunem la public fără să vulgarizăm informația, ci să ridicăm pe auditor, cititor, privitor, la noi, spre mai mult, spre o problematizare care nu îi este specifică.
Vă doresc numai bine, dv. și familiei dv., domnule Laurențiu Dumitru!